Un bărbat din Crețești a „uitat” să facă 30 de ore de muncă în folosul comunității și a fost la un pas să facă închisoare

Cât pe ce a lipsit ca bărbatul din Crețești să nu afle în aceste zile că trebuie să ajungă în închisoare pentru un an și șase luni, ca urmare a neefectuării integrale a muncii în folosul comunității. Avea de făcut 120 de ore de muncă la Primăria Crețești, însă bărbatul a mers și a lucrat doar 90 de ore. În 2026, reprezentanții serviciului care monitorizează dacă cei condamnați cu suspendare se achită de toate obligațiile prevăzute prin măsura suspendării, au constatat că, de fapt, în raportul Primăriei Crețești se vede clar că acesta a făcut 90 de ore de muncă, dar 30 de ore nu. Atunci s-a făcut adresă la instanță, prin care s-a cerut ca măsura suspendării să fie revocată și condamnatul să meargă după gratii, pentru nerespectarea dispozițiilor instanței. Noroc de faptul că omul a putut procura un document medical, din care a reieșit că a fost în spital, ca urmare a traumatismelor suferite în urma acelui accident și a tot avut nevoie de mai multe perioade de spitalizare.
Un hușean de 29 de ani a ajuns în închisoare pentru că nu și-a efectuat orele de muncă la curățenia orașului
Un tânăr de 29 de ani din Huși, condamnat pentru că a circulat de două ori cu permisul suspendat, a ajuns în închisoare, pentru că nu s-a dus să își facă orele de muncă în folosul comunității. Nu din rea voință, spune mama acestuia, ci pentru că nu și-a dat seama că este important. „Băiatul meu este la ora aceasta în închisoare, deși a primit în 2023 închisoare cu suspendare. S-a ajuns la Judecătorie că el nu a făcut orele de muncă la curățenia orașului. Dar băiatul meu are 8 clase, de unde să știe el să citească ce scrie în zece pagini pe care i le-a trimis acasă. I s-a spus de la Vaslui să se ducă la Curățenia orașului, să muncească, dar el a crezut că poate l-au trimis să se angajeze. El nu a vrut, că s-a angajat în construcții, aici, în Huși. Foarte bine se înțelegea cu patronul, munceau, doar știe toată lumea. Numai într-o zi am primit citație că să se prezinte la Judecătorie. Nu este corect”, spune Mariana, mama hușeanului de 29 de ani.
Multe dosare cu persoane care au neglijat orele de muncă în folosul comunității
OPINIA APĂRĂTORILOR… „Numai anul acesta sunt în jur de 5 – 6 dosare cu această problemă, a revocării suspendării. Motivul este, în principal, nerespectarea obligației de a presta muncă în folosul comunității. Unii chiar nu înțeleg că trebuie să ia în serios această prevedere, căci chiar se ajunge după gratii dacă este neglijată. Plus că persoanele trebuie să știe că pot presta un anumit număr de ore limitat, după serviciu, adică se găsesc soluții pentru ca oamenii să își poată îndeplini această obligație. Important este să nu neglijeze munca în folosul comunității, căci aici e o mare problemă”, spun avocații.
Oamenii o fac pe prostul, dar problema e să nu rămână așa.
Păi dacă are 8 clase si nu știe să citească cum de are permis auto?