Un bărbat din Bogdănița și-a pus libertatea în joc pentru a-și snopi soția în bătaie

Fapta s-ar fi petrecut la data de 24 ianuarie 2026, când oamenii legii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 49 de ani din comuna Bogdănița a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis împotriva sa de către Judecătoria Bârlad, la data de 21 noiembrie 2025. „În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au stabilit că, la data de 24 ianuarie 2026, în jurul orei 20.30, bărbatul ar fi distrus poarta de acces și ar fi pătruns în locuința soției, o femeie de 46 de ani, ar fi amenințat-o și ar fi lovit-o cu pumnii în zona feței. Conform concluziilor provizorii medico-legale emise de medicii legiști, în urma agresiunii, femeia a suferit leziuni ce necesită 1-2 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare. La data de 25 ianuarie 2026, în baza probatoriului administrat, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad l-au reținut pe bărbatul cercetat, pe o perioadă de 24 de ore”,a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus plasarea lui sub control judiciar pentru 60 de zile.
Despre cine este vorba?
🙂↕️
Vaiii… cum isi gaseste femeia un amanțel. Cum suna politia.. si gata.. barbatul trebuie sa plece din casa … oare chiar femeile nu au nici o vina? Dzeu… vede si poate … face dreptate
Nu mai ai voie să dai în ele, se chiama germicid🤪🤦 în schimb, ele, zdrențele, au voie să facă ce vor, chiar să ți pună otravă în mâncare. Asta e democratia
🙂↕️
Din păcate, articolul nu reflectă situația reală.Exista multe detalii importante care lipsesc, iar acuzațiile nu sunt așa cum par.Inainte de a publica ceva ar fi bine să se facă mai multe investigații,nu întotdeauna sunt doar bărbații vinovați.In acest caz realitatea este diferită de ceea ce s-a scris aici,iar oamenii nu ar trebui judecați fără să se cunoască adevărul.Nu este corect să condamnați un om pe baza unor declarații fără să verificați situația reală.Mergeti mai bune în toată comuna și întrebați de acesta familie și vedeți ce spun oamenii .El este un om muncitor. Părerea mea este că doamna este problema.
Dar ce a declarat dânsul de ce nu scrieți ?Nu întotdeauna ce se scrie în presă este adevărat. Astea sunt minciuni!! Din păcate trăim într-o țară unde nimeni nu își mai face treaba cum trebuie.Rusi ne..