Local

UPDATE: Vasluianul băut și drogat care a provocat un accident în județul Iași, adus în fața judecătorilor

UPDATE: Tânărul de 21 de ani din județul Vaslui care a provocat un teribil accident în județul Iași va da piept cu judecătorii de drepturi și libertăți. Reținut după ce, în urma accidentului, un tânăr de 24 de ani a murit și alți doi adolescenți au ajuns, în stare gravă, la spital, acesta va ajunge și în fața judecătorilor de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă. Vasluianul este cel care, în dimineața de 25 decembrie, a provocat un grav accident de circulație între localitățile Măcărești șI Prisecani, județul Iași. Ajunși la fața locului polițiștii au stabilit faptul că tânărul de 21 de ani, din județul Vaslui în timp ce conducea o autoutilitară pe drumul susmenționat, pe fondul vitezei excesive a pierdut controlul asupra direcției de mers, a intrat în coliziune cu parapetul metalic, părăsind partea carosabilă după care s-a răsturnat de mai multe ori și a rămas suspendat peste șanțul din afara părții carosabile. În urma accidentului o persoană a decedat (pasagerul de lângă șofer – un tânăr de 24 de ani, din jud. Iași), iar conducătorul auto și alți doi pasageri (doi minori în vârstă de 16 ani) au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 0.63ml/g în aerul expirat. De asemenea, acesta a ieșit pozitiv și la consumul de droguri.

STIRE INITIALA: Vasluianul care a provocat un accident mortal în judetul Iasi era atât de beat si drogat, încât nici nu stia ce cãuta pe acel drum!

AERIAN… Ies la ivealã detalii socante cu privire la accidentul mortal produs luni dimineata, de cãtre un vasluian, pe un drum judetean din Iasi. Potrivit unor surse demne de încredere, acesta era si drogat, nu doar bãut, iesind pozitiv la cocainã. Si minorul de 16 ani, care se afla pe bancheta din spate a masinii se pare cã era sub efectul substantelor halucinogene, fiind drogat cu marijuana. Dupã producerea accidentului, conducãtorul auto era atât de rupt de lume încât le-a spus politistilor cã nu stie ce cãuta pe drumul respectiv.

Un tânãr de 24 de ani, din judetul Iasi, a decedat în urma unui accident rutier grav, produs în dimineata zilei de Crãciun, pe 25 decembrie, în jurul orei 02.20. Incidentul a avut loc între localitãtile Mãcãresti si Prisecani, iar din nefericire ieseanul, care se afla pe scaunul din dreapta soferului, si-a pierdut viata, iar alti doi pasageri minori de 16 ani au ajuns cu rãni destul de grave la spitalul din Iasi. Conducãtorul auto, rãnit si el, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0.63ml/g în aerul expirat. Echipajele de interventie sosite la fata locului au constatat faptul cã soferul, Alexandru S., în vârstã de 21 de ani, este din comuna Bunesti Averesti, judetul Vaslui. Pe lângã alcooltest, tânãrul a fost pus sã dea probe si pentru drugtest, iesind pozitiv la cocainã. De asemenea, si adolescentul aflat pe bancheta din spate, Mihai G., a iesit pozitiv la marijuana. Surse demne de încredere ne-au declarat cã soferul se afla într-o stare atât de avansatã de euforie încât a fost incapabil sã le explice politistilor de ce se conducea autoutilitara pe drumul respectiv. Acesta i-a socat pe oamenii legii dupã ce le-a spus cã în prezent marijuana îi provoacã repulsie si de aceea preferã cocaina. Se pare cã pânã în urmã cu câtiva ani, Alexandru S. era un tânãr responsabil din comuna Bunesti Averesti, care se afla la începutul drumului în apiculturã. În urmã cu doi ani însã, acesta a luat drumul strãinãtãtii, plecând în Belgia, unde a picat sub mirajul drogurilor. Se pare cã tot de acolo si-a procurat si praful pe care aparatul politistilor l-a depistat imediat dupã incidentul din judetul vecin. În accidentul dintre Mãcãresti si Prisecani, Alex a pierdut controlul asupra directiei de mers, a intrat în coliziune cu un parapet metalic, pãrãsind partea carosabilã dupã care s-a rãsturnat de mai multe ori si a rãmas suspendat cu autoutilitara. Tânãrul de 24 de ani care se afla pe scaunul din dreapta soferului si-a pierdut viata. Mihai si Georgiana, cei doi adolescenti care se aflau pe bancheta din spate au suferit rãni grave au fost transportati la spital pentru mai multe investigatii medicale. În acest caz, politistii au întocmit dosar penal sub aspectul sãvârsirii infractiunilor de ucidere din culpã, vãtãmare corporalã din culpã si conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante.

Primarul din Bunesti Averesti este bulversat de cele întâmplate!

Primarul Vasile Taragan, din comuna Bunesti-Averesti, spune cã soferul ar fi fost un tânãr de ispravã, pânã sã plece în Belgia! „Este pãcat de acest tânãr sofer! Pânã a plecat în afarã, prin Belgia, a fost un bãiat de nota zece, din punctul meu de vedere! Este mare pãcat, deoarece el se trage dintr-o familie de oameni necãjiti dar foarte muncitori! Acum ce sã mai zic? Am înteles cã era acum, când conducea, într-o stare … urâtã, fiind bãut la volan! Nu mai zic cã cei doi copii de 16 ani, o fatã si un bãiat, sunt dati în plasament, la o familie din Bunesti – Averesti! Familia este una la locul ei, respectabilã, a mai avut doi copii în plasament, a înfiat doi copii în plasament si uite acum ce s-a putut întâmpla din cauza tânãrului sofer beat! Si când spun cã era un tip bun, de nota zece! Mentionez cã se apucase sã facã apiculturã, îsi fãcuse el cu mâinile lui o stupinã, dar de vreo doi ani de când a plecat … nu stiu ce s-a ales de el. A fost la vreo discotecã, pentru cã acolo unde s-a dus cu cei doi tineri de 16 ani, a trecut doar dealul, satele fiind foarte aproape, la granitã judetului Vaslui cu judetul Iasi! Mare pãcat cã s-a întâmplat! A rãmas o familie distrusã, este si el la spital, dar va fi pedepsit pentru fapta sa… Mare pãcat!”, a spus primarul Vasile Taragan.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button