
„Victorie categorică pentru RC Bârlad la Suceava! RC Bârlad se întoarce de la Suceava cu o victorie importantă, obținută în etapa a IX-a a Diviziei Naționale de Seniori! Băieții noștri au făcut un meci foarte bun, au evoluat cu determinare și au reușit să se impună categoric în deplasare, confirmând prin joc și rezultat munca depusă în această perioadă. Cele 48 de puncte înscrise astăzi (sâmbătă, 26 septembrie, n.r.) înseamnă mai mult decât un rezultat pe tabela de marcaj. Înseamnă efort, disciplină, spirit de echipă și dorința de a reprezenta cu mândrie rugby-ul bârlădean. Felicitări întregii echipe și staffului tehnic pentru victorie și pentru evoluția de astăzi! O mențiune specială pentru Lazăr Azoiței, desemnat jucătorul meciului, o recunoaștere a evoluției sale din această partidă. Felicitări!”, a declarat antrenorul Narcis Postolache după partidă. În următoarea etapă seniorii bârlădeni vor sta, dar vor juca în etapa a XI-a. Partida este programată pentru data de 24 octombrie și se va juca în deplasare, în compania echipei CSM Galați, pe stadionul Municipal.