Local

Consiliul Judetean Vaslui pluseazã cu bani la „Stefan cel Mare” de la Bãcãoani: peste 80.000 lei numai pe serviciile de proiectare

PLANURI… Ansamblul Monumental „Stefan cel Mare” de la Bãcãoani, obiectiv în care Consiliul Judetean Vaslui a investit sute de mii de euro, în ultimii ani, prin proiecte transfrontaliere, intrã într-o nouã etapã de dezvoltare. Administratia judeteanã pregãteste acum documentatia pentru o investitie menitã sã rezolve una dintre problemele rãmase dupã modernizãrile anterioare: infrastructura necesarã vizitatorilor. Numai serviciile de proiectare sunt estimate la 78.144,63 lei fãrã TVA, ceea ce înseamnã cã, odatã cu TVA, suma pusã la bãtaie depãseste cu mult pragul de 80.000 de lei. Iar planurile sunt ambitioase: minimum 45 de locuri de parcare, pavilion multimedia, muzeu în aer liber, labirint vegetal, luciu de apã, grupuri sanitare, foisor, retele de utilitãti si amenajãri peisagere. Noua interventie vine dupã ce, printr-o Hotãrâre a Consiliului Judetean Vaslui de anul acesta, judetul a preluat în proprietate o suprafatã de 9.524 de metri pãtrati, situatã în vecinãtatea ansamblului. Intentia declaratã este amenajarea terenului pentru completarea investitiilor fãcute anterior si pentru asigurarea „functionalitãtii depline” a obiectivului turistic.

Ansamblul de la Bãcãoani, aflat în domeniul public al judetului Vaslui si înscris în Lista Monumentelor Istorice, a beneficiat deja de lucrãri de restaurare, consolidare si punere în valoare prin proiectele transfrontaliere „Pe urmele lui Stefan cel Mare” si „Stefan cel Mare – istorie comunã, patrimoniu comun, Soroca – Vaslui”. În 2025, au fost executate si lucrãri de amenajare a zonei, între care realizarea de spatii verzi si instalarea unui sistem automatizat de irigatii. Cu toate acestea, documentatia Consiliului Judetean recunoaste o problemã importantã: în prezent, din cauza lipsei spatiului, obiectivul nu dispune de un loc de agrement, acces si parcare pentru vizitatori si nici de grupuri sanitare corespunzãtoare. Tocmai aceste lipsuri ar urma sã fie rezolvate prin viitoarea investitie. Deocamdatã, CJ Vaslui nu contracteazã executia propriu-zisã a tuturor acestor lucrãri, ci proiectarea lor. Contractul vizeazã documentatiile în fazele Studiu de Fezabilitate, Proiect pentru Autorizarea Construirii si Proiect Tehnic, alãturi de verificãrile tehnice necesare. Pentru aceste servicii, valoarea estimatã este de 78.144,63 lei fãrã TVA, toate cheltuielile necesare executãrii contractului urmând sã fie incluse în pret. Caietul de sarcini mai prevede cã pentru asistenta tehnicã a proiectantului pe durata executiei trebuie rezervatã o sumã de minimum 15% din valoarea contractului.

De la labirint vegetal la muzeu în aer liber

Lista amenajãrilor pe care proiectantul trebuie sã le ia în calcul schimbã considerabil perspectiva asupra zonei din jurul monumentului. Peisagistica va cuprinde vegetatie dispusã pe paliere, aranjamente decorative care sã ofere înflorire pe durata anului, vegetatie aromaticã, plantãri de aliniament si consolidarea zonelor în pantã. Vegetatia îmbãtrânitã sau afectatã de dãunãtori va putea fi eliminatã, iar arborii si plantele existente vor beneficia de tãieri de corectie si tratamente fitosanitare. Mai spectaculoase sunt însã celelalte propuneri: cel putin un luciu de apã, cu pompe de recirculare, un labirint vegetal din plante „evergreen”, un muzeu în aer liber si mobilier urban specific unei zone de agrement. Va apãrea si un corp de serviciu, cu dimensiuni de aproximativ 15,5 pe 7,5 metri, care va include grupuri sanitare, vestiare, dusuri, spatii tehnice si, potrivit caietului de sarcini, chiar o zonã cu functiunea de acvariu. Clãdirea ar urma sã aibã o terasã circulabilã înierbatã. Separat este prevãzut un foisor din lemn, de aproximativ 5 pe 5 metri, destinat odihnei vizitatorilor. În proiect trebuie inclus si un Pavilion Multimedia, o constructie parter de aproximativ 5 pe 10 metri.

Parcare pentru cel putin 45 de masini si energie solarã

PARCARE ACOPERITÃ… Una dintre cele mai concrete interventii priveste parcarea. Proiectantul trebuie sã prevadã o platformã betonatã cu minimum 45 de locuri, pe o suprafatã de aproximativ 25 pe 50 de metri. Aceasta va avea sisteme pentru colectarea apelor meteorice si separatoare de hidrocarburi. Locurile de parcare ar urma sã fie acoperite cu structuri metalice de tip „carport”, pe care vor fi instalate panouri fotovoltaice cu acumulatori pentru stocarea energiei electrice. Perimetral va fi amenajatã o perdea vegetalã de protectie, de tip gard viu. Nici utilitãtile nu sunt lãsate deoparte. Sunt cerute solutii pentru alimentarea cu energie electricã, gaz, apã, internet si telefonie, dar si retele îngropate pentru preluarea apelor si dirijarea lor cãtre bazine de retentie ori rigole. Este prevãzut inclusiv un put forat de mare adâncime, cu grup de pompare si bazin de retentie, pentru necesarul de apã în perioadele secetoase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button