REPORTAJ: Prima zi a Festivalului International de Umor “Constantin Tãnase”
DEBUT În sãptãmâna 5-12 octombrie, Vasluiul sãrbãtoreste umorul, în cinstea marelui actor Constantin Tãnase. Programul contine expozitii si vernisaje de caricaturã, teatru umoristic, teatru radiofonic, film de comedie, dar si literaturã umoristicã. Toate au ca scop descoperirea si promovarea tinerelor talente din Vaslui.
5 octombrie, Piata Civicã, Vaslui, ora 17: lume multã, forfotã si personaje de poveste care mai de care. În jurul statuii lui Stefan cel Mare, se încearcã a se reda atmosfera de epocã a secolelor XIX-XX: pe acorduri fine se aude muzicã frantuzeascã, ori româneascã, domnitele au rochii cu crinolinã sau rochii drepte, care ascund frumos linia finã a trupului, domnii au vestoane de galã, unii chiar si joben sau pãlãrie. Unele personaje au picioroange, altele nu. Oameni de toate vârstele, copii, adolescenti, adulti, bãtrâni, majoritatea curiosi, vor sã facã poze, pentru cei mici, e o amintire importantã: „Uiteee, hai sã facem poze cu totii deodatã”, îsi îndeamnã un copil prietenii, arãtând spre grupul celor îmbrãcati de galã, adunati pentru o fotografie de grup. Câtiva pasi mai departe, un bãrbat pe la vreo 30-40 de ani îsi invitã consoarta la dans: „Ce zici? Te fac un dans?”. Invitatia a stârnit, desigur, amuzamentul acesteia, dar si a celor din jurul lor.
Pe unsprezece sevalete stau scrise povesti mai mult sau mai putin stiute. În jurul acestora, se adunã personajele, pentru o scurtã reprezentatie. Romeo si Julieta este, poate, cea mai cunoscutã poveste de dragoste a doi tineri care luptã împotriva destinului. Tot de Shakespeare, Richard al III-lea descrie scurta domnie a regelui, cu acelasi nume, al Angliei, o domnie despoticã, cu mult sânge curs. Pardesiele vorbesc despre oamenii pe care îi îmbracã, despre tabieturile lor, despre relatiilor lor cu semenii lor, despre felul lor de a fi, cu alte cuvinte. Indirect, desigur. Samuraiul este un membru al castei privilegiate feudal-militare din Japonia, un om singuratec ce pare a se lupta cu propriile amintiri ale unor bãtãlii trecute. Betivul adorã vinul si literatura, reusind sã stârneascã amuzamentul prin replicile savuroase. Tiganca, asa cum o stim pentru a vinde flori, ghiceste în ghioc, în cãrti, în palmã. Coana Chirita, întoarsã din Paris la Bârzoieni, se pregãteste împreunã cu propria odraslã, Gulitã, si nepoata Luluta, sã plece la Iasi, unde dupã obiceiurile vremii, toatã lumea bea si fumeazã. Statuile descriu o situatie ciudatã si controversatã: într-un muzeul din Manchester, o statuie egipteanã, veche de peste 4000 de ani si de vreo 25 de metri înãltime, se roteste la 180 grade. Pãrerile sunt, însã, împãrtite, unii spun cã miscãrile au loc cu ajutorul cuiva, în timp ce altii spun cã pasii vizitatorilor produc rotirea statuii.Îngerul, sidefat si transparent, va face un spectacol stradal, mângâind gândurile celor care se vor opri sã-l priveascã. Cariatidele sunt statuile feminine, drapate dupã moda anticã (n.r. acoperitã cu o draperie) sau seminude si plasate în locul coloanelor ce sustin cornisa unei clãdiri. Biciclistul încheie numãrul povestilor, plimându-si bicicleta aurie într-o lume la fel de auritã.
„De ce ai sãrit, mã, pe mine, cãcãnarule?”
Sala studio, ora 17, trecut de jumãtate: trei sferturi din spectatori sunt tineri, adolescenti curiosi si dornici de a vedea o piesã de teatru. În centrul sãlii, stã cuminte asezat decorul în care se joacã piesa. O masã, trei scaune, un fotoliu, o piesã de mobilier si mai multe jucãrii aruncate pe jos. Se joacã piesa „Orfanii” a lui Dennis Kelly, o piesã în care joacã vasluianca noastrã, Simona Cuciurianu, alãturi de Ionut Grama si Laurentiu Bãnescu, regia fiind a Elenei Morar. Spectacolul, nerecomandat persoanelor sub 16 ani, descrie o realitate contemporanã, marcatã de drame psihologice: pentru a-i proteja pe cei dragi, mergem uneori, poate, prea departe. Într-un cartier rãu famat, Helen si sotul acesteia, Danny, iau cina în propriul apartament. Linistea le este însã perturbatã de aparitia lui Liam, fratele lui Helen, plin de sânge, care va trebui sã explice ce s-a întâmplat. Initial spune cã este nevinovat, l-a gãsit cãzut jos, l-a luat în brate, acesta s-a speriat si apoi a luat-o la fugã. Precizeazã si cã a rãmas fãrã baterie la telefon, astfel cã nu a avut cum sã anunte pe cineva. Când, însã, le repeta celor doi „Helen, Danny, aveti de gând sãmã credeti? Da sau nu?”, telefonul a îneput sã-i sune, moment în care a început sã mãrturiseascã: pe o alee întunecoasã, fusese atacat: „Eu eram cãcat pe mine”. Lacrimile încep sã-i curgã: „Doar am reactionat, m-am apãrat. De ce ai sãrit, mã, pe mine, cãcãnarule?”. Nu acesta era, însã, adevãrul. Peste alte câteva minute, mãrturiseste cã a fãcut acest lucru pentru cã respectivul îi agresase verbal pe cei pe care el îi iubea: sora sa Helen si cumnatul sãu Danny. Urmeazã luarea unei decizii care care poate perturba linistea cãminului.
„Sculãtelul o sã vã facã bãrbati si apoi o sã vedeti voi cine e Parascheva/Instrumentul gãseste drumul si fãrã lampã”
Sala mare a Casei de Culturã, ora 19, trecut de jumãtate: lumea bunã a judetului, la patru ace, parfumati si frezati ca pentru un eveniment cu staif. În deschiderea piesei de teatru „Hornicul gãinarilor”, au luat cuvântul Valentin Ciucã, critic de artã, primarul Vasile Pavãl si Valeriu Garagatã. Piesa de teatru prezintã povestea hotului Panteleu Avãdanei, salvat de Parascheva, datoritã farmecelor ei. Replicile sunt savuroase: „Sculãtelul o sã vã facã bãrbati si apoi o sã vedeti voi cine e Parascheva/Instrumentul gãseste drumul si fãrã lampã/Douã bete, douã paie,gãinarul ia bãtaie”.
