spot_img
spot_img
9.1 C
Vaslui
31-ian.-2025

Cei mai bătrâni proaspăt căsătoriţi din lume (VIDEO)

- Advertisement -

La nouzăeci, respectiv o sută de ani, doi oameni din statul american California şi-au unit în sfârşit destinele, după o viaţă petrecută împreună. Sunt cuplul care s-a căsătorit la cea mai înaintată vârstă din lume, potrivit cotidianului Huffington Post.

Rose Pollard şi Forrest Lunsway formază un cuplul trainic de mai bine de 30 de ani. Cu toate acestea, Rose n-a vrut să se grăbească spre altar, iar când iubitul a cerut-o în căsătorie în urmă cu trei decenii, a impus o singură condiţie.

„A îngenuncheat în faţa mea şi m-a cerut în căsătorie. Apoi mi-a cerut să îi spun data nunţii, iar eu i-am zis că mă voi căsători cu el atunci când va împlini o sută de ani!”, a povestit Rose.

Femeia s-a ţinut de cuvânt – iar la începutul lunii trecute a organizat nunta chiar în timpul aniversării unui secol de la naşterea iubitului său.

Fericitul cuplu are şi câteva sfaturi pentru toţi cei care vor să le urmeze exemplul.

„Fii iertător, fii răbdător şi spune „te iubesc” din când în când”, spune Rose.

REALITATEA.net

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.