Vasluiul are istorie, dar turiștii trec pe lângă ea. Istoricul Vasile Cotiugă: „Obiectivele sunt. Ceea ce lipsește este povestea”

JUDEȚUL CARE ARE CE ARĂTA, DAR NU ARE CE PROMITE

OPINIA SPECIALISTULUI…După analiza cifrelor statistice care arată un județ rămas la marginea turismului românesc, „Vremea Nouă” continuă seria dedicată turismului vasluian cu o discuție despre patrimoniu, identitate și produs turistic. Primul material a arătat că Vasluiul funcționează mai degrabă ca județ de tranzit decât ca destinație, cu o ofertă de cazare redusă, cerere slabă și fără un produs turistic coerent care să lege resursele existente într-o experiență vandabilă. Dar ce se întâmplă atunci când mutăm discuția de la statistici la patrimoniu? Are Vasluiul ce arăta? Sau problema este mai adâncă: județul are obiective, dar nu are încă povestea care să le transforme în destinație? Istoricul și arheologul ieșean Vasile Cotiugă spune că Vasluiul nu duce lipsă de patrimoniu istoric. Dimpotrivă. Județul are repere importante, unele cu valoare pentru întreaga Moldovă, altele cu miză mai ales locală. Ceea ce lipsește este felul în care aceste locuri sunt explicate, legate între ele și transformate într-o experiență pentru public. „Fiecare județ deține un patrimoniu istoric bogat și divers, reprezentat fie de monumente construite – cetăți, biserici, palate, conace, case -, fie de zone istorice reprezentative, cum sunt câmpurile de luptă. Deci și județul Vaslui deține un asemenea patrimoniu, care are valoare pentru întreaga regiune a Moldovei sau doar pentru comunitatea locală”, a remarcat Vasile Cotiugă.

Pentru istoricul ieșean, Vasluiul are câteva repere care ar putea sta la baza unei identități turistice clare. Primul este Podul Înalt, nume legat direct de memoria lui Ștefan cel Mare. Al doilea este Stănilești, un episod istoric cu miză mult mai mare decât pare astăzi din perspectiva publicului larg. „Exemplele nu sunt puține. Podul Înalt și Stănileștii reprezintă două câmpuri de luptă care sunt jaloane pentru istoria noastră. Și nu doar pentru noi. De exemplu, lupta de la Stănilești, pe malul Prutului, a reprezentat stoparea înaintării rusești spre Dunăre și a acaparării întregii Moldove încă de la începutul secolului al XVIII-lea”, explică istoricul. La aceste repere se adaugă patrimoniul construit. Curtea Domnească de la Vaslui, bisericile vechi, conacele, casele boierești, podurile de piatră și monumentele artistice pot intra, în opinia sa, într-un traseu istoric mai coerent. „Curtea Domnească de la Vaslui reprezintă un alt reper al patrimoniului construit din epoca medievală. La acestea se adaugă numeroase biserici de piatră sau lemn, cu o valoroasă arhitectură, dar și cu o istorie deosebită, poduri de piatră, conace și case boierești care își au începuturile chiar din perioada medievală”, spune Cotiugă. Istoricul dă și un exemplu concret de patrimoniu prea puțin cunoscut: Conacul Rosetti-Balș de la Pribești (comuna Codăești). „Cine a vizitat sau cine știe despre existența Conacului Rosetti-Balș de la Pribești, ridicat în 1691?”, întreabă acesta. În aceeași categorie intră și conacele din Vaslui, Bârlad, Huși sau din satele care au fost odinioară reședințe ale familiilor boierești. Sunt locuri care au făcut parte din viața socială și economică a Moldovei istorice, dar care astăzi nu sunt suficient prezente în circuitul public. „Găsim asemenea conace și la Vaslui, și la Bârlad sau Huși, dar și în diverse sate care au fost reședințe ale familiilor boierești de odinioară”, spune istoricul. La acestea se adaugă și monumentele artistice, între care statuia lui Ștefan cel Mare de la Podul Înalt. „Există și monumente artistice deosebite, cum este statuia lui Ștefan cel Mare de la Podul Înalt. Deci există și în județul Vaslui un patrimoniu istoric însemnat care așteaptă să fie pus în valoare”, afirmă universitarul ieșean.

„Obiectivele sunt. Multe așteaptă să fie restaurate, însă. Ceea ce lipsește este povestea”

Întrebarea centrală este dacă Vasluiului îi lipsesc obiectivele sau povestea lor. Vasile Cotiugă răspunde fără ezitare. „Obiectivele sunt. Multe așteaptă să fie restaurate, însă. Ceea ce lipsește este însă povestea”, menționează istoricul. Aceasta este una dintre cele mai importante idei ale interviului. Turismul nu funcționează doar cu liste de monumente, ani de construcție și panouri tehnice. Pentru specialiști, documentul, datarea și cronologia sunt fundamentale. Pentru publicul larg, însă, atracția vine din viața locului: cine a trăit acolo, ce s-a întâmplat, cum arăta lumea de atunci, ce povești pot fi recuperate. „Noi doi suntem istorici și, sigur, datorită profesiunii pe care am îmbrățișat-o, ne pasionează scrupulozitatea documentară: biserica sau conacul a fost construit între anii cutare, a fost restaurat în anii cutare, a fost locuit de cutare. Pentru ceilalți, evident, datele acestea sunt și ele importante, dar ei sunt mai sensibili la alte informații: cine a locuit în conacul respectiv, cum era viața de zi cu zi la conac, cum erau împodobite camerele, ce povești se cunosc despre conac?”, a spus cadrul didactic de la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Aici se vede diferența dintre patrimoniu inventariat și patrimoniu activat turistic. Un conac nu atrage doar pentru că există. Atrage dacă vizitatorul poate intra într-o lume. Dacă poate înțelege ce viață se trăia acolo. Dacă locul are personaje, atmosferă, tensiune, legendă, emoție. „Sunt emoții pe care un vizitator le poate trăi odată cu povestea”, consideră istoricul. Pentru a explica această diferență, Vasile Cotiugă oferă un exemplu din județul Iași, nu din Vaslui: conacul de la Ruginoasa. „Cine nu ar vrea să afle mai multe despre povestea de iubire de la conacul de la Ruginoasa, Iași, dintre Marghiolița, soția logofătului Costache Sturdza – adevărat, cu ceva mai în vârstă decât tânăra și frumoasa lui soție -, și boierul Nicolae Roznovanu, unul dintre cei mai bogați și șarmanți bărbați ai vremii?”, întreabă istoricul. Exemplul este important pentru Vaslui tocmai pentru că arată direcția: publicul nu vine doar pentru ziduri, ci pentru poveștile din spatele lor. Iar acest lucru nu este valabil doar pentru conace. „și bisericile au povestea lor. O găsim atât în documente și însemnări, dar și sculptată în piatră sau lemn. Trebuie doar să o descifrezi și să o prezinți publicului vizitator”, transmite Cotiugă.

Un traseu cu sens economic: vin, pește, istorie și natură

Dacă discuția se mută de la cultură la economie, istoricul vede câteva direcții clare. Vasluiul nu ar trebui să mizeze exclusiv pe monumente, ci pe o combinație între patrimoniu, peisaj, vin, gastronomie și experiențe locale. Este exact tipul de produs care poate face diferența între o oprire scurtă și o zi petrecută în județ. Vasile Cotiugă pornește de la o constatare istorică și economică dură: județele de pe Prut nu au fost niciodată zone cu dezvoltare puternică. „Județele de pe Prut nu au o dezvoltare economică deosebită. Nu au avut-o nici acum câteva sute de ani, nici acum, din păcate”, punctează istoricul ieșean. Tocmai de aceea, turismul trebuie gândit realist, pornind de la resursele care există și pot fi puse în circuit. Prima direcție este vinul. „Ar putea fi câteva elemente care să intereseze turistic și din punct de vedere economic. Mă gândesc, în primul rând, la podgoriile din județ. Podgoria de la Huși, cu vinuri renumite, poate reprezenta și un punct turistic. Evident, cu multe alte obiective incluse într-un traseu turistic”, afirmă Vasile Cotiugă. A doua direcție este Valea Tutovei, pe care istoricul o descrie ca pe o zonă cu potențial pentru turism de proximitate, natură și gastronomie locală. „Nu știu cîți dintre cititorii dumneavoastră au mers într-o plimbare de duminică, cu mașina, pe Valea Tutovei. O zonă geografică superbă, cu multe iazuri, cu sate frumoase, care te mângâie pe suflet când te oprești și admiri natura”, spune acesta. De aici vine una dintre cele mai concrete propuneri ale interviului: valorificarea turistică a iazurilor și a produsului piscicol local. Nu în abstract, nu prin broșuri, ci prin locuri în care turistul poate vedea, gusta și trăi o experiență. „De ce nu ar fi posibil ca aceste iazuri să valorifice turistic, prin cherhanale, produsul piscicol? Să vezi cum se prepară peștele, dar și să te bucuri de gustul peștelui preparat pe loc, cu un călcâi de mămăligă și o căniță de usturoi? Evident, și cu un vin bun, local”, a indicat Vasile Cotiugă. Problema este că, în prezent, istoricul nu identifică astfel de locuri pe traseele care ar putea fi valorificate. „Din păcate, nu am găsit un asemenea loc, nici pe Tutova, nici pe Lohan, nici pe Prut”, adaugă Cotiugă. Această observație rezumă una dintre slăbiciunile majore ale Vasluiului turistic: resursa există, dar nu este transformată în experiență economică. Sunt iazuri, este peisaj, există vin local, există sate, există trasee posibile. Lipsește însă produsul. 

„Nu se va opri un autocar să vadă o descoperire cucuteniană, dar se va opri la o reconstituire a bătăliei de la Podul Înalt”

Întrebat ce episoade istorice ale zonei ar putea fi activate turistic, Vasile Cotiugă este direct. Din punctul său de vedere, Vasluiul ar trebui să mizeze mult mai clar pe marile episoade militare, în special Podul Înalt și Stănilești. „Am spus-o multor colegi muzeografi de la Vaslui: nu mai căutați să puneți accent pe cultura Cucuteni, arheologie sau istoria modernă. Nu au aceeași valoare ca Lupta de la Podul Înalt sau luptele de la Stănilești”, afirmă istoricul. Declarația poate stârni discuții, mai ales într-un mediu în care fiecare epocă are importanța ei științifică. Dar Vasile Cotiugă vorbește aici din perspectiva turismului, nu a ierarhiei academice. Din punct de vedere turistic, nu toate temele au aceeași forță de atracție. „Nu se va opri un autocar de turiști în tranzit să vadă o descoperire cucuteniană de la… și nu dau vreun nume, din respect pentru munca arheologilor. Dar se vor opri toate autocarele dacă ar exista o reconstituire, fie ea și mult butaforică, a întregii bătălii de la Podul Înalt. Cu toată oastea moldoveană și toată oastea otomană”, spune istoricul. Aceasta este, probabil, cea mai puternică idee de produs turistic din interviu. Podul Înalt nu ar trebui să fie doar un loc comemorat. Ar putea deveni un spațiu pus în scenă, cu reconstituiri, ghidaj, trasee, evenimente, imagine și emoție. Un loc în care istoria nu este doar citită, ci văzută. În aceeași logică, istoricul vorbește despre Stănilești și despre un traseu pe malul Prutului. „La fel, realizarea unui traseu turistic pe malul Prutului, de la Berezeni până la Albița, cu punerea în valoare a locurilor de luptă din vara anului 1711, cu celebra apărare de la Stănilești, ar putea reprezenta o altă perioadă istorică activată turistic”, consideră Vasile Cotiugă. Un detaliu important este existența unei redute la Stănilești, despre care istoricul spune că este încă în picioare. Într-un județ care caută de ani de zile un discurs turistic coerent, o asemenea resursă ar trebui să fie vizibilă, semnalizată, explicată și integrată într-un traseu. Nu doar pentru specialiști, ci pentru publicul larg.

„Cu excepția Podului Înalt, județul Vaslui nu are o identitate turistică clară”

CONSTATARE…Când discuția ajunge la identitatea turistică a județului, răspunsul istoricului este tranșant. „Din păcate, răspunsul este destul de ușor de oferit: cu excepția Podului Înalt, județul Vaslui nu are o identitate turistică clară”, a menționat Cotiugă. Această lipsă de identitate se vede în felul în care publicul larg percepe județul. Vasluiul nu este, astăzi, o destinație pe care turiștii să o aleagă spontan pentru vacanță. Nu are încă acea promisiune simplă care să intre în mintea publicului: mergi acolo ca să vezi ceva anume, să trăiești ceva anume, să te bucuri de ceva anume. „Nu cred să existe vreun interes din partea turiștilor care, atunci când își planifică vacanța, să spună: hai să mergem în județul Vaslui căci vom vedea…, ne vom bucura de…”, afirmă istoricul. Aici este golul de brand. Nu înseamnă că județul este lipsit de resurse. Înseamnă că aceste resurse nu sunt organizate într-o imagine publică puternică. Podu Înalt există în memoria istorică. Dar în jurul său nu s-a construit încă o identitate turistică mai amplă, care să lege bătălia de patrimoniu, de gastronomie, de vin, de Prut, de conace, de biserici, de sate și de experiențe locale.

Iașiul nu este nici salvare, nici piedică. Vasluiul trebuie să-și construiască propriul brand 

IEȘENII NE ÎNVAȚĂ SĂ NE FORMĂM PROPRIUL BRAND… Un alt punct sensibil este relația cu Iașiul. Apropierea de un oraș mare, cu aeroport, universități, turism cultural și flux constant de vizitatori, ar putea părea un avantaj. În practică, Vasile Cotiugă nu crede că lucrurile funcționează automat în favoarea Vasluiului. „Cine vine la Iași nu se gândește să meargă, poate și pentru o după-amiază, la Vaslui, ca să vadă Curtea Domnească, de exemplu”, spune istoricul. Asta nu înseamnă că apropierea de Iași este un dezavantaj. Dar nici nu poate fi tratată ca soluție. Iașiul poate aduce turiști în regiune, dar nu poate construi în locul Vasluiului un motiv de vizitare. „Este clar că nu este un avantaj apropierea de Iași, dar nici nu trebuie gândit ca un dezavantaj. Trebuie doar gândit brandul turistic Vaslui”, afirmă Vasile Cotiugă. Pentru ca județul să iasă din logica de anexă regională sau de traseu secundar, trebuie să pună pe masă oferte proprii. Nu „Iași plus Vaslui”, nu „o oprire dacă mai rămâne timp”, ci Vaslui ca destinație cu sens. „Și când vei pune pe masă mai multe oferte, lumea se va gândi la Vaslui, nu la Iași și Vaslui”, consideră istoricul.

Vasluiul nu este gol. Dar turistic, încă nu știe să se spună

CONCLUZII… Interviul cu Vasile Cotiugă confirmă, dinspre patrimoniu, ceea ce primul episod al seriei a arătat prin cifre: Vasluiul are resurse, dar nu are încă produs. Are istorie, dar nu are poveste publică. Are câmpuri de luptă, conace, biserici, curți domnești, podgorii, iazuri, sate și peisaje, dar nu le-a legat într-o experiență care să poată fi vândută. Miza nu este doar culturală. Este economică. Un traseu istoric bine gândit poate aduce turiști. O reconstituire la Podul Înalt poate opri autocare. Un traseu pe Prut, de la Berezeni la Albița, poate activa un episod istoric major. Podgoria Hușiului poate susține turism de vin. Valea Tutovei poate deveni spațiu de plimbare, gastronomie și turism local. Iazurile pot produce experiențe, nu doar pește. Conacele pot spune povești, nu doar să apară în inventare. Dar toate acestea cer construcție. Cer restaurare acolo unde este nevoie. Cer narațiune. Cer ghizi, servicii, semnalizare, evenimente, antreprenori locali și administrație capabilă să lege resursele între ele. Vasluiul nu duce lipsă de istorie. Duce lipsă de o poveste spusă bine și de oameni care să o transforme în produs turistic. Iar fără această construcție, județul va continua să aibă patrimoniu, dar nu și destinații turistice.