Local

Ultimul drum al sculptorului Gheorghe Alupoaei. Artistul care a modelat în bronz memoria unui județ, răpus după ani de suferință și pierderi

DOLIU… În liniștea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Vaslui, printre lumânări aprinse și flori așezate cu grijă, se află acum cel care a dat chip istoriei și culturii românești în zeci de busturi și monumente. Sicriul sculptorului Gheorghe Alupoaei a fost depus în lăcașul de cult, acolo unde cei care l-au cunoscut îi pot aduce un ultim omagiu. Înmormântarea va avea loc joi, de la ora 10:00, de organizarea funeraliilor ocupându-se fiica artistului, Raluca, întoarsă din Marea Britanie pentru a-și conduce tatăl pe ultimul drum. Despărțirea vine după ani grei, în care destinul l-a încercat fără milă. Mai întâi și-a pierdut fiul, stabilit în Marea Britanie, răpus fulgerător de un infarct. Durerea acelei pierderi nu s-a stins niciodată. A urmat moartea soției, femeia care i-a fost sprijin de-o viață. Lovitură după lovitură, sculptorul a rămas tot mai singur. Cei apropiați spun că, în ultimii ani, tristețea îi devenise un companion tăcut deși continua să vorbească despre artă cu aceeași pasiune și să privească spre lucrările sale ca spre propriii copii.

Gheorghe Alupoaei nu a fost doar un sculptor. A fost unul dintre oamenii care au lăsat o amprentă profundă asupra identității culturale a județului Vaslui. Născut la 18 martie 1944, în comuna Zamostea, județul Suceava, a urmat Liceul de Muzică și Arte Plastice „Octav Băncilă” din Iași, apoi Facultatea de Arte Plastice cu profil pedagogic, specializarea grafică și sculptură. Cariera didactică și-a început-o la Bârlad, iar din 1976 s-a stabilit la Vaslui, unde a fost inspector școlar de specialitate, profesor și director de școală, formând generații întregi de elevi. Opera sa este răspândită în întreg județul și dincolo de granițele acestuia. A realizat busturile unor personalități precum Ștefan cel Mare, Nicolae Milescu Spătarul, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Ștefan Procopiu, Spiru Haret, Emil Racoviță, Elena Cuza, Tudor Pamfile și ale multor altor figuri emblematice ale culturii și istoriei românești. Este autorul Complexului sculptural „Pro Patria” de la Movila lui Burcel și al Complexului „Ștefan cel Mare și Sfânt” de la Episcopia Hușilor. În 2010, bustul lui Mihai Eminescu realizat de el a fost dezvelit la Edmonton, în Canada, devenind un simbol pentru comunitatea românească de acolo. De-a lungul a peste patru decenii petrecute la catedră și în atelier, Gheorghe Alupoaiei a demonstrat că arta nu înseamnă doar talent, ci și răbdare, disciplină și respect pentru valorile naționale. Multe dintre lucrările sale veghează și astăzi în curțile școlilor, în fața instituțiilor de cultură sau în piețele publice, fiind repere familiare pentru generații de vasluieni.

Col. (r) Carabină: „ne înclinăm cu recunoștință în fața unei vieți trăite cu rost și cu credință în puterea culturii de a înnobila sufletul uman”

Moartea sa a îndoliat lumea culturală. Mesaje de condoleanțe au venit din partea celor care i-au fost colaboratori, elevi sau admiratori ai operei. „Prin întreaga sa existență, Gheorghe Alupoaei a slujit cu devotament educația, cultura și valorile românești. A fost un profesor respectat, un creator inspirat și un om de aleasă omenie, care a contribuit la formarea multor generații și la îmbogățirea patrimoniului spiritual al comunității noastre. În cadrul Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni – Filiala Vaslui, profesorul și sculptorul Gheorghe Alupoaei s-a remarcat prin implicarea sa activă în promovarea culturii, a identității naționale și a valorilor care unesc românii de pretutindeni. A participat cu generozitate la manifestări culturale, proiecte educative și acțiuni dedicate păstrării memoriei istorice și afirmării spiritului românesc. Prin experiența, talentul și înțelepciunea sa, a fost un colaborator de preț și un susținător constant al misiunii Ligii. A traversat cu demnitate și înțelepciune anotimpurile vieții, transformând fiecare etapă într-o lecție de muncă, responsabilitate și dăruire. În atelierul său de creație, dar și la catedră, a modelat nu doar opere de artă, ci și caractere, insuflând dragoste pentru frumos și respect pentru valorile autentice. Astăzi, la despărțirea de cel care a fost profesorul și sculptorul Gheorghe Alupoaiei, ne înclinăm cu recunoștință în fața unei vieți trăite cu rost și cu credință în puterea culturii de a înnobila sufletul uman. Plecarea sa lasă un gol în lumea celor care l-au cunoscut și prețuit, însă opera, activitatea sa culturală și amintirea sa vor rămâne vii, trecând din generație în generație asemenea unui testament de demnitate, creație și iubire de neam. În aceste momente de durere, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni – Filiala Vaslui transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate, prietenilor, foștilor elevi și tuturor celor care i-au fost aproape. Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i dăruiască lumină veșnică!”, a transmis președintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni – Filiala Vaslui, col. (r) Constantin-Cătălin Carabină.

ARTĂ… Gheorghe Alupoaei, alături de una dintre creațiile sale: bustul generalului Ioan Rășcanu

3 comentarii

  1. Pios omagiu artistului, profesorului, colegului și prietenului Gheorghe ALUPOAEI! Drum lin înspre lumină divină! Veșnicia rămâne înscrisă în piatra cioplită, în lutul modelat, în tușele cărbunelui și în toate gândurile și vorbele rostite și nerostite, împărtășite de-a lungul timpului. Condoleanțe întregii familii! 🙏🏻

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button