National

România, cele mai slabe rezultate PISA din ultimii 20 de ani. Lectura s-a prăbușit, iar decalajul urban-rural ajunge la 100 de puncte`

România rămâne sub media OCDE la toate domeniile evaluate în PISA 2025, iar rezultatele scot în evidență problemele persistente ale sistemului de educație: competențele de lectură au scăzut, iar diferențele dintre elevii din mediul urban și cei din rural ajung la aproape 100 de puncte. Ministrul Educației și experții reuniți la București au discutat despre măsurile necesare pentru reducerea acestor decalaje și îmbunătățirea rezultatelor școlare.

Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Institutul de Științe ale Educației, a organizat joi, la Biblioteca Centrală Universitară din București, evenimentul „De la date la politici educaționale: Sistemul educațional românesc în oglinda evaluărilor naționale și internaționale. Focus PISA 2025”. Cu această ocazie, au fost prezentate rezultatele obținute de România la ultima ediție a Programului pentru Evaluarea Internațională a Elevilor, derulat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, alături de datele provenite din alte studii internaționale și din evaluările naționale.

Evenimentul a reunit oficiali ai ministerului, reprezentanți ai institutului de cercetare, experți în educație și cadre didactice, scopul declarat fiind acela de a transpune cifrele în direcții concrete de politică publică.

Principalele concluzii ale studiului PISA 2025 arată că elevii români se situează sub media țărilor membre OCDE la toate domeniile evaluate, cu menținerea unor decalaje semnificative între mediul rural și urban și cu o scădere notabilă la competența de lectură.

Rezultatele principale PISA 2025

La PISA 2025 au participat peste 760.000 de elevi din 91 de țări și economii, reprezentând aproximativ 33 de milioane de elevi de 15 ani la nivel mondial. Dintre cele 91 de țări analizate, 38 sunt state membre OCDE. România a fost reprezentată de 7.725 de elevi de 15 ani din 322 de școli, un eșantion reprezentativ pentru elevii de 15 ani, adică aproximativ 172.000 de elevi de 15 ani reprezentanți, respectiv circa 76% din populația tinerilor de această vârstă. Toate datele colectate în România au îndeplinit standardele de calitate stabilite de OCDE…https://adevarul.ro/stiri-interne/educatie/romania-cele-mai-slabe-rezultate-pisa-din-ultimii-2554817.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button