CULTURALIZARE… Consilierii bârlădeni vor discuta programul activităților culturale din luna februarie, care stau sub semnul iubirii (Valentine’s Day și Dragobete). Printre manifestările culturale se află și o excepție: una sportivă, în care se vor acorda diplome și premii în bani laureaților la competițiile naționale și internaționale de gimnastică din lunile noiembrie și decembrie 2020.
O serie de activități culturale și sportive ce vor avea loc în luna februarie vor fi bugetate din „buzunarul” bârlădenilor, mai precis de la bugetul local cu 18.700 de lei. Iată care sunt activitățile și solicitările de la buget pentru fiecare acțiune în parte:
Pe 14 februarie, la Centrul „ Mihai Eminescu” va avea loc activitatea: Remember „Grigore Vieru, poetul limbii române”, unde se prevede un buget de 300 lei pentru transport invitați, materiale și servicii publicitare.
Pe 20 februarie, la Clubul Sportiv Școlar Bârlad are loc premierea laureaților la competițiile naționale și internaționale de gimnastică din lunile noiembrie și decembrie 2020. Pentru aceasta, din bugetul local se va aloca un buget de 7.800 lei pentru premii în bani, diplome, trofee, flori, materiale și servicii publicitare.
Tot pe 20 februarie, se marchează „ Ziua dezrobirii rromilor” prin organizarea unei dezbateri – „165 de ani de la dezrobirea rromilor din România”. Buget alocat – 1.500 lei – materiale și servicii publicitare.
În perioada 23.02 – 01.03, la Centrul „Mihai Eminescu” are loc săptămâna „Amintirilor din copilărie” când se va organiza un concurs on-line – „Scrisori pentru Ion Creangă”. Și aici este prevăzut un buget de 600 lei – premii, transport invitați, materiale și servicii publicitare.
Pe 24 februarie – Biblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu” organizează „Ziua îndrăgostiților de carte, ediția a VIII-a, unde vor fi activități online pentru promovarea lecturii, cunoașterea tradițiilor și obiceiurilor de Dragobete, precum și un concurs cu premii. Buget de 850 lei pentru premii, transport invitați, materiale și servicii publicitare
Pe 27 februarie, la Biblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu” are loc ședința online a Cenaclului „Alexandru Vlahuță”, cu un buget prevăzut de 300 lei pentru materiale și servicii publicitare.
Tot pentru luna februarie, se solicită aprobarea unor cheltuieli destul de substanțiale pentru:
achiziționarea de materiale (originale sau duplicate) pentru expoziția permanentă și fondul documentar de la „Casa Dej – Centrul de informare și documentare privind regimurile totalitare din România”: fotografii, ziare, broșuri, diverse tipărituri, diplome, medalii, insigne, plachete, foto-montaje, drapele, manechine și costumații, diferite obiecte și tablouri specifice epocii comuniste. Suma solicitată de la bugetul local este 6.500 lei.
De asemenea, se solicită aprobarea unui buget de 850 de lei pentru patinarea în bronz a busturilor lui Tache, Ianche și Cadâr, confecționate din piatră și achiziționate în anul 2020.