ÎN LUMINA ÎNVIERII… “Suntem în Postul Mare și întrebarea care se naște în mintea noastră în această perioadă și nu numai, este dacă suntem dispuși să îl primim pe Hristos în viața noastră, nu doar printr-o simplă afirmare sau un acord, ci deplin, prin Sfânta Euharistie. Cu toate acestea, pentru mulți dintre noi ea a devenit fie o raritate, fie o provocare. Nu pentru că ar fi greu de înțeles în esența ei, ci pentru că, în timp, s-au adunat în jurul ei multe temeri, condiționări și idei transmise mai mult din obișnuință decât dintr-o trăire vie”. Așa își începe părintele Marius Huțanu, duhovnicul localnicilor din Parohia Gușiței, cuvântul de învățătură, transmis credincioșilor care simt nevoia să întâmpine Învierea Domnului cu un suflet înnoit și luminat de curățenia duhovnicească. “Problema nu este că oamenii nu se mai împărtășesc des, ci că au pierdut sensul acestei Sfinte Taine”, atrage atenția părintele Marius Huțanu, în mesajul său intitulat “Sfânta Euharistie – între teamă, obișnuință și chemare vie”.
Preot Marius Huțanu
Parohia Gușiței
Din punct de vedere teologic, Sfânta Împărtășanie este unirea reală a omului cu Hristos. Nu simbolică, nu metaforică, ci împărtășirea concretă din viață dumnezeiască. Omul nu doar Își amintește de Dumnezeu, ci Îl primește întru sine. Aceasta este dimensiunea care ar trebui să ne uimească și să ne atragă, cea care ar trebui să stârnească în noi o profundă curiozitate. și totuși, de multe ori, reacția nu este dorința, ci reținerea, nu avem puterea de a trece peste această poticnire de început, peste acest prag sufletesc care ne face să privim în altă parte decât la Hristos. De aceea, Sfânta Împărtășanie este o provocare pentru mulți. Nu pentru că ar fi inaccesibilă, ci pentru că omul contemporan trăiește între două extreme: pe de o parte, sentimentul nevredniciei („nu sunt suficient de bun”), iar pe de altă parte, obișnuința rece („este doar un ritual”), ceva ce trebuie îndeplinit ca să „îți meargă bine”. Între aceste două stări, adevărul se pierde, fiorul trăirii acelui moment dispare. Împărtășania nu este nici premiul celor perfecți, nici nu este ceva ce ar trebui să o facem dintr-un automatism sau pentru că așa este bine, ci este întâlnirea vie cu Hristos, care cere sinceritate, nu perfecțiune.
Spovedania, pregătirea firească pentru Împărtășanie, pentru că înseamnă curățire, conștientizare și întoarcere
Observând astfel lucrurile, ne întrebăm care este legătura dintre Taina Sfintei Euharistii și Taina Spovedaniei, când aceste doua Sfinte Taine merg împreună sau când pot fi separate. Tradiția Bisericii le leagă, dar nu într-un mod rigid sau juridic. Putem vorbi despre spovedanie ca fiind pregătirea firească pentru Împărtășanie, pentru că înseamnă curățire, conștientizare și întoarcere, o anume stare de care ai nevoie pentru a te apropia cum se cuvine de Sfânta Împărtășanie. Însă a transforma această legătură într-o condiție absolută, matematică – „nu te-ai spovedit, nu te împărtășești” – ar putea duce la un blocaj sufletesc. Așadar, realitatea este mai nuanțată. Dacă omul este apăsat de păcate grele sau conștiința îl mustră, Spovedania devine necesară înainte de a se împărtăși. Dar dacă există o viață duhovnicească constantă, o relație vie cu duhovnicul și o dorință sinceră de apropiere de Dumnezeu, nu consider a fi obligatoriu ca fiecare Împărtășanie să fie precedată de o spovedanie imediată. Totodată trebuie să fim atenți să nu cădem în extrema cealaltă, considerând că putem primi Sfânta Euharistie fără niciun un fel de efort duhovnicesc. Altfel, riscăm să transformăm viața spirituală într-un sistem rigid, fără sens, care descurajează tocmai această apropiere.
Postirea, rugăciunea, spovedania – toate sunt căi care converg spre același scop: întâlnirea cu Hristos în Sfânta Cuminecătură
Așadar, observăm această rigiditate duhovnicească și în tendința multora de a se împărtăși doar în posturile rânduite sau cel mult o dată pe an. Această mentalitate, din păcate, nu reflectă practica Bisericii primare, unde creștinii se împărtășeau frecvent, cu Trupul și Sângele Domnului, ca expresie a vieții lor în Hristos. Trebuie să vedem postul ca pe un mijloc de pregătire, nu ca pe o barieră. El ajută, disciplinează, limpezește, dar nu trebuie să-l absolutizăm. Postirea, rugăciunea, spovedania – toate sunt căi care converg spre același scop: întâlnirea cu Hristos în Sfânta Cuminecătură. Când acestea devin scopuri în sine, ele își pierd sensul. Cum putem depăși totuși această mentalitate? În primul rând, printr-o schimbare de perspectivă. Nu plecăm de la ideea că trebuie să „merităm”Sfânta Împărtășanie, ci de la faptul că avem nevoie de ea, ca să ne ținem sănătoși sufletește. Este hrană, nu recompensă. Așa cum trupul are nevoie de hrană constantă, sufletul are nevoie de această comuniune repetată cu Hristos.
O viață duhovnicească echilibrată și autentică nu se clădește pe frică, ci pe încredere și responsabilitate
În al doilea rând, este esențial dialogul viu cu duhovnicul. Fiecare om își are ritmul lui, luptele lui, contextul lui în care trăiește. Așadar trebuie să înțelegem că acest dialog nu se poate construi doar niște reguli generale aplicate mecanic, ci cu discernământ personal, nu doar cu discuții formale, ci cu adevărate încercări de schimbare a vieții. O viață duhovnicească echilibrată și autentică nu se clădește pe frică, ci pe încredere și responsabilitate. Pentru tineri, această redescoperire este cu atât mai importantă. Ei caută autenticitate, sens, experiență reală. Dacă Sfânta Euharistie le este prezentată ca o obligație rară și condiționată excesiv, ea devine distantă, de cele mai multe ori inaccesibilă. Dacă, însă, este înțeleasă ca o întâlnire vie, cu Hristos, ca o sursă de putere și echilibru, atunci devine relevantă.
Problema nu este că oamenii nu se mai împărtășesc des, ci că au pierdut sensul acestei Sfinte Taine
REÎNTOARCEREA LA SENS ȘI LA SFINTELE TAINE… În final, problema nu este că oamenii nu se mai împărtășesc des, ci că au pierdut sensul acestei Sfinte Taine. Recuperarea nu vine prin relaxarea totală a vieții duhovnicești, dar nici prin rigiditate, ci prin echilibru. De aceea, Sfânta Împărtășanie nu ar trebui privită cu teamă sau indiferență, ci cu dorință. Este darul lui Dumnezeu pentru om – un dar care nu se impune, ci se oferă. Iar răspunsul fiecăruia este liber.
