PRINȘI… Un moldovean de 26 de ani, căutat de autoritățile din Cehia pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie și loviri și alte violențe, a fost prins, zilele trecute, în timp ce voia să intre în țară. Câteva ore mai târziu, un alt moldovean, de 51 de ani, căutat pentru infracțiuni împotriva securității statului, de către autoritățile franceze, a fost prins la frontieră. Ambii au fost predați apoi unei echipe operative din cadrul IPJ Vaslui. De reținut este și faptul că moldoveanul de 26 de ani s-a prezentat în frontieră la ora schimbului de tură (20.00), crezând că așa va scăpa de un control riguros. De asemenea, celălalt moldovean a încercat să intre în țară două ore mai târziu, sperând că noaptea îl va ajuta. „La controlul de frontieră, pșolițiștii de frontieră au constatat că pe numele tânărului era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, de către autoritățile din Cehia, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri și alte violențe și tâlhărie, pe teritoriul acestui stat. Două ore mai târziu, în același punct de trecere, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, pasager într-un autocar, un cetățean moldovean, în vârstă de 51 de ani. La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat că pe numele bărbatului era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, de către autoritățile franceze, pentru săvârșirea unor infracțiuni contra securității statului, pe teritoriul Franței. Persoanele în cauză au fost predate unor echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră Huși.