
Dosarul îl are ca acuzat pe un tânăr din Suceava care a „verificat” conturile personale ale Andreei Esca şi apoi a încercat să vândă informaţiile unor tabloide centrale.
Totul s-a întâmplat la începutul acestui an, în perioada când Ciprian Ionuţ Enciu era angajat al filialei locale a unei bănci centrale. Potrivit fişei postului, suceveanul avea acces la datele mai multor clienţi, printre care şi prezentatoarea ştirilor PRO TV. Gândindu-se că ar putea câştiga un ban în plus fără prea mari eforturi, Enciu a copiat fişierul cu salariul Andreei Esca şi apoi a trimis mail-uri către mai multe ziare centrale propunând un troc, informaţii în schimbul banilor. După câte se pare suma solicitată de sucevean pentru a divulga salariul vedetei PRO TV a fost de 500 de euro, numai că reprezentanţii unui tabloid nu ar fi dorit să se implice în afacere şi au deconspirat totul.
În acest fel, intenţiile lui Ciprian Enciu s-au finalizat cât se poate de nefericit şi, în locul unei sume de bani, s-a ales cu un dosar penal.
Pe fir au intrat la scurt timp procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Bucureşti, care în câteva luni au finalizat dosarul.
Ciprian Ionuţ Enciu a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, divulgarea secretului profesional şi infracţiuni la legea bancară. În afara faptului că riscă şi câţiva ani buni de închisoare, tânărul şi-a pierdut şi locul de muncă de la bancă.
monitorulsv.ro