Local

Ghinion până la capăt: contestația i-a mai luat din puncte lui Marius Arcăleanu. Șeful PNL Vaslui a cerut o notă mai mare și s-a ales cu una mai mică

RESPINS DEFINITIV… Dacă ar exista un clasament al ghinionului la concursurile pentru șefia Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vaslui, Marius Arcăleanu ar avea deja experiență serioasă. Președintele PNL Vaslui a încercat din nou să ocupe funcția de director general al instituției, dar aventura sa s-a încheiat înainte de interviu. Mai mult, contestația prin care spera să se apropie de pragul de promovare i-a adus un rezultat și mai mic. La concursul organizat pentru conducerea CJAS Vaslui s-au prezentat trei candidați: Marius Arcăleanu, Mihaela Chitariu și Claudiu Emilian Ailioaei. Ultimii doi lucrează deja în cadrul instituției: Chitariu conduce în prezent Casa în regim interimar, iar Ailioaei este șeful departamentului de control. La proba scrisă, Chitariu a obținut 74,2 puncte, iar Ailioaei 73,6 puncte. Arcăleanu a rămas sub linia calificării, cu 67 de puncte. Pentru a merge mai departe la interviu erau necesare minimum 70 de puncte.

Trei puncte îl despărțeau pe liderul liberal de etapa următoare. Arcăleanu nu s-a declarat însă învins și a contestat rezultatul, sperând ca recorectarea lucrării să-i aducă punctele necesare pentru promovare. Numai că socoteala candidatului nu s-a potrivit cu cea a comisiei. În urma reevaluării, potrivit rezultatului contestației, punctajul lui Marius Arcăleanu nu numai că nu a crescut, ci a coborât: de la 67 la 66,8 puncte. Cu alte cuvinte, contestația nu i-a adus salvarea așteptată, ci i-a mai luat două zecimi. Astfel, Arcăleanu a rămas definitiv în afara concursului, iar lupta pentru postul de director general al CJAS Vaslui continuă între Mihaela Chitariu și Claudiu Emilian Ailioaei. Cei doi s-au calificat la interviul programat pentru 28 septembrie.

Se remarcă totuși un progres: de la 2,84 la 6,68

Dincolo de ironia situației, actualul rezultat marchează totuși o diferență considerabilă față de precedentul examen susținut de Marius Arcăleanu. Liderul liberal a mai condus CJAS Vaslui, între 2019 și 2021, prin delegare. În urmă cu cinci ani, când a încercat să obțină postul prin concurs, acesta a obținut un rezultat mult mai slab, fiind notat cu 2,84. Privită strict prin prisma cifrelor, evoluția este greu de contestat. De la 2,84 la echivalentul notei 6,68 este un salt important. Nu suficient însă pentru postul dorit, pentru care pragul de promovare a fost echivalentul notei 7.

5 comentarii

  1. Chiar m-am întristat! Marius parca a mai fost pe acolo! Între timp chiar el spunea că a început un nou job la Negrești: „directorul” unui laborator de analize! Deci a mai căpătat și experiență în domeniu ( între noi fie vorba nici locația nu o cunoștea exact)
    Concluzia e clară! S-au tras sfori să iasă altcineva….. Mai competent!!!!

  2. Omul a făcut contestație… și a reușit performanța rară să ia o notă și mai mică. E talent, nu glumă!
    Și apoi ne întrebăm cine vrea să ne conducă. Dacă îi pui lângă oameni care chiar au studiat și au trecut examene serioase, parcă diferența se vede din satelit.Am o propunere revoluționară: examen pe bune pentru toate funcțiile de conducere din instituțiile publice. Fără pile, fără telefoane, fără „merge și așa”. Doar subiecte, timp și foaie albă.
    Am senzația că după prima probă s-ar produce un fenomen nemaivăzut: s-ar elibera atâtea birouri de directori, încât n-ar mai avea cine să țină cheile instituțiilor.
    Și încă o curiozitate: dacă unii manageri, care stau de ani sau chiar decenii în funcție, ar susține astăzi examenul pentru postul pe care îl ocupă… oare ce notă ar lua?
    Poate atunci am afla că unele instituții nu merg bine datorită șefilor, ci în ciuda lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button