Un bărbat din China a ajuns la secția de Urgențe a unui spital din Zhejiang cu filetul unui bec ieșit din gură, dar cu bulbul blocat în interior, după ce a răspuns unei provocări care circulă pe rețelele sociale chineze. Incidentul s-a petrecut pe data de 25 iulie. Prima dată, bărbatul a ajuns la Brigada de Pompieri din orașul Yuyao, din Zhejiang, relatează China Times. Avea zona gurii acoperită cu o mască improvizată din tricou, iar în momentul în care l-a dat jos, pompierii au rămas muți de uimire. Și-au dat seama că bărbatul avea un bec blocat în gură, acesta fiind și motivul pentru care nu putea să rostească nici măcar o silabă.