NEATENȚIE… În această dimineață, în jurul orei 07,00, în zona Capșa-Confecții din municipiul Bârlad, a avut loc un accident rutier, soldat cu o victimă. Un șofer de 29 de ani, din localitate, care conducea un autoturism pe strada Republicii, a acroșat o tânără de 21 de ani, din comuna Grivița, care se deplasa regulamentar pe o trecere de pietoni. La fața locului a ajuns o autospecială SMURD (EPA), care a transportat victima la Spitalul Județean Vaslui pentru investigații, aceasta suferind un traumatism la mâna dreaptă. Șoferul a fost testat pentru alcool, însă rezultatul a fost negativ. În cauză polițiștii au deschis dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă.
Hai sa nu ne credem una mai deșteaptă de cat alta nu am jicnit si nu cred ca esti perfecta nu am învinovatiti pe nimeni doar mi-am spus părerea că și eu era sa o pățesc de multe ori dacă nu ma asiguram eu nu cred ca tu nu greșești nici o data în scris si codul rutier îl stiu ca si eu l-am învățat
Bai voi va auziți ce vb dar dacă stai cu ochi în telefon si cu castile în urechi tot șoferul este vinovat chear de este trecere trebuie sa te asiguri ca nu are semafor treci asa fara sa te asiguri fara sa te uiti în stânga și în dreapta asa stiti sa învinovatiti șoferi asigurativa fratilor înainte să treceți nu stati cu muzica în urechi si cu ochi în telefon eram în preajma si nu o fost asa cum o depus plângerea se numeste plângere falsă tot ce o spus că o condus cu viteză rachetei da unde se credea fata pe autostrada mai calculativa cuvintele înainte să depuneti o plângere falsă
Mirela, în primul rând, învață să scrii și să te exprimi corect, după care poți da lecții de cum să te deplasezi în trafic ca pieton. Dacă ești la volan, nu înseamnă că ești regele șoselelor. Sunt reguli care trebuie respectate, iar una din ele este de a oferi prioritate la trecerile regulamentare. Ca pieton, te asiguri înainte de a trece, dar nu trebuie să te uiți în dreapta și în stânga ca un girofar în timp ce treci și eventual să alergi de teamă că un șofer nu pare binevoitor să încetinească când te vede. Și am observat de nenumărate ori șoferi care te mai și claxonează să te grăbești pe trecere. Nu sunt părtinitoare, dar majoritatea șoferilor ar trebui să mai recapituleze din când în când codul rutier. Pe scurt, nu ai nici o scuză ca șofer când accidentezi un pieton pe trecere regulamentară. Punct.
Pai daca e de la tara trece ca vaca ca acum e la oras si are drepturi :)). Pe mine nu m-a calcat nimeni… desi au fost situatii in care daca nu ma asiguram o pateam. Bombardieru nu vede, are un stalp, permis de biblioteca, muzica, feisbuciuc… iar tu n-ai piese de schimb.
Nu are nici o legătură de unde ești și nu înțeleg limbajul jignitor. Odată ce te afli pe o trecere de pietoni fără semafor ai prioritate. Este incredibila lipsa de respect și de conduita civilizata a soferilor. Pedeapsa maximă pentru asa ceva pentru a se descuraja pe viitor astfel de evenimente.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.