DOLIU… Vasluienii îsi iau rãmas bun astãzi, 1 octombrie, de la unul dintre cei mai apreciati oameni de culturã ai judetului: profesorul si etnograful Dan Ravaru. Acesta va fi condus pe ultimul drum începând cu ora 11:00, la Cimitirul „Eternitatea” din oras. Va rãmâne, însã, vesnic în memoria celor care l-au cunoscut ca un adevãrat promotor al tradițiilor si obiceiurilor locale. Autor al mai multor cãrti de folclor si etnografie despre judetul Vaslui, Dan Ravaru a militat mereu pentru patriotismul local si national. „Nu-mi place dezinteresul fatã de comunitate, atitudine tot mai rãspânditã în ultimul timp. Atitudinea de dispret fatã de ceea ce este românesc, faptul cã nu întelegem cã trebuie sã ne iubim natiunea asa cum iubim o femeie, fiind constienti atât de calitãti, cât si de defectele sale”, spunea profesorul Dan Ravaru în urmã cu câtiva ani în cadrul unui interviu.

În 2018, Dan Ravaru a publicat o serie de sase volume dedicate Marii Uniri: „Revenirea Bucovinei la România”, „De Suntãmãria Mare / S-a stârnit mobilizare”, „Urcã trenul spre Ardeal / Încãrcat cu militari”, „Pe aici nu se trece / Asa-i al nost’ consemn” si „Revenirea Basarabiei la vatra strãbunã” si „Alba Iulia, Budapesta, Trianon”. „Când, în urmã cu aproximativ 40 ani, efectuam cercetãri si culegeri de folclor pe Valea Tutovei, amintirea Primului Rãzboi Mondial, cu tot cortegiul sãu de suferin,te, dar ,si de mari izbânzi, era încã vie, cel putin pentru o anumitã categorie de vârstã. Erau intonate vechi cântece patriotice pentru care, în perioada ’50, fãceai ani grei de închisoare, mi se arãtau fotografii vechi, fostii combatanti îsi aminteau, uneori cu lacrimi în ochi, de camarazii din transee. În povestirile lor erau pomeniti marii combatanti si conducãtorii de pe atunci ai tãrii, ba chiar ofiterii francezi care ne-au ajutat sã reorganizãm armata si care au stiut sã se apropie si de soldatii care le-au pãstrat amintirea. (…) Am retrãit perioada „marelui istoric” Roller, dupã care, în perioada 1016-1919, noi am dus rãzboaie imperialiste, de cotropire a unor teritorii strãine (Basarabia, Bucovina si Transilvania). Nici astãzi nu ducem lipsã de astfel de falsificatori ai trecutului, mai discreti, mai subtili, mai „europeni”, dar tot descendenti nocivi de-ai lui Roller. În numele unor adevãruri stiute doar de ei, transformã tot ceea ce a fost frumos si înãltãtor în istoria noastrã în mituri lipsite de veridicitate, care ar ascunde „defecte si pãcate nationale”. O vreme au tãcut, acum, dupã ce a trecut festivismul Centenarului, au prins iarãsi glas. Am folosit termenul „festivism”, cred eu, pe deplin justificat. A face spectacol si defilãri fãrã a recurge la resorturile sufletesti, fãrã a crea o trãire colectivã la cei 100 de ani, meritã acest calificativ. Remarcabilã, însã, a fost o initiativã editorialã privind tipãrirea a 100 de cãrti legate de aceastã cea mai mare sãrbãtoare a poporului nostru, o floare naturalã în buchetul celor mai artificiale. În rândurile ce urmeazã m-am concentrat asupra Transilvaniei consideratã, pe drept cuvânt, vatrã a neamului românesc. În primul rând, aici a avut loc, în cea mai mare parte, procesul de romanizare care a stat la baza formãrii poporului român si a limbii sale. Tot de aici au „roit” românii care, aflati sub stãpânire strãinã, au reusiit, împreunã cu alti frati ai lor, sã întemeieze Moldova si Tara Româneascã. Nu-mi arog originalitatea celor expuse aici când mã refer la continutul lor. Am cãutat sã popularizez profiluri umane si fapte, din pãcate mai putin cunoscute publicului larg. Cunostintele acestea despre un trecut pe care-l consider glorios si demn de respect le-am trecut prin filtrele sufletesti, al meu si al sotiei mele, Cleopatra, fãrã de care nu as fi putut realiza cele sase lucrãri despre Unire”, scrie profesorul Ravaru în ultimul volum dedicat Marii Uniri,  „Alba Iulia, Budapesta, Trianon”.