MISIONAR SI VIZIONAR… Vasluiul are câteva repere care meritã amintite mai des în memoria publicã nationalã. Unul dintre ele porneste din satul Curteni, acolo unde preotul Vasile C. Ursãcescu a fãcut, la începutul secolului XX, un gest rar pentru lumea ruralã româneascã: a strâns documente, obiecte vechi, mãrturii arheologice si istorice si a întemeiat primul muzeu sãtesc de antichitãti din România. Într-un judet care se poate mândri si cu alte premiere, precum alegerea Luizei Zavloschi, învãtãtoarea din Buda, printre primele femei primar din România, figura preotului Ursãcescu rãmâne una dintre cele mai importante pentru istoria culturalã a Vasluiului. La Curteni, el nu s-a limitat la slujirea altarului. A devenit cercetãtor, colectionar, autor de studii si monografii, apãrãtor al patrimoniului si om al comunitãtii. Prin munca lui, un sat vasluian a intrat în istoria muzeografiei românesti.
La începutul secolului XX, Vasluiul a reusit sã înregistreze premiere nationale care au rãmas putin cunoscute. În satul Curteni, preotul Vasile C. Ursãcescu a deschis în casa sa primul muzeu sãtesc de antichitãti din România. Vasile Ursãcescu s‑a nãscut la 12 aprilie 1884 în satul Curteni (comuna Cretesti). Provenea dintr‑o familie preoteascã; tatãl sãu Constantin (Costache) era parohul bisericii din Curteni, iar bunicii si strãbunicii au purtat si ei vesmântul preotesc. Dupã ce a absolvit Seminarul „Veniamin” din Iasi în 1904, s‑a cãsãtorit cu Natalia Codrescu, având împreunã trei fii si o fiicã. Doi dintre fii au urmat cariera preoteascã, iar fiica Aurelia, eleva sa, a murit de tânãrã.
Primul muzeu sãtesc si activitatea pastoralã
În acelasi an 1904, tânãrul preot a înfiintat în propria casã Muzeul de Antichitãti din Curteni, un muzeu destinat „satului”, primul de acest fel din România. Colectia adunatã cu grijã de el continea aproximativ 3.200 de piese arheologice, etnografice, geologice si zoologice; dupã moartea sa, o parte a colectiei a intrat în patrimoniul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad. Ursãcescu a fost hirotonit diacon în 26 octombrie 1905 si preot în 27 octombrie; imediat dupã hirotonie a fost numit paroh în satul Nalbant (jud. Tulcea), unde a continuat pasiunea pentru antichitãti, iar în casa parohialã a înfiintat în 1908 Muzeul de Istorie si Zoologie. Biblioteca parohialã din Nalbant avea deja 350 de volume în 1910 si functiona în sala tablourilor din muzeu, vizitatã de sãteni în zilele de duminicã si sãrbãtoare ca loc „de distractie instructivã”. Ca preot militar în Primul Rãzboi Mondial, Vasile Ursãcescu a servit ca locotenent confesor si apoi cãpitan confesor la spitalele de evacuare; la final avea gradul de maior. A slujit ulterior la parohiile Zizinca, Galata (Iasi), Dolhesti, Oltenesti si Curteni, iar între 1926 si 1935 a fost consilier episcopal al Episcopiei Husi, unde a organizat si a condus Muzeul Bisericesc al eparhiei si a întocmit primul Anuar al Eparhiei Husilor. A fost membru al Societãtii Numismatice si Arheologice din România, al Comisiunii Monumentelor Istorice, al Muzeului Militar National si al Societãtii Regale Române de Geografie. Contributiile sale la istoriografia localã sunt impresionante: a scris peste 100 de lucrãri, studii, articole si monografii; printre cele tipãrite se numãrã monografiile parohiei si comunei Nalbant (1908 si 1910), studiile despre schiturile Deleni, Brãdicesti, Dolhesti si Vovidenia, precum si lucrarea „Istoria satului Dolhesti”. Preotul si sotia sa Natalia s‑au implicat si în viata socialã a comunitãtii. Un studiu dedicat bisericii din Curteni aratã cã în 1912, prin eforturile preotului si ale comunitãtii, a fost construitã o bisericã de piatrã în centrul satului. În septembrie 1928, Vasile Ursãcescu si sotia sa au reparat biserica în memoria fiicei lor Aurelia. În 1926, a fost chemat sã conducã Muzeul de la Palatul Episcopal din Husi, iar parohiile Budesti si Curteni au fost unite. Activitatea sa de preot a fost încununatã cu medalia „Rãsplata muncii pentru Bisericã”, clasa I.
Istoricul scriitor si promotor al patrimoniului
Pe lângã activitatea pastoralã, Vasile Ursãcescu a fost un istoric preocupat de pãstrarea izvoarelor. A adunat manuscrise, documente si inscriptii vechi pe care le-a publicat în reviste de specialitate. Parte din manuscrisele sale au rãmas în curs de publicare sau au fost tipãrite postum; a studiat si a transcris „Liturghierul slavon din 1589‑1590″ si „Psaltirea slavonã 1577‑1580″, lucrãri apreciate de Academia Românã. Vocatia sa pentru colectionarea documentelor vechi este recunoscutã si de Arhivele Nationale – Serviciul Judetean Vaslui. Asadar, la arhivele din Vaslui se pãstreazã Colectia de documente „Vasile C. Ursãcescu”, constituitã din peste 400 de documente adunate de preot unde se pãstreazã acte de proprietate si manuscrise datate între secolele XVII si XIX.
A MURIT ÎNAINTE DE A SE DEZLÃNTUI COMUNISMUL
MOSTENIRE SI RECUNOASTERE… Dupã pensionarea din 1935, Vasile Ursãcescu s‑a retras la Curteni, unde a continuat munca de cercetare si s‑a ocupat de colectarea traditiilor locale. A murit la 26 august 1949 si a fost înmormântat în cimitirul satului Curteni, alãturi de sotia sa si fiica Aurelia. În semn de recunostintã, Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad a deschis o expozitie dedicatã preotului; aceasta gãzduieste o parte din piesele colectionate de el, din totalul de aproximativ 3 200 de obiecte preluate de autoritãti în 1951. Personalitatea preotului Vasile C. Ursãcescu ilustreazã modul în care un intelectual de la tarã a reusit sã aducã satul românesc pe harta patrimoniului national. Prin înfiintarea primului muzeu sãtesc de antichitãti, prin munca de preot, muzeograf, istoric si bibliotecar, precum si prin monografiile si studiile sale, Ursãcescu a deschis cãi noi pentru cunoasterea trecutului local. Vasluiul se poate mândri astfel cu un record istoric, primul muzeu sãtesc din România, iar viata acestui preot erudit ne reaminteste cã valorile culturale se nasc adesea din initiativa unor oameni de la sate. La fel, alegerea Luizei Zavloschi în 1930 ca prima femeie primar din judet, si una dintre primele din tarã, aratã deschiderea comunitãtii vasluiene spre modernitate. Prin urmare, la început de secol XX, Vasluiul a oferit exemple de inovatie socialã si culturalã care meritã puse în luminã.
