Șefa Penitenciarului Giurgiu, demisă. Și-ar fi petrecut concediile cu membrii unei rețele de trafic de persoane

„În data de 03.01.2023, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a revocat-o din funcţie pe directoarea Penitenciarului Giurgiu, Alina Gheorghişor, acuzată că ar avea în anturajul său membri ai unei reţele infracţionale (trafic de persoane, sclavie şi prostituţie), cu care şi-a făcut numeroase concedii de odihnă. La începutul lunii noiembrie 2022, comisarul şef de poliţie penitenciară Alina Gheorghişor a fost numită la conducerea Penitenciarului Giurgiu, de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), comisar şef de poliţie penitenciară Dan Halchin, fără acordul ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) consideră că decizia ministrului Justiţiei de a o demite de la conducerea Penitenciarului Giurgiu pe Alina Gheorghişor a fost accelerată de faptul că, în data de 22.12.2022, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), comisar şef de poliţie penitenciară Dan Halchin, cu încălcarea cadrului legal în materie, a acordat directoarei cu probitate morală scăzută o majorare cu 50% a salariului de bază”, se arată într-un comunicat al sindicaliștilor oferit publicității, marți seară…https://adevarul.ro/stiri-locale/giurgiu/sefa-penitenciarului-giurgiu-demisa-si-ar-fi-2232182.html