Local

VIDEO | După recorduri bătute unul după altul în agricultură, frații Ursu de la Fălciu și-au împlinit și-un vis: să reînvie ferma copilăriei lor, din Valea lui Marcu

VALEA LUI MARCU… Pe lângă spații de depozitare pentru cereale, care sunt aproape gata, frații Ursu vor să facă la ferma din Valea lui Marcu un mini sat de vacanță cu destinația de agroturism. Nu e un pariu, nu e ambiția de a mai răsturna un record, ci doar împlinirea unui vis al copilăriei lor

POFTA CE-A POFTIT… Acum 30 de ani, în Odaia Bogdana din comuna Fălciu, un copil visa cu ochii deschiși, că atunci când va fi mare o să devină șef de fermă. Își dorea să cumpere ferma unde mergea toată vara la cules de fasole, cea din Valea lui Marcu. Îl fascinau dormitoarele muncitorilor, cantina și își spunea în sinea lui că atunci când va crește și va fi pe picioarele lui o să cumpere aceste acareturi și hambarele, pentru a le umple cu cereale. Și iată că visul i s-a împlinit. A avut curaj acum 22 de ani să plece la drum într-un domeniu unde majoritatea s-au împotmolit, în agricultură și nu cea de nișă, ci cultura mare și cu multă muncă, ajutor de la Dumnezeu, dar mai ales cu chibzuință au reușit să ridice o firmă care acum a trecut la alt nivel. Nu mai luptă să supraviețuiască și să-și închidă cheltuielile, ci investește în tehnologii pentru a-și mări cifra de afaceri și profitul, cu credința că o parte din acesta se va întoarce înapoi în comunitate. În martie anul acesta Agriprod Ursu au cumpărat activele abandonate ale acestei ferme cu o sumă nu foarte mare: 30.000 de euro. Însă bani mulți vor înghiți renovarea activelor cumpărate. Până acum, frații Ursu au investit 2,5 milioane de lei și lucrările sunt de abia la început. S-a renovat doar o hală de depozitat cereale, de peste 2.000 de metri, unde vor fi depozitate 7.000 de tone de cereale și cântarul de la poartă, în rest urmează poate cel mai ambițios proiect al fraților Ursu, cel al unui mini sat de vacanță care să conserve valorile trecutului. Nu investește în această activitate pentru profit, ci vrea să să reînvie o fărâmă din ținutul Elanului.

Așa cum am promis am revenit cu partea a doua a materialul realizat la Agriprod Ursu SRL din Fălciu, companie care a răsturnat în ultimii ani recorduri, peste recorduri în materie de agricultură. Iată-le: frații Ursu dau cele mai mari arenzi din județul Vaslui, 1200 kg de grâu la hectar; au obținut recoltele cele mai mare la grâu din județ, anul acesta au recoltat în medie între 9 și 10 tone de grâu la hectar, folosind cele mai noi tehnologii și vârful de gamă în materie de utilaje. Anul aceste au investit 1,5 milioane de euro în două utilaje, o autopropulsată pentru erbicidare și fertilizare, de 720.000 de euro și o combină ultimul răcnet de la New Holland, CR 9.90 de 800.000 de euro. Astăzi, însă ne vom opri la o poveste emoțională: visul nevinovat al unui copil de agricultor, care își dorea când va fi mare să ajungă șef la o ferma a IAS-ului din comuna sa. Visul i s-a împlinit: astăzi lucrează 2.400 de hectare de teren și a cumpărat activele de la sediul fermei din Valea lui Marcu, un loc unde în copilărie, frații Ursu mergeau verile la lucrările agricole, cum ar fi culesul fasolelor. “Eu am cumpărat această fermă. Era visul meu din copilărie. Copil fiind, veneam aici vara la cules fasole și visam ca atunci când o să fiu mare și o să am posibilitatea o s-o cumpăr. Dumnezeu mi-a ajutat și am reușit”, si-a început povestea Titinel Ursu.

De renovare se ocupă un tovarăș al fraților Ursu, Ștefan Boțu din Lunca Banului

Renovarea la Valea lui MArcu a început de la zero, fiindcă locul era o ruină: acoperișul spart, pereții distruși de la intemperii, iar profilele din fier ruginite. O parte au fost vopsite, unele prea distruse au fost schimbate. Misiunea i-a revenit unui constructor din Lunca Banului, Ștefan Boțu, un bun tovarăș al fraților Ursu. Acestuia i-a încredințat misiunea de a renova totul, iar Titnel Ursu este foarte mulțumit de cum au mers lucrările. Hala de depozitare de peste 2.000 de metri pătrați este aproape gata. S-a turnat șapa, s-au tencuit pereții, s-a schimbat toată instalația electrică, s-a dat jos acoperșul și s-a înlocuit cu tablă nouă, s-au montat geamurile și acum urmează ca totul să fie dat cu o tencuială albă, rezistentă, cu praf de marmură. Hala a înghițit până acum 400 metri cubi de beton și lucrările făcute au consumat 2,5 milioane de lei. 

La Valea lui Marcu va fi un iaz cu pește și un mini sat de vacanță. Este acum ambiția bărbatului, care de mic visa să cumpere ferma 

VA REÎNVIA O FĂRÂMĂ DIN ȚINUTUL ELANULUI… Fălciul a fost ținutul elanului, iar ambiția fraților Ursu este să recreeze climatul creșterii acelui animal, care nu întâmplător este simbolul ținutului, inscripționat și pe stema județului. Din această perspectivă, pe lângă partea de depozitare, frații Ursu au gândit ca la ferma din Valea lui Marcu să creeze o mini stațiune de agroturism, unde copiii să “coboare” din imaginarele spații ale jocurilor video și din forfota rețelelor de socializare în ținutul care cândva era al elanului. Vor să construiască în fața fostelor dormitoare ale muncitorilor un iaz cu pește, fiindcă sunt izvoare puternice pe care vrea să le capteze și să le curețe. Apoi, să transforme dormitoarele muncitorilor în spații de cazare pentru tabăra de copii. O tabără în care copiii să vină să călărească, să vadă cum se cultivă cerealele, cum se cresc animalele și cum se prinde peștele. În cele două case mari existente vor să facă două pensiuni pentru familii. Își doresc să refacă gospodăria anexă în care să crească porci, vaci, păsări, astfel încât cei care vor veni aici să aibă mâncare naturală, făcută în totalitate în fermă, de la pâină, iaurturi, hamburgheri, pizza, până la poalele în brâu moldovenești. Cu alte cuvinte la ferma din Valea lui Marcu totul se va transforma într-un mini sat de vacanță:Voi reconstrui ferma din temelii. Nu voi schimba arhitectura, structura și funcționalitatea acesteia, ci doar o vom adapta la servicii de agroturism. Vom reface până și dormitoarele muncitorilor, fără să le modificăm mărimile camerelor. Am aici două case mari pe care le vom transforma în case de vacanțe. Vrem să facem agroturism profund, cu mâncare naturală, cu poveștile locului, dar mai ales să readucem valorile pierdute în negura istorie. Nu mă interesează să scoatem bani, vreau doar să reconstruim Făciul de altă dată, pentru a o reda populației iubitoare de natură, iarbă verde și turism, iar noi cei din zonă să ne recâștigăm stima de sine. Sunt convins că la inaugurarea va veni multă lume. Deja mă sună cei care au lucrat aici sau oameni din sat, plecați peste mări și zări și sunt curioși ce o să iasă și spun că neapărat să-i invit la inaugurare. Ce o să vedeți aici, va fi un nou concept de turism, în care copiii să nu mai stea pe telefoane, pe Facebook și Tik Tok și să se apropie de natură și să știe de unde le vine hrana. O să fie altceva. O să vadă toată lumea cum se cresc animalele, cum se cultivă cereale și tot așa”.

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button