VIDEO | Tulburătoarele imagini cu maestrul Constantin Codrescu, în momentul în care primește cu emoție propunerea ca numele său să fie dat unui teatru din Huși

NOSTALGII… Vine „Toamna Culturală Hușeană”, pregătită de municipalitate pe durata a opt zile, de pe 7 până pe 15 septembrie, iar anotimpul nostalgiilor va debuta la Huși cu evenimente diverse, antrenante, între care unii remarcă salonul de grafică satirică „Damigenius”, reîntors acasă, iată, după câțiva ani de pribegie pe cărări neștiute, dar și o lansare de carte sau spectacole muzicale. Va fi prezentată la cinematograful „Dacia” și o piesă de teatru, jucată de actorii profesioniști ai Teatrului „V. I. Popa din Bârlad”, ceea ce iarăși va însemna un plus pentru modul în care autoritățile locale încep să admită latura culturală a acestui eveniment de tradiție a „orașului dintre vii”. Evident, este loc de mai bine, dar începutul pare promițător. La fel cum promițător părea și proiectul acela care a stârnit multe emoții, când consilierii locali l-au avizat de principiu. Este vorba despre înființarea unui teatru local, care să aibă casa în proaspăt modernizatul cinematograf „Dacia” și care să poarte numele marelui actor născut la Huși, Constantin Codrescu.
Două filmulețe de câteva minute, făcute de regizorul Claudiu Romila, inițiatorul propunerii de înființare a unui teatru la Huși cu numele marelui maestru Codreanu, pot fi văzute pe internet. Întrebat dacă este de acord ca un teatru ce urma să fie înființat la Huși să îi poarte numele, Constantin Codrescu s-a arătat copleșit de idee și, dincolo de toate, fericit că cei „de la el, de acasă” au venit cu această propunere, pe care consilierii locali ai urbei o avizaseră deja de principiu. Fiind el însuși în acel moment în toamna propriei vieți (martie, 2021), maestrul Codrescu simțea totul la altă intensitate, căci, deși era la vârsta în care mulți îi uită pe cei care au contat enorm cândva, iată că hușenii dovedeau în acele momente că, din contră, ei îi prețuiesc și mai mult pe concitadinii cu valoare culturală, când aparent s-au retras de pe scenă în culisele vieții.
„Cum pot eu oare să mă simt nu onorat, ci flatat până la Dumnezeu de propunerea care mi s-a făcut”
