Urbanism cu două măsuri? Primăria Vaslui pare să schimbe regulile în funcție de reacția publică, nu de regulament
SCHIMBARE… În numai câteva săptămâni, Primăria Vaslui a reușit să transmită dezvoltatorilor imobiliari un mesaj contradictoriu, care nu face altceva decât să transforme politica urbanistică a municipiului într-un exercițiu de interpretare. Pe de o parte, conducerea instituției declara public că nu își mai dorește blocuri construite în cartierele de case, invocând nevoia de a proteja specificul acestor zone și de a evita conflictele cu locuitorii. Pe de altă parte, zilele acestea, pe site-ul instituției apare informarea privind elaborarea Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru un nou bloc ce urmează să fie ridicat pe strada Călugăreni, într-o zonă dominată, în mare parte, tot de locuințe individuale. Noul proiect imobiliar prevede construirea unei unități locative colective organizate pe seminiveluri, cu 15 apartamente – unul cu o cameră, șapte cu două camere și șapte cu trei camere. Clădirea va beneficia de zece locuri de parcare la demisol, alte cinci locuri amenajate la sol, spații tehnice, platformă pentru colectarea selectivă a deșeurilor, împrejmuire și amenajări exterioare. Din punct de vedere tehnic, documentația este bine argumentată. Terenul are o diferență de nivel de aproximativ șase metri între strada Călugăreni și strada Salcâmilor, ceea ce a determinat proiectanții să propună o dezvoltare pe seminiveluri, cu parcarea amplasată la demisol și cu o volumetrie adaptată pantei naturale a terenului. Soluția permite reducerea impactului construcției asupra fronturilor stradale și oferă spațiu pentru amenajarea unor suprafețe verzi. Cu alte cuvinte, din perspectiva arhitecturală și tehnică, proiectul pare să respecte principiile unei integrări rezonabile în amplasament. Problema nu este însă proiectul în sine, ci mesajul pe care administrația locală îl transmite.
Și spunem asta pentru că nu au trecut multe zile de la dezbaterea publică organizată pentru un alt bloc, propus pe strada Livezilor. Acolo, atmosfera a fost cu totul alta. Locuitorii din zonă s-au prezentat în număr mare și și-au exprimat categoric opoziția față de investiție, argumentând că un bloc într-un cartier de case ar afecta traficul, locurile de parcare și calitatea vieții. În urma acelor discuții, primarul Lucian Braniște a afirmat că nu își mai dorește asemenea investiții în cartierele de locuințe individuale. Așa cum era firesc, declarația a fost văzută ca o schimbare de direcție în politica urbanistică a municipiului. Mulți au înțeles că primăria va deveni mult mai restrictivă în aprobarea unor astfel de proiecte.
Doar că realitatea pare să spună altceva


Municipiul Vaslui are nevoie de reguli clare și predictibile
Revenind la cele două blocuri, cel cu aviz negativ de pe strada Livezilor și cel care se dorește a fi construit pe strada Călugăreni, vorbim și de câteva diferențe între amplasamente. Este clar că vecinătatea unei clădiri precum sediul Jandarmeriei poate face ca impactul vizual al unui bloc să fie mai redus decât într-o zonă exclusiv de case. În același timp, soluția tehnică propusă pentru terenul în pantă arată că proiectanții au încercat să adapteze construcția la particularitățile amplasamentului. Însă tocmai aceste argumente ar trebui explicate clar și asumate public de administrația municipiului Vaslui. Dacă blocul de pe strada Călugăreni este acceptabil, atunci Primăria trebuie să spună de ce este acceptabil. Dacă cel de pe strada Livezilor nu este oportun, trebuie explicat prin criterii urbanistice obiective, nu prin simplul fapt că vecinii au fost mai vocali. Spunem asta pentru că, fără îndoială, Vasluiul are nevoie de investiții și de locuințe noi. Are nevoie și de dezvoltatori care să investească responsabil. Dar, în aceeași măsură, are nevoie și de reguli clare, predictibile și aplicate în mod egal tuturor. În lipsa acestor reguli, fiecare nou proiect imobiliar riscă să devină doar un scandal public, iar fiecare dezbatere se transformă într-un referendum de cartier, în care cîștigă nu argumentele tehnice, ci capacitatea de mobilizare a celor direct interesați. Iar aceasta nu mai este urbanism. Este improvizație administrativă.
Alooooooo.fara bloc la fosta Muntenita langa piata Vidin. Bogatul de Moraru să-și facă blocuri in zona industriala sau la Lipovăț. Oprițiva. Suntem sufocați in aceasta zona .gata.
Urbanismul din PMV a ajuns o junga unde regele este… Bran…iste
Sa-ti fie rusine pentru toti ce faci,si pentru toate mizeriile pe care le treci cu vederea zi de zi
Blocuri fara autorizatii,spatii fara autorizatii samd
Pensie usoara
Proiectul de pe str. Calugareni este intr-o zona din PUG care permite locuințe colective – UTR 2 si cel de pe str. Livezilor este in UTR 3 zona de case… primăria are dreptate.
Ca si vecini susținem acest proiect deoarece aduce un plus zonei si schimba in bine tot ce era înainte acolo.
Poate cei de la primărie vor reloca si persoanele care locuiesc acolo!!
Utr 2 locuinte colective mici= 8 apartamente nu 15
Utr 2 =Mici si mijlocii
Utr 3= mici
Utr 2 nu are zona de locuinte colective medii LV! Deci raman 8 apartamente zona colectve mici LC
Evident, evident că susțineți! Acum nu va mai plângeți ca vă văd aia in chiloti, din apartamentele lor, zona care e extrem de aerisita, nu se va aglomera, pompierii vor avea pe unde circula in cazul unui incendiu…Cum sa nu susțineți?
Dar pe străzile Veteran Țurcanu sau Burebista de ce nu au invitat riveranii la discuții și au aprobat proiectele deși erau zone doar cu case.
In Primaria lui Harpalete, totul este cu putinta. A prins el vulpea, ca era hoata, daramite…