„Solidaritate pentru amândoi”, evenimentul care cheamă vasluienii la un mesaj public, pentru ocrotirea mamelor și pruncilor
ÎMPREUNĂ… În Episcopia Hușilor, în orașele Bârlad și Negrești, se va marca în această primăvară cea de-a XIV-a ediție a evenimentului numit „Marșul pentru Viață”, o manifestare care reprezintă îndemnul asumat pentru ocrotirea vieții, încă din momentul concepției și până la moartea naturală. Pe 29 martie „Marșul pentru Viață” va avea loc la Bârlad, iar pe 3 aprilie, la Negrești. Evenimentul reprezintă apelul ferm și important pentru solidaritate și protecția, deopotrivă, a femeilor și pruncilor, dar și o mărturisire publică a valorilor creștine. Ediția din acest an se numește „Solidaritate pentru amândoi”.
Reprezentanții Episcopiei Hușilor au invitat vasluienii care cred în aceste valori definitorii ale credinței ortodoxe să participe la „Marșul pentru Viață”. „Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, în zilele de 29 martie și pe 3 aprilie, vor avea loc în Episcopia Hușilor mai multe manifestări menite să marcheze a XVI-a ediție a „Marșului pentru viață”, punctul culminant al „Lunii pentru viață”. În județul Vaslui, Marșul pentru viață 2026 va fi organizat în Municipiul Bârlad, duminică, 29 martie 2026, începând cu orele 15:00, în Centrul Civic Bârlad, pe esplanada centrală de lângă Primăria Bârlad. Vor lua cuvântul invitații la eveniment și reprezentanți ai Centrului Eparhial. Se va merge, începând cu ora 15.30 în procesiune pe traseul: Primăria Bârlad, Parcul Teatrului „Victor Ion Popa”, Spitalul Municipal „Elena Beldiman” Bârlad, Biserica „Învierea Domnului și Sf. M.Mc. Ecaterina”. Va avea loc și un amplu moment artistic. Parteneri ai evenimentului sunt Episcopia Hușilor, Protopopiatul Bârlad, Asociația „Filantropia Ortodoxă”-Huși, Primăria Municipiului Bârlad, Asociația Tinerilor Ortodocși Români (A.T.O.R.) Bârlad, Asociația Tinerilor Ortodocși Hușeni (A.T.O.H.) și Asociația Tinerilor Ortodocși din Vaslui (A.T.O.V.). Tema evenimentului din acest an este „Solidaritate pentru amândoi”. Totodată, pe 3 aprilie va fi organizat Marșul pentru Viață și în orașul Negrești, începând cu ora 15:00, având ca punct de întâlnire Casa de Cultură din localitate. „Tema ediției exprimă solidaritatea față de femeia însărcinată aflată în fața unei decizii dificile, precum și față de copilul ei. Mesajul include rolul celor din jur – parteneri, familie, prieteni și membri ai comunității – care aleg să fie prezenți, să sprijine și să nu judece. Solidaritatea este înțeleasă nu ca lozincă, ci ca formă de responsabilitate și grijă, manifestată prin sprijin real și soluții concrete. În multe situații, femeile nu caută renunțarea, ci o cale posibilă, iar sprijinul oferit la timp poate schimba parcursuri și poate reda încrederea. Marșul pentru Viață este un demers civic deschis întregii societăți, construit pe respect și responsabilitate comună. Evenimentul este deschis tuturor celor care doresc să își exprime solidaritatea și disponibilitatea de a sprijini femeile, copiii și familiile atunci când sprijinul contează. Participarea reprezintă o formă de implicare civică prin prezență și asumare, care aduce împreună oameni și comunități unite de preocuparea pentru viață și responsabilitate socială. Organizatorii și partenerii sunt Episcopia Hușilor, Protopopiatul Vaslui, Parohiile Negrești 1, 2 și 3”, au transmis organizatorii evenimentului.
În loc să se caute metode prin care să se ofere sprijin mamelor care au deja copii sau copiilor fără părinți, se irosesc bani și timp pentru o campanie mascată împotriva avortului care nu va avea niciun rezultat real.
De parcă nu există deja prea mulți copii abandonați sau care adorm flămânzi în frig.
Peste tot se oferă sprijin pt mamă și copil.Mai caută și tu informații. Nu mai sta toată ziua la comentat!
Marșul pt viață nu este despre ce mănânci tu aici ci despre a dărui viață și a-ți iubi copilul și a nu-l abandona .
Și chiar este și despre acei copii abandonați care înseamnă tot viață!