Local

UPDATE: VIDEO | Sute de vasluieni, prezenți la înmormântarea soților Iacob

UPDATE 15.45: Sorin și Diana Iacob au fost înmormântați în Cimitirul Eternitatea, pe aleea principală, la câțiva metri distanță de impunătorul monument dedicat soldaților ruși. După ce au parcurs întregul drum, de la biserica Sfânta Parascheva la cimitir, aproximativ 500 de persoane au asistat, cu ochii în lacrimi, la momentul când cele două sicrie au fost coborâte în groapă, în timp ce șase colegi ai Dianei, de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui au completat întreg ceremonialul funerar, cu onoruri militare, trase în trei rânduri. Momentul a fost pe cât de emoționant, pe atât de dureros, mai ales că la înmormântare a participat și bunica Dianei, care nu se aștepta niciodată să își conducă nepoata pe ultimul drum.

UPDATE 14.25: În urma cu puține minute, slujba de la Biserica Sf. Parascheva s-a terminat, iar cortegiul funerar a pornit spre cimitirul Eternitatea, unde soții Iacob, împreună cu fiica lor, își vor dormi somnul de veci. În acest moment, cortegiul funerar este format de aproximativ 500 de persoane, iar pentru fluidizarea traficului s-a apelat la ajutorul Poliției Locale.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Sunt momente dureroase la Biserica Sf. Parascheva din municipiul Vaslui, acolo unde, peste puțin timp va începe slujba de înmormântare a soților Sorin și Diana Iacob. Împietriți de durere, aproximativ 200 de vasluieni au ținut să fie prezenți la această slujbă, unele persoane venind inclusiv din mediul rural. “Nu-i cunoșteam, însă tragedia prin care a trecut această familie m-a înmărmurit și am vrut să fiu prezent astăzi aici pentru a spune o simplă rugăciune pentru cei trei care au plecat la Cer”, a declarat o femeie din comună Muntenii de Jos. Cu puțin timp în urmă, la Biserica au sosit și președintele Consiliului Județean, Ciprian Trifan, dar și primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște, care au adus un ultim omagiu familiei îndurerate. Fost angajată la Inspectoratul Județean de Jandarmi Vaslui, Diana Iacob va fi condusă pe ultimul drum de zeci de colegi care au îmbrăcat uniformele speciale pentru astfel de evenimente, aceștia urmând să asigure onorurile militare care vor avea loc în cimitirul Eternitatea. Vom reveni cu amănunte.

25 comentarii

    1. Care crede în conspirația cu vaccinul e același tip de idiot care crede ca e sărac că cineva îl vrea sărac nu ca e el prost și în loc să își facă viața frumoasă se gândește la conspiratii .

      1. Care nu vede câți tineri au decedat și decedează in continuare de la vaccinul din 2021, e complet imbecil, vândut, ori sluga sistemului. Punct!

  1. Omul a fost executat cu o doza de radiatie i s-a dat un atac de cord si a pierdut controlul volanului , nu cred ca ar fi condus nimeni nebuneste cu nevasta in drum spre spital . Nu mai injurati omul , ca e vina lui , nu puteti sti sigur fara martori si mai ales fara filmari de la vreo camera de bord sau de pe drum .
    Moarte subita pe banda rulanta in utimii ani , atacuri de cord , cerebrale si cancere rapide la tineri si batrani , este o exterminare controlata a populatiei , nu mai au nevoie de sclavi , AI-ul poate inlocui toti oamenii , toate meseriile , de jos si de sus .
    Oamenii sunt exterminati subit inainte sa iasa la pensie (multi judecatori au fost eliminati asa ) daca pensia e mare sau daca au punctaj de credit social scazut ( ascuns , nu e declarat deschis sistemul ) ca in China .

    Nu mai injurati omul aiurea , ca nu aveti toate informatiile .

    Sa se odihneasca in pace !

    1. Spital exista si in Vaslui ba sunt chiar 2.. Si pe aici sunt cabinete si clinici particulare, a ales sa mearga acolo nu l-a obligat nimeni.

      1. Nu înțeleg de ce atâtea coroane de flori. Ele vor fi aruncate la gunoi sau vor fi arse. Ca a fost lume multă e altceva. Dumnezeu sa-i ierte. Erau tineri și mai aveau pana la acest moment trist. Ca avea viteză, că nu întrebarea e de ce nu purtau centura de siguranță. Apoi adevărat este că și la Vaslui era Spital.

      2. Asta e mentalitatea de businessman de Vaslui, „misecuvenismul”, am pile relații influența, îmi permit să mă piș cu boltă pe ceilalți, pe reguli.

        Pot înțelege o urgență, toți mai călcăm pedala în situații speciale, dar să ajungi la un astfel de incident foarte probabil devenise o obișnuință astfel de manevre.

        Gândurile se îndreaptă în primul rând spre victimă, cel care nu a avut nicio vină in acest incident, sper că nu au rămas copii fără părinți, in rest… păcat, poate învățăm cu toții ceva.

    2. Posibilă varianta ta! Mai ales că spun prietenii săi că avea unele probleme cardiace. Din ce cauză la vârsta lui?? După vaccinarea cu serul experimental din 2021, evident!

  2. Cumplită drama lor! Și consecințele…Ei morți ca familie! Rudele marcate pe viață. Șoferul celeilalte mașini in spital…poate cere despăgubiri pentru spitalizare, recuperare, dauna mașinii sale. Poate din tragedia asta se invață ceva!

  3. Chiar nu se face și un articol despre vânzarea locurilor de veci din viitor, sunt câteva familii acolo ce au acaparat totul.
    Mai bine să facă și un incinerator la cimitir și cei care nu au bani de loc de veci să îi ducă acolo.cine are 8000-10000€ să plătească ptr un loc de veci nebunilor.
    Grasule tu îl ai rezervat pe al tău.

    1. Normal , trebuie un incinerator în oraș, care să deservească tot judetul. Dar nu mai fac copii bani. Asta e, mergem la Oradea, acolo e altă civilizație.

  4. Dumnezeu Să-I Ierte.
    Păcat de viețile pierdute, dar ca în orice moment când se întâmplă ceva de genul lumea este împărțită.
    Familia ce a mai rămas de la fiecare dintre ei , al soțului și soției au de suferit în continuare.
    Fiecare a plecat la viața lui bună sau rea cum o are și problemele lor.
    Putere familiei.
    Primaria împarte locuri de veci după bunul plac și al familiei din care mortul/i fac parte.

    P.S. locul de veci a fost scump oare.

  5. Deci, despre morți numai de bine..pacat de ce s -a întamplat..însa sa nu uitam ca totul s-a întamplat din vina lui..el si -a bagat familia în groapa..a procedat ca un bizon al soselelor.. Ce se intampla daca se izbea de o masina modica?..îi omora pe toti..asta se ìntampla..sa nu ne facem ca nu vedem..repet…este trist ce s -a intamplat…DUMNEZEU SA-I IERTE! In rest pokii si- au luat banii, oamenii au mancat, baut si barfit..locul la cimitir..un loc unde nu prea se înmormanteaza..cat a fost parandaratul? Si de ce il faceti om de afaceri? Vb prostii..
    Vremea noua..ati exploatat suficient subiectul..gata…urmatorul!

  6. Pentru toți cei care au fost martori la acest trist eveniment, chiar dacă nu au avut vreun grad de rudenie cu victimele, este important să le povestească copiilor, nepoților, prietenilor și apropiaților cât de vitală este siguranța în trafic, adaptarea vitezei, purtarea centurii, respectarea regulilor și respectul față de ceilalți participanți la trafic pot face diferența dintre viață și moarte.
    Altă observație, filmatul la înmormântare. Este revoltător!
    În ce lume am ajuns dacă nici în fața morții nu mai există respect?
    Dumnezeu să îi ierte și putere familiilor îndurerate!

  7. Mare eveniment, ce să zic, au murit din prostia lor , fără centuri, viteză mare, depășiri periculoase,intrat pe contrasens, lăsați-i să se odihnească ! Omora și pe alții , până la urmă, “profesionistul” ! Bine că a scăpat , celălat șofer, care circula corect !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button