
Marius Bodea este decis să-și ia revanșa la alegerile locale din 2028. Întrebat într-o conferință de presă dacă va candida, a răspuns cu un singur cuvânt: „Categoric!”. „Sunt ceea ce așteaptă ieșenii”, a adăugat el. În 2024, Marius Bodea a fost cu 7 procente, respectiv cu 6.000 de voturi în urma actualului primar.
Totuși, senatorul a invocat, fără să dea nume, „înțelepciunea celor care candidează”, împărțind candidații în categoria celor care au dorința de a câștiga – în care se află și el –, și „iepurii”, adică „persoane care candidează știind că nu vor câștiga, dar o fac”. Marius Bodea a mai spus că printre ei sunt și oameni valoroși care ar putea să facă echipă într-o asemenea competiție electorală – dacă obiectivul este într-adevăr schimbarea actualului primar. „Dacă la momentul 2028 se va profila un candidat cu șanse mult mai bune decât am eu, atunci înțeleg că prima opțiune este să schimbăm primarul”, a declarat el.
Întrebat dacă, pe fondul crizei politice de acum, nu s-ar putea modifica legea alegerii primarilor într-un singur tur impusă de PSD și PNL, Marius Bodea s-a arătat sceptic. Pe lângă previziunea sa că în 2028 PSD va candida împreună cu AUR, el spune că nu se poate pune bază în partidul lui George Simion pentru schimbarea legii. Dacă, în Parlament, vocea AUR pare – pare, să spun – în opoziție cu vocea PSD, am văzut o grămadă de voturi după cum a decis PSD. Nu am deloc încredere în propaganda aceasta care include și alegerea primarilor în două tururi, pentru că atunci când a propus USR acest lucru AUR nu a votat. Au avut posibilitatea!”..https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/senatorul-marius-bodea-anunta-ca-vrea-revansa-pentru-primarie-la-localele-din-2028-in-ce-conditii-ar-renunta-la-candidatura–1855205.html