„Nu mă omorîți că am făcut bine pentru țărani!”. Crima care a zguduit Bârladul și a îngrozit țara
CUM A SFÂRȘIT BINEFĂCĂTORUL BÂRLADULUI… În toamna anului 1912, o crimă săvârșită la Bârlad provoca o puternică rumoare în țară. Stroe S. Belloescu, profesorul care își cheltuise o mare parte din avere pentru școli, biserici și așezăminte culturale, fusese găsit mort în propria locuință. Alături de el pierise vizitiul Nicu Oprișan, iar două femei supraviețuiseră atacului. Ziarele urmăreau ancheta, oamenii se adunau în fața instituțiilor unde erau cercetați suspecții, iar vestea ajungea până la conducerea politică a României. Câteva luni mai târziu, la proces, procurorul general avea să amintească impresia produsă de asasinat în întreaga țară și chiar peste hotare. Ce îi tulburase atât de mult pe contemporani era sfârșitul violent al unui bătrân cunoscut pentru generozitatea sa.
Stroe Belloescu a fost găsit fără suflare în antreul casei, întins pe spate, cu un șervet legat peste gură. Seiful era deschis, iar hârtiile zăceau împrăștiate. Anchetatorii au observat picături de sânge pe o frunză de salcâm, lângă portița de la fântână, dar și în interiorul locuinței, pe hârtii și cutii. Urmele i-au făcut să presupună că profesorul se luptase cu unul dintre atacatori, care ar fi fost rănit la o mână. În sufragerie, farfuriile cu mâncare rămăseseră pe masă, iar într-un perete se vedea urma unui glonț de revolver. În bucătărie se afla trupul neînsuflețit al vizitiului Nicu Oprișan. După îndepărtarea șervetului cu care îi fusese legată gura, anchetatorii au scos din aceasta o cârpă mare, roșie, murdară și îmbibată cu sânge. Potrivit cercetărilor, bucata de pânză fusese ruptă dintr-o obială purtată de Manolache Popa. Bucătăreasa Marghioala Cojocaru și soția profesorului, Raluca Belloescu, supraviețuiseră atacului, fiind găsite cu mâinile legate. În timpul jafului, Vasile Chirica descoperise într-o cutie de tutun mai multe monede de argint. O altă sumă se afla într-un plic, pensia profesorului pentru luna octombrie. Ion Piele-Neagră și-o însușise pe ascuns, fără ca ceilalți membri ai bandei să observe.
Profesorul care investea în viitorul copiilor
Născut la Câmpina, în 1838, Belloescu își legase viața de Bârlad și de Liceul „Gheorghe Roșca Codreanu”, unde predase matematica până la pensionare. Studiase în Belgia, avea pregătire de inginer și fusese deputat și senator, însă în memoria comunității a rămas mai ales dascălul preocupat de soarta elevilor săraci. Îi sprijinea cu bani, haine și cărți, convins că un copil capabil nu trebuia să-și abandoneze învățătura din cauza lipsurilor. Aceeași convingere îl făcuse să finanțeze școli la sate, unde accesul la educație era mult mai dificil decât în orașe.
Școlile și biblioteca pe care le-a dăruit comunității
La Grivița, în fostul județ Tutova, a ridicat în 1892 o școală pe al cărei frontispiciu și-a lăsat mărturia: „Ridicat-am această școală pentru luminarea țăranului român”. Tot acolo a finanțat o biserică și un monument închinat lui Alexandru Ioan Cuza. Alte școli au apărut prin grija sa la Pleșa și la Palerma, satul numit astăzi Trestiana. Nu oferea doar bani pentru construcții, ci se preocupa și de mijloacele prin care acestea puteau continua să funcționeze. Bârladului i-a dăruit Casa Națională, clădire ridicată între 1906 și 1908 și donată primăriei în 1909. Destinația ei era stabilită limpede, bibliotecă publică, pinacotecă și muzeu. Așezământul păstrează numele binefăcătorului său și găzduiește Biblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu”. Pentru un oraș de provincie, darul însemna un loc în care cărțile și cultura deveneau accesibile unui public mai larg. Tocmai asemenea fapte explică durerea și indignarea stârnite de asasinarea profesorului.
Atacul din timpul cinei
Crima a fost comisă în seara de 20 octombrie 1912, după calendarul folosit atunci în România, adică 2 noiembrie în calendarul actual. Belloescu se întorsese acasă și se afla la masă împreună cu soția sa, Raluca. Atacatorii pătrunseseră în curte și își împărțiseră sarcinile. O parte dintre ei s-au îndreptat spre bucătărie, unde se aflau vizitiul și servitoarea Marghioala Cojocaru, iar ceilalți au intrat în locuința soților. Femeile au fost imobilizate și maltratate; profesorul și Nicu Oprișan au fost uciși. Prima relatare din „Dimineața”, publicată la 23 octombrie, vorbea despre doi criminali, însă ancheta avea să dezvăluie însă participarea unei bande. Fusese tras și un foc de revolver, dar moartea celor două victime nu a fost provocată de împușcare: concluziile medico-legale, citite ulterior la proces, indicau asfixia prin sufocare. În casa răvășită, anchetatorii au găsit seiful deschis și urme de sânge, indicii ale violenței cu care se desfășurase jaful.
Autoritățile ajung la locul faptei
În dimineața de 21 octombrie 1912, judecătorul de instrucție Victor Stamatopol, înștiințat despre dubla crimă, s-a deplasat la locuința profesorului împreună cu procurorul Lascăr Davidoglu. Au găsit curtea și casa pline de sute de oameni, semn al tulburării provocate de vestea asasinatului. Ancheta a început imediat, însă primele cercetări au fost îngreunate de numeroase denunțuri anonime, care indicau tot felul de presupuși făptași. Printre cei bănuiți s-a aflat chiar fiul unui preot, iar suspiciunile au ajuns până la Raluca Belloescu, soția profesorului, fără ca implicarea ei să fie confirmată. Investigațiile s-au extins în mai multe localități, iar autoritățile au primit sprijinul unui reprezentant al Siguranței trimis de la București și al judecătorului de instrucție N. Radovici, de la Iași. Numeroși suspecți au fost audiați și apoi scoși de sub urmărire. O pistă falsă a consumat timp prețios: Gheorghe Jinga, fiul unui zarzavagiu bulgar, a declarat că săvârșise crima împreună cu alte trei persoane. Cercetările ulterioare au stabilit însă că nici el, nici cei indicați nu aveau vreo legătură cu omorurile.
O scrisoare și o rană au dus la descoperirea bandei
Cercetările au înaintat greu. Judecătorul de instrucție Victor Stamatopol și procurorul Lascăr Davidoglu au urmărit mai multe piste, iar unele suspiciuni s-au dovedit neîntemeiate. „Universul” din 28 noiembrie relata că patru persoane considerate inițial autori ai crimei nu aveau, în realitate, legătură cu aceasta, iar teama că făptașii ar putea rămâne nedescoperiți se răspândea. O pistă importantă a apărut la Berești, unde șeful secției de jandarmi, Gheorghe Andonie, a cercetat rana de la mâna lui Ion Piele-Neagră. Explicațiile acestuia au ridicat bănuieli. Un bărbier, Trifan, a vorbit apoi despre o scrisoare citită la Vasile Berescu, expeditorul îi chema pe destinatari la Bârlad pentru un „pont” evaluat la 30.000-40.000 de lei. Cercetările au legat între ele aceste informații, iar declarațiile celor reținuți au condus la ceilalți participanți. La Alecu Dima au fost găsite, îngropate, bijuterii și hârtii de valoare provenite din jaf. Descoperirea obiectelor a oferit anchetei probe solide. Vestea prinderii suspecților a făcut ca interesul pentru caz să crească din nou. În ediția din 30 noiembrie, „Universul” susținea că exemplarele cu amănuntele anchetei fuseseră smulse din mâinile vânzătorilor și de la chioșcuri. Oamenii se înghesuiau pe străzi la trecerea arestaților, iar garda locului de detenție fusese întărită. Un comitet local pregătea chiar reprezentații cinematografice pentru a strânge bani cu care să fie răsplătiți cei ce contribuiseră la descoperirea bandei. Relatarea surprinde un oraș care trăise săptămâni de neliniște și care urmărea acum cu înfrigurare aducerea făptașilor în fața justiției.
Înmormântarea unui om pe care Bârladul îl plângea
Înainte ca banda să fie descoperită, comunitatea își luase rămas-bun de la profesor. Trupul său fusese depus la Casa Națională, chiar așezământul pe care îl construise pentru oraș, urmând să fie dus la Grivița. „Universul” anunța pregătirea unui tren special pentru participanții la înmormântare. Prim-ministrul Ion I. C. Brătianu trimisese o telegramă în care îl evoca drept o pildă și promitea păstrarea amintirii sale cu recunoștință.
Procesul urmărit de un oraș întreg
INTERES ENORM AL PUBLICULUI, JUDECATĂ EXEMPLARĂ… La 3 ianuarie 1913 a avut loc reconstituirea. Deși autoritățile încercaseră să păstreze discreția, publicul umpluse curtea și se adunase de-a lungul gardurilor. „Universul” descria deplasarea celor șapte participanți sub escortă și reproducerea rolului fiecăruia în atac. În relatarea reconstituirii, ziarul îi atribuia profesorului un apel cutremurător, transmis prin declarațiile unui participant la atac: „Nu mă omorîți că am făcut bine pentru țărani”. Judecarea cauzei a început la Curtea cu jurați de Tutova pe 21 martie 1913. Intrarea în sală se făcea cu bilete datorită publicului prea mare, iar actul de acuzare a fost citit timp de două ore și jumătate. Procesul privea și alte tâlhării imputate unor membri ai grupului. În timpul audierilor, unii acuzați și-au schimbat declarațiile, iar apărarea a invocat presiuni și violențe la anchetă în legătură cu alte fapte judecate. Chiar la deschiderea procesului, avocatul lui Alecu Dima ceruse amânarea, arătând că fusese înștiințat abia pe 16 decembrie despre numirea sa din oficiu și nu avusese timp să studieze dosarul. Cererea nu a fost acceptată, însă i s-a promis acces la acte pentru câteva ore. În zilele următoare, jurații au ascultat mărturiile celor implicați și explicațiile anchetatorilor. Când jandarmul Andonie a relatat cum îi descoperise pe participanți, publicul a început să-l ovaționeze. Președintele Curții a intervenit și a cerut ordine, într-o sală în care emoția risca să acopere dezbaterea judiciară.
Șapte condamnări la muncă silnică pe viață
PEDEPSE EXEMPLARE… Unul dintre avocați a cerut ca jurații să nu judece mai aspru doar fiindcă Belloescu fusese un om cunoscut și respectat. În aceeași intervenție a amintit că și viața vizitiului Oprișan trebuia să primească aceeași atenție. Era o observație importantă într-un proces dominat de personalitatea filantropului: jaful făcuse două victime, iar omul aflat în serviciul său risca să rămână în umbra stăpânului. Potrivit „Dimineții” din 29 martie, verdictul fusese pronunțat pe 27 martie 1913. Ziarul enumeră șapte condamnați la muncă silnică pe viață: Sterian Iosif, Nică Iosif, Vasile Chirica, Alecu Dima, Ion Piele-Neagră, Manolache Chiriloiu și Manolache Popa. Vasile Berescu a primit cinci ani de închisoare, iar Sava Rugină, acuzat de tăinuire, a fost achitat. Aceeași relatare consemnează despăgubiri pentru servitoarea supraviețuitoare și pentru surorile lui Oprișan. Mulțimea a întâmpinat condamnările cu satisfacție, după luni în care urmărise aproape fiecare pas al anchetei.
Ce spune testamentul binefăcătorului
ȘI ULTIMA DORINȚĂ A FOST TOT SPRE A AJUTA ȚĂRANII… Banii căutați de tâlhari au alimentat, în timp, și simplificări ale poveștii. „Universul” vorbea despre aproximativ 150 de lei împărțiți, iar la proces frații Iosif declarau că fiecăruia îi reveniseră 21 de lei. Totuși, o reconstituire publicată în 2009, bazată pe ordonanța judecătorului Stamatopol, menționează și o sumă din pensia profesorului, însușită separat de Ion Piele-Neagră. În testamentul din 9 iunie 1912, Belloescu declara 23.500 de lei în titluri și bani la bancă, repartizând sume pentru școli, biserică și familie. Cerea ca trupul să-i fie dus la Grivița într-un car cu doi boi, iar carul și animalele să fie dăruite unor tineri însurăței. Chiar și această ultimă dispoziție purta grija pentru cei rămași în viață. Crima i-a curmat existența la 74 de ani, dar școlile și biblioteca pe care le lăsase în urmă au continuat să fie folositoare generațiilor pentru care muncise.