ambasadoare a Statelor Unite ale Americii a afirmat joi că regimul lui Muammar Gaddafi distribuie viagra soldaţilor săi pentru a viola femei, subliniind astfel că forţele coaliţiei, acuzată de unele ţări că depăşeşte mandatul ONU, se confruntă cu un adversar atipic, relatează AFP, citată de Mediafax.
Într-o şedinţă cu uşile închise a Consiliului de Securitate al ONU, ambasadoarea Statelor Unite, Susan Rice, a declarat că forţele libiene de stat „sunt aprovizionate cu viagra, pentru ca soldaţii să poată comite violuri”.
Ambasadoarea nu a dezvăluit surse pentru a susţine aceste acuzaţii. Dar un alt diplomat a explicat că ea a făcut acest comentariu în timpul unei dezbateri cu un alt ambasador, pentru a ilustra faptul că forţele „coaliţiei se confruntă cu un adversar care comite acte condamnabile”.
Acest anunţ intervine în contextul în care Rusia şi alte ţări din cadrul Consiliului afirmă că Franţa, Marea Britanie, Statele Unite şi aliaţii lor, ale căror avioane patrulează în zona de interdicţie aeriană din Libia, depăşesc mandatul definit de rezoluţiile Consiliului de Securitate.
Statele Unite insistă asupra faptului că acţiunile coaliţiei respectă cadrul stabilit de aceste rezoluţii.
Misiunea americană la ONU nu a comentat informaţiile privind recurgerea la viagra.
romanialibera.ro