spot_img
spot_img
5.3 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

Protest împotriva falimentului: Salariaţii Apaterm ameninţă cu greva foamei

- Advertisement -

Peste 100 de salariaţi ai societăţii de termoficare au protestat ieri dimineaţă * Conducerea Apaterm nu ştie câţi oameni vor fi preluaţi de Calorgal * Disponibilizaţii nu vor primi plăţi compensatorii * Consumatorii nu vor fi afectaţi de grevă

Situaţie explozivă la Apaterm Galaţi. Peste 100 de salariaţi s-au adunat ieri dimineaţă în curtea societăţii, pentru a protesta vizavi de iminenta intrare în faliment a firmei. Aceştia cer din partea oficialităţilor locale şi a conducerii Apaterm detalii privind viitoarele disponibilizări ce vor decurge din falimentul deja anunţat al societăţii de termoficare din Galaţi. Potrivit prognozelor, peste o sută de oameni îşi vor pierde locurile de muncă.
Angajaţii spun că vor continua protestele din curtea societăţii până când cineva din conducerea firmei le va oferi informaţiile dorite, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla sunt dispuşi să intre în greva foamei.

Angajaţii acuză salariile mici

Angajaţii Apaterm se tem că îşi vor pierde veniturile, şi aşa mici, în plină iarnă. „Pur şi simplu am ajuns la capătul puterilor. Nu mai am cu ce să iau o pâine. Iau 1.100 de lei. Aşteptăm şi noi acum să vedem ce se va întâmpla. Sunt într-adevăr oameni mai bolnavi care s-au trecut pe listă pentru disponibilizări, însă măcar să ni se dea salariile compensatorii”, a spus Nicu, angajat Apaterm.
Acesta a fost completat de unul dintre colegii săi, care a explicat exact ce i-a îndemnat să protesteze pe angajaţii societăţii de termoficare. „Nu suntem de acord cu crearea noii societăţi. Vrem măcar salarii compensatorii, condiţii mai bune de muncă pentru cei care rămân, cam atât”, a spus Sorin Popa.
Liderii de sindicat se plâng de faptul că nu au primit absolut niciun feed-back din partea conducerii societăţii cu privire la situaţia angajaţilor. „De luni bune, noi am luat legătura cu toate instituţiile, pentru a găsi o rezolvare pentru salariaţii ce ar putea rămâne fără loc de muncă. Din păcate, nici conducerea societăţii şi nici administraţia locală nu au un răspuns. Nu am reuşit să stabilim, pe baze obiective, numărul de salariaţi ce vor rămâne în firmă. Comparând cu alte oraşe, nu cred că o societate de termoficare poate funcţiona fără 700 de angajaţi”, a declarat liderul de sindicat Cristinel-Dumitru Ciubotariu.

Conducerea se spală pe mâini

Conducerea Apaterm spune că nu există în acest moment o previziune clară cu privire la situaţia schemei de personal a noii societăţi ce se va ocupa de termoficarea Galaţiului, şi anume Calorgal. „Pot să vă spun că, în cazul în care instanţa va dispune falimentul societăţii, administratorul special nu mai are dreptul decât de a participa la inventar, el nu mai conduce societatea. Aşa cum spune legea, în momentul în care se va dispune intrarea în faliment, administratorul judiciar va dispune închiderea contractelor de muncă. Din discuţiile purtate până acum, nu poate fi vorba de plata de salarii compensatorii. Acesta este falimentul! Nu ştiu câţi oameni vor fi preluaţi de Calorgal. Am avut ultima adunare a creditorilor, în urma căreia n-a fost aprobată disponibilizarea cu plăţi compensatorii”, ne-a declarat Adriana Stratulat, administratorul special al Apaterm.
Conform persoanelor ce se vor afla şi în conducerea Calorgal, de-abia la sfârşitul lunii se va şti cu exactitate schema de personal a acestei societăţi. „Pentru viitoarea societate încă nu am finalizat calculele de personal. Noua societate va intra în funcţiune cu data de 1 februarie. S-a obţinut şi licenţa de la ANRSC săptămâna trecută. Bugetul de venituri şi cheltuieli la care se lucrează acum ţine cont de mai multe variabile. Societatea nu trebuie să fie pe pierdere, iar la finalizarea bugetului vom şti cu exactitate şi numărul angajaţilor”, a spus Mircea Ispas, director tehnic al Apaterm şi şeful interimar al Calorgal.

Pe de altă parte, conform purtătorului de cuvânt al Primăriei Galaţi, Mihai Costache, protestele de la Apaterm nu vor periclita în niciun fel încălzirea centralizată a gălăţenilor în această perioadă.

www.viata-libera.ro

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.