Un cârciumar din Huși și-a golit butoaiele cu vin pentru a-și salva casa de incendiu. Poveste din mahalaua Bulgari de acum 100 de ani

SACRIFICIUL UNUI CÂRCIUMAR… Două incendii izbucnite în mai puțin de 24 de ore au transformat luna septembrie a anului 1926 într-unul dintre cele mai cumplite momente din istoria orașului Huși. În jurul său, casele ardeau una după alta. Acoperișurile de stuf și șindrilă se aprindeau aproape instantaneu, stogurile de fân erau ridicate de vânt și purtate prin aer, iar locuitorii mahalalei Bulgari alergau disperați, cerând apă. Numai că apa lipsea. Fântânile erau puține, pârâul din apropiere era aproape secat, iar pompierii hușeni nu aveau mijloacele necesare pentru a înfrunta o asemenea calamitate. Văzând că flăcările se apropie de locuința și cârciuma sa, un negustor pe nume Herșcovici a luat o hotărâre pe cât de disperată, pe atât de neobișnuită. A coborât în pivniță, a scos vinul din două „boloboace” mari și a început să-l care cu gălețile pe acoperiș. A udat casa de jur împrejur, în timp ce incendiul înainta pe Calea Basarabiei. Vinul a fost sacrificat până la ultima picătură. Focul a trecut mai departe, iar locuința cârciumarului a rămas neatinsă.

Nenorocirea nu a început direct în mahalaua Bulgari. Cu numai o seară înainte, duminică, 12 septembrie 1926, Hușul fusese zguduit de un alt incendiu. Pe platoul Dric se desfășura bâlciul orașului. Era seară, cârciumile improvizate erau pline, fanfarele cântau, iar mulțimea se îngrămădea. La un moment dat, baraca unui cârciumar pe nume Gheorghe Macovei a luat foc. Una dintre relatările vremii susținea că incendiul ar fi pornit de la o lampă defectă. Flacăra a cuprins construcția ușoară, iar vântul a împins scânteile către celelalte barăci ale cârciumarilor. Panica s-a răspândit rapid. Într-o parte a bâlciului, zgomotul fanfarelor era atât de puternic încât oamenii nu au auzit imediat alarma. La circul aflat în apropierea barăcilor, spectatorii au dat năvală spre ieșire și au rupt pânza care împrejmuia arena. Scânteile au ajuns și în ocolul vitelor, unde au aprins paiele, iar un car a ars în întregime. Polițiștii și jandarmii prezenți la bâlci au încercat să țină mulțimea la distanță și să împiedice furturile. Pompierii hușeni, conduși de sublocotenentul Gherasim, au reușit în cele din urmă să izoleze incendiul. Aproximativ zece barăci ar fi fost distruse. Pagubele nu păreau însă catastrofale. Butoaiele cu vin ale cârciumarilor fuseseră salvate, focul fusese oprit, iar bâlciul scăpase de o distrugere totală. Nimeni nu bănuia că acesta fusese doar începutul. 

Luni, 13 septembrie: Hușul intră din nou în alertă

A doua zi, în jurul prânzului, un nou incendiu a izbucnit în partea de răsărit a orașului, pe Calea Basarabiei, drumul care ducea către platoul Dric. De această dată, focul nu mai amenința câteva barăci, ci un cartier întreg. Primele țipete s-au auzit în apropierea locuinței lui Nică T. Costin, aflată în vale, lângă pârâul Drăslăvăț și în apropierea unei mori de făină. Până când vecinii au înțeles ce se întâmplă, focul cuprinsese deja gospodăria și construcțiile din jur. Vântul sufla cu putere. Scânteile au fost ridicate în aer și aruncate peste stogurile de fân, gardurile din lemn și acoperișurile caselor. În mai puțin de un sfert de oră, aproximativ 20 de locuințe de pe Calea Basarabiei ardeau. La fiecare trei sau patru minute, o altă casă era cuprinsă de flăcări. Fumul gros și înăbușitor a acoperit mahalaua. Limbile de foc se ridicau deasupra orașului, iar cerul putea fi văzut înroșit de la mare distanță. Un corespondent sosit în Huși în timpul nopții scria că orașul părea înconjurat de o mare de flăcări. Timp de aproape 14 ore, focul a înaintat printre gospodării.

Cum a izbucnit incendiul? Trei versiuni și niciun răspuns sigur

Presa vremii nu a oferit o explicație unitară asupra cauzei dezastrului. Din relatările publicate imediat după incendiu se desprind cel puțin trei versiuni. Potrivit uneia dintre ele, Nică Costin ar fi aprins dimineața gunoiul și resturile adunate pe malul pârâului Drăslăvăț. În mahalaua locuită de crescători de animale, bălegarul și resturile din grajduri erau aruncate pe mal, iar din motive de igienă li se dădea periodic foc. Din cauza vântului, câteva scântei ar fi ajuns pe un stog de fân. O altă relatare susținea că o femeie pregătea bulion într-un cazan așezat în curte. Focul ar fi fost lăsat nesupravegheat, iar scânteile ar fi aprins paiele și nutrețul din apropiere. A treia versiune îi indica drept vinovați pe cîțiva copii care s-ar fi jucat cu chibrituri lângă stogurile de fân. 

„Apă! Apă!” – strigătul care se auzea din toate părțile

Mica secție de pompieri a orașului a ajuns repede la locul incendiului, dar oamenii săi s-au dovedit neputincioși. Hușul nu dispunea de o rețea modernă de alimentare cu apă. Existau câteva cișmele rudimentare și fântâni cu cumpănă, insuficiente pentru stingerea unui foc care se întindea simultan pe mai multe străzi. Pârâul Drăslăvăț trecea chiar pe lângă mahala, însă în acea perioadă avea atât de puțină apă încât un ziarist a remarcat ironic că abia ar fi fost suficientă pentru scăldatul porcilor. Autoritățile au rechiziționat camionetele care transportau pasageri către bâlci. În vehicule au fost încărcate butoaie umplute de la gurile de apă ale orașului. Cantitatea adusă era însă infimă în comparație cu amploarea dezastrului. 

Cârciumarul care a luptat cu focul folosind vin

În mijlocul haosului, cârciumarul Herșcovici a văzut flăcările apropiindu-se de casa sa, aflată la răspântia dintre Calea Basarabiei și strada Popa Ilie. Nu avea suficientă apă. În schimb, în pivniță se aflau două butoaie mari cu vin. Herșcovici a început să care vinul cu găleata, s-a urcat pe acoperiș și a udat casa de jur împrejur. A golit în această încercare ambele recipiente. Ziariștii vremii, care nu renunțau la ironie, scriau că vinul fusese „probabil botezat”, sugerând că negustorul îl amestecase anterior cu apă. Indiferent de calitatea băuturii, soluția a funcționat. Flăcările au trecut pe lângă gospodărie, iar casa cârciumarului a rămas neatinsă. Episodul avea să devină una dintre cele mai memorabile povești ale incendiului din 1926: într-un oraș în care pompierii nu găseau apă, o casă fusese salvată cu vin.

Icoana ridicată pe acoperiș și caii rămași în grajd

În mahalaua cuprinsă de foc s-au petrecut scene dramatice, unele aproape imposibil de imaginat astăzi. O femeie în vârstă, convinsă că numai o minune îi mai putea salva gospodăria, a sprijinit o scară de casă și a așezat pe acoperiș o icoană a Maicii Domnului. La scurt timp, atât casa, cât și icoana au fost înghițite de flăcări. Într-o altă curte, un tânăr a încercat să scoată din grajd cei trei cai ai tatălui său. Animalele, înspăimântate de fum și de zgomot, au refuzat să înainteze chiar și după ce fuseseră legate la ochi. Dogorit de foc, băiatul a fost nevoit să se retragă și să le lase în grajd. Un alt localnic încerca să-și stingă casa aruncând apă în flăcări cu un pahar de sticlă în formă de halbă. Femeile alergau cu copiii în brațe, oamenii își strigau rudele, iar cei care încercau să scoată lucrurile din case descopereau uneori că bunurile așezate în curți erau mai expuse decât locuințele. Presa a relatat chiar cazul unei case modeste, acoperite cu șindrilă, care a rămas în picioare, în timp ce obiectele scoase în curte au ars în întregime. 

Flăcările ajung pe Poșta Veche și spre platoul Dric

Vântul și-a schimbat direcția și a împins incendiul către nordul cartierului, spre străzile Poșta Veche și către platoul Dric. Bucăți de șindrilă și scânduri aprinse erau purtate la distanțe mari. Unele case ardeau, deși se aflau departe de focarul inițial, în timp ce alte grupuri de gospodării rămâneau neatinse. În jurul orei 15:30, incendiul ajunsese la apogeu. Întreaga mahala părea o singură masă de foc. Autoritățile se temeau că flăcările vor ajunge și în mahalaua Răiești. Extinderea a fost oprită în cele din urmă și de configurația terenului. Când incendiul a ajuns către marginea de răsărit, în zona platoului Dric, nu a mai găsit vegetație suficientă pentru a înainta. Iarba fusese păscută, astfel că focul nu a mai avut cu ce să se hrănească. 

Pompierii din Vaslui și Bârlad au venit cu trenuri speciale

În fața proporțiilor dezastrului, autoritățile hușene au cerut ajutor la Vaslui, Bârlad și Iași. Pompierii din Vaslui și Bârlad au pornit către Huși cu trenuri speciale. Primii au ajuns în jurul orei 18:30, când mare parte din cartier fusese deja distrusă. Pompierii chemați de la Iași au întârziat și, potrivit unei relatări, au fost întorși din drum de la Crasna. Ajutorul venea greu și din cauza legăturii feroviare dificile a Hușului. Orașul era deservit de o linie îngustă, iar deplasarea echipamentelor presupunea timp prețios. La operațiuni au participat și jandarmi, gardieni publici, cîțiva soldați aflați întâmplător în oraș și aproximativ 80 de militari trimiși de la Vaslui. Pompierii au lucrat întreaga noapte și în cursul zilei următoare. Din cauza lipsei de apă, în unele locuri nu puteau face altceva decât să arunce pământ peste grinzile și gardurile care continuau să ardă. 

Jafuri printre ruine

Dezastrul a scos la iveală și o altă problemă. Hușul avea doar un număr redus de gardieni, insuficient pentru supravegherea unei suprafețe atât de mari. În timp ce proprietarii încercau să-și salveze familiile și bunurile, hoții au început să fure obiectele scoase din case sau abandonate pe străzi. Autoritățile au cerut întăriri și au instituit paza în jurul cartierului. O situație asemănătoare se produsese și cu o seară înainte, la bâlci, unde jandarmii împiedicaseră tentativele de furt ale celor atrași de panică și dezordine.

Câte case au ars în acel incendiu de acum 100 de ani?

BILANȚ… Primele telegrame vorbeau despre peste 120 de case. Alte articole indicau aproximativ 130 de gospodării distruse complet. Un corespondent trimis la Huși estima 150 de case și pagube de aproape 50 de milioane de lei. O altă publicație ridica bilanțul la 180 de locuințe. Cert este că mai multe străzi au fost devastate, iar zeci de familii au pierdut aproape tot ce aveau. În unele relatări se vorbea despre peste 80 de familii direct afectate, în altele despre sute de oameni rămași fără adăpost. Numeroase vite, cai, porci și păsări au ars în grajduri. Hambarele pline cu cereale au fost mistuite, iar stogurile de fân și paie pregătite pentru iarnă au dispărut. Grădinarii din mahalaua Bulgari aduseseră acasă cantități mari de ceapă, usturoi și alte zarzavaturi. Produsele urmau să fie vândute pentru aprovizionarea orașului în timpul iernii. Incendiul a distrus însă depozitele și a lăsat familiile fără principala sursă de venit. În multe case se aflau bani păstrați în lăzi și cufere. Oamenii nu obișnuiau să-și depună economiile la bancă. Martorii au văzut sinistrați care încercau să intre în casele cuprinse de flăcări pentru a recupera cutiile în care se afla agoniseala lor.

Ziua de 13 și superstițiile hușenilor

ZI GHINIONISTĂ…Incendiul devastator izbucnise luni, 13 septembrie. Pentru locuitorii superstițioși, data nu putea fi o simplă coincidență. Focul din bâlci, izbucnit în ajun, era interpretat ca o prevestire. Unii oameni susțineau că văzuseră deasupra cartierului un cerc de foc care se rotea și în mijlocul căruia ar fi apărut doi ochi negri, strălucitori. Alții spuneau că locul fusese blestemat din cauza aurului ascuns în case. Amintirea unui alt mare incendiu alimenta spaima. Bătrânii orașului povesteau că, în 1878, un foc izbucnit pe strada Stoianovici ar fi distrus o mare parte din Huși. Și atunci vântul, căldura și lipsa apei transformaseră un incendiu local într-o catastrofă. Pentru generația anului 1926, istoria părea să se repete.

Cine erau locuitorii mahalalei Bulgari

UN PIC DE ISTORIE… Cartierul în care a izbucnit incendiul era cunoscut în Huși sub numele de mahalaua Bulgari sau mahalaua Bulgărească. Presa anului 1926 explica această denumire printr-o colonizare petrecută cu aproximativ un secol înainte. Potrivit relatării, familii de bulgari care fugiseră de la sud de Dunăre ar fi fost așezate în această parte a Hușului în timpul domniei lui Mihail Sturdza. De-a lungul generațiilor, urmașii lor se integraseră complet în populația orașului. În 1926, oamenii mahalalei nu mai puteau fi deosebiți de ceilalți hușeni nici după nume și nici după grai. Doar cîțiva bătrâni ar mai fi știut să rostească unele cuvinte în limba bulgară. Locuitorii cartierului erau cunoscuți mai ales drept plugari și grădinari. Mulți cultivau zarzavaturi pe terenurile din apropierea Prutului și își petreceau cea mai mare parte a zilei la grădini. Tocmai din această cauză, atunci când focul a izbucnit, numeroase case erau încuiate, iar proprietarii se aflau departe de oraș. Aproape fiecare gospodărie avea cai, vite, porci sau păsări. În curți se găseau stoguri de fân, paie, coceni și lemne pregătite pentru iarnă. Hambarele erau pline, iar produsele adunate din grădini fuseseră aduse acasă pentru a fi vândute în lunile următoare.