Creierele a doi şoareci în laborator au fost conectate cu ajutorul unor circuite şi a unui computer. Semnale înregistrate de la unul dintre, transmise celuilalt. au demonstrat că există un fel de „telepatie” între soarceci. Interpretarea rezultatelor este însă abigua.
Există telepatia? Adică atunci când cineva face sau se gândeşte la ceva anume, o altă persoană aflată la distanţă oricât de mare, face acelaşi lucru, sau se gândeşte la acelaşi lucru, împărtăşind informaţii. În lumea particulelor elementare ceva asemănător cu telepatia exista: este vorba despre proprietatea cuantică numită „entanglement”. În lumea animalelor însă, unde mecanică cuantică lasa spaţiu mecanicii clasice, situaţia este diferită. Ne avem dovezi clare asupra existenţei telepatiei. Există studii mai mult sau mai puţin serioase dar rezultatele nu sunt însă concludente.
Recent o formă de telepatie, cu ajutorul unui calculator şi a unor circuite, a fost demonstrata – cel puţin aşa susţin cei care au realizat acest lucru – în laborator.
Un grup de cercetători de la Duke University USA, a publicat rezultatele acestui interesant studiu în Scientific Reports.
Doi şoareci, un „codificator” şi un „decodificator” au fost mai întâi antrenaţi. Codificatorul învaţa un lucru foarte simplu: când se aprindea un LED (deci o lumină) el trebuie să lovească o levă şi primea o recompensă. Microcircuite instalate în creier înregistrau semnalul asociat cu acest proces, adică nervii activaţi când şoarecele lovea leva din dreapta.
Şoarecii decodificatori au fost la rândul lor antrenaţi: când primeau un semnal cu ajutorul unui microcircuit instalat în creier şi când loveau o levă în partea dreaptă primeau o recompensă (deci procesul oarecum invers faţă de şoarecii codificatori). Când însă neprimind nici un semnal loveau leva din stânga primeau şi în acest caz o recompensă, un fel de etalon – o să vedem în curând de ce a fost luată această decizie.
Pasul următor a fost conectarea unui şoarece codificator cu unul decodificator cu ajutorul unor circuite şi a unui calculator. Semnalul înregistrat de la şoarecele codificator ajungea la calculator, care trimitea şoarecelui decodificator un semnal asemănător cu cel folosit în procesul de antrenament anterior.
S-a constatat că şoarecii codificatori reuşeau să apese pe leva corectă, cea asociată cu lumina LEDului, în mai bine de 95% din situaţii. Decodificatorii reuşeau, după ce primeau semnalul, să apese aceeaşi levă ca şi codificatorii în 60 – 72% din situaţii. Deci mult mai mult de 50% cât ar fi fost de aşteptat dacă ar fi lovit la întâmplare.
Cercetătorii au efectuat un test şi mai interesant: au început să dea o recompensă şoarecelui codificator dacă cel decodificator reuşea să apese leva corectă. În această situaţia s-a constatat cum comportamentul codificatorilor se schimbă, fiind aparent influenţat de ce făcea decodificatorul. Când decodificatorul greşea, codificatorul se grăbea să apese rapid pe leva, şi semnalul generat de această manevră era mai intens. Un fel de „telepatie”?
Ce i se reproşează acestui studiu? Faptul că decodificatorii au fost antrenaţi să recunoască semnalele înainte de experiment. Nu este clar dacă şoarecii reacţionau într-adevăr la semnalele generate de codificatori sau la un semnal oarecum artificial, rezultatul antrenamentului la care au fost supuşi. Ar fi fost mult mai interesant şi mai convingător dacă decodificatorii nu ar fi fost antrenaţi şi semnalul ar fi fost aplicat direct – un fel de citire a creierului primului şoarece şi sciere a informaţiei în creierului celui de-al doilea fără să se treacă prin antrenamente specifice.
Articol scris de Cătălina Oana Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia) şi colaborator al Scientia.ro
evz.ro
