National

Situație tragică în școlile din România: profesorilor le e greu să predea, din cauza gradului de analfabetism funcțional al elevilor

Expertul în educație Marian Staș, cadru didactic asociat la Universitatea București și Harvard Kennedy School, a examinat pentru „Adevărul” concluziile unei analize a organizației Friedrich Ebert Stiftung România privind ultimul val PISA 2025.

Analiza indică o creștere de 14%, în ultimul deceniu, a proporției elevilor români care se situează sub pragul competențelor de bază, adică în zona analfabetismului funcțional. Marian Staș apreciază că măsurile României, din ultimii 10 ani, pentru îmbunătățirea actului educațional au rămas, în esență, forme fără fond.

„În ultimul deceniu, România a avut mai mulți miniștri ai educației, mai multe legi, mai multe strategii și miliarde de euro din fonduri europene. Cu toate acestea, analfabetismul funcțional a crescut cu 14 puncte procentuale. În opinia mea, toată această colecție de componente de politici publice legate de PISA reprezintă, în esență, forme fără fond. Ceea ce face învățământul preuniversitar din România și ceea ce se cere pentru a avea succes la PISA sunt două lumi paralele. Prin urmare, dacă alocăm resurse doar pentru a cosmetiza aceeași stare de fapt, rezultatele nu au cum să fie bune.

Mă refer aici la planurile-cadru, la programele școlare și la întreaga arhitectură a sistemului preuniversitar. Toate acestea, împreună cu decalajele socio-economice profunde dintre rural și urban, au dus la situația actuală, pentru că, de fapt, ne-am făcut că facem. Nu am atacat cauzele profunde, care țin de un model educațional depășit de vreme, extrem de puternic ancorat în memorare. Nu am ținut cont de nevoile comunităților locale. Evident, rezultatele au fost cele care au fost, iar la fiecare trei ani ne-am lamentat”, a declarat expertul în educație.

Analfabetismul funcțional este atât de crescut încât profesorilor le este dificil să predea

Gradul de analfabetism funcțional a crescut atât de vertiginos încât profesorilor le este dificil să predea, sugerează Marian Staș, oferind și un exemplu.

„Vreau să dau și un exemplu negativ, pe care l-am întâlnit direct. Am discutat cu o doamnă profesoară despre o problemă de fizică formulată astfel: „Poziționați muchiile teșite ale celor două rigle astfel încât să formeze un șgheab.” Discuția a continuat cu întrebările: „Doamnă profesoară, ce înseamnă muchie?”, „Ce înseamnă teșite?” și „Ce înseamnă șgheab?” Aici s-a încheiat discuția despre alfabetizare sau analfabetism. Copii întrebau sensul unor cuvinte, într-adevăr, poate mai puțin obișnuite, dar nu mi-aș fi închipuit vreodată că, la clasa a șasea sau a șaptea, un copil nu înțelege ce înseamnă șgheab”, a mai precizat expertul în educație…https://adevarul.ro/stiri-interne/educatie/situatie-tragica-in-scolile-din-romania-2559476.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button