
Aflate în afara locurilor de play-off înaintea acestei etape, Ivacec și Recolta aveau nevoie de puncte pentru a rămâne în cursa pentru primele șase locuri. După 90 de minute disputate, Ivacec a fost echipa care a dat lovitura, grație reușitei semnate de Eugen Lavric, în minutul 80. Golul victoriei a venit însă în urma unei faze controversate. Centralul Agheorghiesei a dictat o lovitură liberă pentru Ivacec, iar vasluienii au repus rapid mingea în joc. După o învălmășeală în careu, Lavric a reușit să trimită mingea în poartă pentru 1 la 0. Decizia arbitrului a stârnit proteste vehemente din partea celor de la Laza. Jucătorii, alături de câțiva spectatori veniți de la Laza, au pătruns pe teren pentru a-i cere explicații centralului. Aceștia au acuzat că a permis executarea loviturii libere dintr-un alt punct decât cel în care fusese comis hențul. Nemulțumiți de decizie, cei de la Recolta au refuzat inițial să mai continue partida. Arbitrul a arătat trei minute, dar, în cele din urmă, jocul a fost reluat. Din imaginile noastre reiese că cei de la Laza au avut dreptate în privința locului din care a fost executată lovitura. Vasluienii au reluat jocul de la o distanță considerabilă față de locul în care s-ar fi produs hențul. Totuși, nici faza hențului nu se distinge foarte clar pe imagini. Laza a fost aproape de gol în două rânduri, însă mingea a lovit de fiecare dată bara. De partea cealaltă, Ivacec a avut și ea o transversală în prima repriză. În final, Ivacec Vaslui s-a impus cu 1-0 și păstrează șanse reale în lupta pentru calificarea în play-off.
Liga 4, etapa a 9-a:
Voința Perieni – Vitis Șuletea 1-2 (0-2)
Ivacec Vaslui – Recolta Laza 1-0 (0-0)
Star Tătărăni – FC Ghergheleu 5-1 (2-0)
Unirea Dodești – Phoenix Tanacu 5-2 (2-0)
CSM Hușana Huși – Viitorul Văleni 6-3 (3-2)
FC Vulturești – Flacăra Muntenii de Sus 0-4 (0-1)