National

„Regele oierilor” din România, acuzat de o „țeapă” de milioane de euro: sute de crescători își așteaptă banii

Zeci de fermieri, după evidențele firmei, sute, după ce spun structurile asociative, își așteaptă și astăzi banii pentru mieii predați în 2025 către firmele „regelui oierilor din România”, cu promisiunea de plată „la 45 de zile”.

Crescători de oi din toată țara reclamă că au fost înșelați de reprezentanți ai firmelor lui Dumitru Andreșoi, cunoscut drept „regele oierilor din România”. La începutul săptămânii s-a organizat chiar un protest la poarta unei ferme din Hunedoara a lui Dumitru Andreșoi, cel care și-a trimis, în 2025, achizitorii în teren, aceștia au preluat sute de mii de miei pentru export, promițând că le vor plăti fermierilor banii „la 45 de zile”, însă parte din sume nu au fost nici până astăzi achitate.

Restanțele către fermieri sunt estimate de unele voci la aproximativ 7 milioane euro, însă reprezentantul firmei contestă suma. Și despre numărul păgubiților afirmă că ar fi, în fapt, doar de ordinul zecilor la nivelul întregii țări și că aceștia își vor primi banii în luna iunie.

„Nu ne-au adus nici ordinul de plată”

Valentin Bohar, un fermier din Timiș, din comuna Știuca, a predat 150 de miei către reprezentantul firmei lui Andreșoi în 15 aprilie 2025. 150 de bucăți. Are și astăzi de recuperat aproape 80.000 lei. „Din cei 78.000 lei niciun bănuț n-am primit. În circa 40 de zile îmi virează banii și în circa 6 zile îmi aduce ordinul de plată. Avem dovada, cu formularul de mișcare de la doctor, și certificatul de producător. Mi-a tot promis, că săptămâna aialaltă, că vin banii de la exportul din Algeria, că… Numa’ minciuni”, a povestit fermierul.

Ioan Dzitac este unul dintre crescătorii care așteaptă banii FOTO. arhiva personală
Ioan Dzitac este unul dintre crescătorii care așteaptă banii FOTO. arhiva personală

Nu vindea pentru prima dată către firma respectivă, însă trimisul firmei a fost altul în anii trecuți.

Deși își așteaptă banii de peste un an, angajații firmei l-au contactat din nou, a spus fermierul, pentru o nouă achiziție. „Le-am zis că dacă nu-mi dau banii, să nu mai vină. Mi-au promis că îmi dau după o diferență de 30.000 lei. Și n-am fost de acord. Nu se mai poate în situația asta. Noi am muncit, cu familia, și am crescut mieii ăștia. Noi din asta trăim, nu sunt angajat, nu sunt nimic. Am circa 300 de oi și trăiesc de pe asta”, a adăugat fermierul.

În iulie 2025, a reușit să vorbească la telefon chiar cu Dumitru Andreșoi. I-a spus că în 20 de zile îi dă banii. „De atunci ne-au blocat pe telefon, nu ne-au mai răspuns”, a adăugat fermierul.

În situația lui cunoaște personal mai mulți crescători din zonă, dar și din Caraș. „Sunt două familii pe la Oloșag, sunt două familii pe la Găvojdia, sunt 4-5 pe aici prin zonă. Au și peste un miliard de recuperat”, a continuat fermierul să vorbească despre ce li s-a întâmplat.

În încercarea de a-și recupera banii, oamenii au mers inclusiv pe la ferme de-ale lui Andreșoi. Au primit oamenii aceleași răspunsuri, că banii vor fi plătiți în scurt timp, că se perfectează contractul și gata. S-ar fi adresat și poliției, iar de acolo ar fi fost sfătuți să se adreseze instanței civile…https://adevarul.ro/stiri-locale/timisoara/regele-oierilor-din-romania-acuzat-de-o-teapa-2532477.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button