PROFESIONALISM… Echipele de muncitori ai SC Reiser SA se află în comuna Munteni, județul Galați, din data de 28 martie. Deși nu li se mai atribuie lucrări de la Primăria Bârlad, fiind „invitați” chiar de primarul Dumitru Boroș să participle la licitații prin țară, iată că SC Reiser Ldp Bârlad a dovedit profesionalism și a trecut la treabă prin alte județe, chiar dacă este o firmă care aparține de CLM Bârlad! Punând în practică proverbul românesc „Nu mor caii când vor câinii”, salariații de la Reiser acum lucrează la nivel național, în timp ce de străzile orașului se ocupă… primarul Dumitru Boroș!
„Este vorba de lucrarea ce implică refacerea rigolei, precum și suprafața asfaltică. Valoarea proiectului este de 120.000 de lei. Astfel, ceea ce am promis la începutul mandatului, și anume executarea de lucrări și în afara municipiului Bârlad, certifică profesionalismul și implicarea tuturor angajaților care își doresc schimbarea în bine a imaginii societății pe care o conduc. Este o primă lucrare cîștigată dintr-o serie lungă ce urmează. Mulțumesc Consiliului de Administrație al Reiser SA care ne-a ajutat în acest demers”, a declarat Daniel Buzamăt, managerul REISER SA. Lucrarea va fi finalizată luna următoare, pe data de 11 aprilie.
Pai nu mai pozeaza de penala ce a ajuns Centura Barladului! DNA sa vina sa ii iape toti politicienii care defilau pe VO ca actele le-au luat de vreo luna!
De ce nu se mai pozează Boroș la centura barladului?
Pai nu mai pozeaza de penala ce a ajuns Centura Barladului! DNA sa vina sa ii iape toti politicienii care defilau pe VO ca actele le-au luat de vreo luna!
Mai luzerilor nu plecați pe fenta ăsta jurnalistică (oare nu ar fi mai bine sa aflam cât ai luat pentru acest articol Cezara? !)… Dacă aveau cu ce și cu cine atunici trebuia sa -i vedem la treaba la lucrările de pe șoseaua de centura. …Ceea ce fac ei acolo puteau sa facă și cei de la sc. Cup s.a se numește curățenie de Paște 😕
Ha, ha , ha! Mai plavane oare nu stii tu ca prea-cinstitu Mitica Buzatu, sub umbra caruia vietuieste si Mitica de Barlad, a dat lucrarea de la varianta ocolitoare lui Edi, zis Sugeamin, si lui Tractormin.. Daca asta e fenta jurnalistica tu esti spermatozoidul avortat din uterul lui maica-ta!
Ar trebui o curățenie de primăvară dl director, adică putorile din birouri să se apuce de matură că de coadă sau cam zbârcit, nici de hapuri ca le cade dantura.
Un primar care în loc sa rezolve problemele comunității plătește polițe, mare bou mai ești primare.
Asta e primarul Boroș, se vede cât de tare tine la cetățeni, a ciuruit străzile și acum le lasă balta un jegos înconjurat de hoți, infractori și Vasilică care îl lucrează în dos cu madam Vintilă, ai sa vezi tu cumetre.