Sergiu Sava rupe tăcerea după acuzațiile fiului său: „I-am retras sprijinul financiar. Se confruntă cu probleme serioase, inclusiv consum de droguri”

În mesajul publicat pe Facebook, Sergiu Sava spune că traversează una dintre cele mai dificile perioade din viața sa și își cere scuze colegilor pentru prejudiciul de imagine creat de un conflict care, spune el, este strict unul de familie. „În ultimele zile am trecut prin una dintre cele mai grele încercări din viața mea. Ca tată, este extrem de dureros să îți vezi propriul copil ieșind în spațiul public cu acuzații atât de grave la adresa ta. (…) Îmi pare rău că un conflict strict de familie a ajuns să afecteze organizația și oamenii alături de care am muncit ani de zile”, a transmis Sergiu Sava. Liderul Asociației Partida Romilor susține că toate acuzațiile formulate de fiul său sunt neadevărate și afirmă că acestea au fost generate de nemulțumirea lui Fredy după ce i-a fost retras sprijinul financiar. „Vreau să spun foarte clar că afirmațiile făcute de fiul meu nu sunt adevărate. Resping categoric toate acuzațiile referitoare la activitatea mea și a colegilor menționați. (…) Din păcate, cred că aceste declarații au fost făcute pe fondul unor nemulțumiri personale. De o perioadă am luat decizia, deloc ușoară pentru un părinte, de a nu îi mai oferi sprijin financiar și de a limita legătura cu el”, a precizat acesta.
Sergiu Sava confirmă problemele fiului: „Inclusiv legate de consumul de substanțe”
Pentru prima dată, Sergiu Sava vorbește deschis despre problemele cu care se confruntă fiul său. Acesta afirmă că decizia de a rupe sprijinul financiar a fost luată tocmai în speranța că îl va determina să își schimbe comportamentul. „Consider că se confruntă cu probleme personale serioase, inclusiv legate de consumul de substanțe. Am sperat că această decizie îl va determina să își schimbe viața, însă, din păcate, lucrurile au degenerat și au ajuns în spațiul public”, a mai transmis președintele Partidei Romilor. Afirmațiile sale vin și în contextul în care, în ultimele luni, Fredy Sava a avut mai multe ieșiri controversate pe TikTok, unde a recunoscut chiar el consumul de droguri și a avut un comportament care a atras inclusiv atenția Poliției.
„Nu îmi judec copilul, dar nu pot accepta acuzații neadevărate”
Deși respinge acuzațiile formulate împotriva sa, Sergiu Sava spune că nu dorește să își condamne propriul copil și speră ca acesta să își revină. „Nu îmi doresc să îmi judec copilul și nici să îl pun la zid. Rămâne fiul meu și voi continua să mă rog să găsească puterea de a se ridica și de a-și pune viața în ordine. Însă nu pot accepta ca durerea unei familii să fie transformată în acuzații neadevărate care afectează onoarea mea și imaginea organizației din care fac parte”, a mai transmis liderul romilor vasluieni. La finalul mesajului, acesta le-a mulțumit colegilor care au ales să îi fie alături în această perioadă dificilă și care, spune el, l-au judecat după activitatea desfășurată de-a lungul anilor, nu după acuzațiile lansate în spațiul public: Le mulțumesc tuturor colegilor care au ales să mă cunoască prin faptele mele și nu prin vorbe rostite într-un moment de revoltă. Sprijinul și încrederea voastră înseamnă foarte mult pentru mine. Vă mulțumesc tuturor pentru înțelegere și pentru faptul că, în aceste momente grele, ați ales să fiți alături de mine”, a scris pe Facebook Sergiu Sava.
Statutul si functia d lui Sava Sergiu nu ar trebui afectata pe vorbe. Ar trebui o perioada de interimat timp in care sa fie verificate acuzatiike aduse si daca sunt adevarate sa se declanseze alegeri la Partida romilor in mid democrat .. si nu cum au fost facute ultimele aleferi ” prin nunire” de Daniel Vasile . De fapt de mult trebuia schimbat si respinsabilul pe zona Moldova.. ca el a a stricat/ eligibilitatea structurilor partidei rromilor. Fiul este major si raspunde singur de faotele/ ocupatiile avute.