Rebeliunea legionarã de la Vaslui – complot, violente si prãbusirea unui vis extremist. Iatã cine au fost legionarii de frunte ai judetului

LISTA EXTREMISTILOR…Vasluiul a fost, în anii 1930-1941, martorul unei ascensiuni rapide si violente a Miscãrii Legionare. Dintr-un oras linistit de provincie, a devenit, în doar cîtiva ani, un centru activ al legionarilor. Tineri recrutati din licee, functionari publici, ofiteri si agricultori s-au alãturat unei miscãri care promitea „o tarã curatã” si o „nouã ordine nationalã”. În realitate, ceea ce a urmat a fost o perioadã de propagandã extremistã, jafuri, teroare asupra populatiei si complicitate între autoritãtile legionare si institutiile statului. Lagãre, violentã, asasinate si rebeliune armatã, toate s-au întâmplat aici, la Vaslui, în doar cîtiva ani.

Miscarea Legionarã, cunoscutã si sub numele de Garda de Fier (Legiunea Arhanghelul Mihail), a fost fondatã la 24 iunie 1927 de huseanul Corneliu Zelea Codreanu. Ea s-a constituit ca un partid ultranationalist, cu o ideologie fascistã, mistico-religioasã, antisemitã si anticomunistã. Membrii Miscãrii Legionare purtau uniforme verzi, motiv pentru care erau numiti „legionari” sau „cãmãsi verzi”, si se organizau în structuri de tip paramilitar. În 1930, Codreanu a înfiintat Garda de Fier ca ramurã armatã a Miscãrii Legionare, iar în 1935 partidul si-a schimbat numele în Totul pentru tarã. Sub conducerea lui Codreanu (numit „Cãpitanul”), Miscarea a cîstigat vizibilitate prin actiuni sângeroase (precum asasinarea prim-ministrului I.G. Duca în 1933), dar si prin discursuri anticapitaliste si anti-masonice. Dupã 1937 situatia politicã s-a schimbat. În martie 1938, regele Carol II a instaurat o dictaturã regalã si l-a arestat pe Codreanu, iar în noiembrie 1938 Codreanu a fost asasinat în detentie. Conducerea Miscãrii Legionare a fost preluatã atunci de Horia Sima, care a continuat sã foloseascã violenta ca mijloc politic. Între timp, în septembrie 1940, regele Carol II a fost fortat sã abdice, iar generalul Ion Antonescu a devenit prim-ministru cu sprijinul legionar. La 4 septembrie 1940, Antonescu si legionarii condusi de Sima au proclamat Statul National-Legionar, în care Miscarea Legionarã detinea functiile cheie în stat. Astfel, legionarii au intrat la guvernare. În ianuarie 1941, însã, cei mai activi lideri legionari au organizat un complot contra guvernului Antonescu. Rebeliunea legionarã, pornitã la nivel national de Horia Sima, a fost înãbusitã de Armatã în doar trei zile. Ca urmare, Miscarea Legionarã a fost scoasã în ilegalitate, iar liderii sãi de la vârf (inclusiv Horia Sima) au fugit în strãinãtate.

Primele structuri legionare în judetul Vaslui

În judetul Vaslui, Miscarea Legionarã s-a consolidat treptat la începutul anilor 1930. Primele filiale locale au apãrut în jurul anului 1931, la 28 mai 1931, însusi Corneliu Z. Codreanu a sosit la Vaslui pentru a gãsi candidati pentru partidul Totul pentru tarã la alegerile parlamentare din iunie 1931. Desi lista de candidati legionari (Scarlat Bãlutã, Theodor Rîscanu, Constantin Sima, Ernest Turcanu) a obtinut câteva mii de voturi, niciunul nu a cîstigat mandat. În anul urmãtor, 1932, inginerul Traian Ionitã a fost delegat la Vaslui de centrul legionar sã organizeze Garda de Fier în judet. Prin decizia sa, Constantin Pivniceru, un elev la Liceul „Kogãlniceanu” din Vaslui, a fost numit seful organizatiei legionare din oras; alti cîtiva lideri au fost desemnati pentru comune (de exemplu Jack Marcopolo la Pungesti, Emil Corcotoi la Codãesti, avocatul Constantin Budu la Negresti). Astfel, Pivniceru si Ionitã au început imediat recrutarea de sustinãtori. Ei au atras în rândurile legionare numerosi tineri din oras si judet, primii membri importanti au fost Ioan Pavlov (desi initial ezitant) si prietenul sãu Dumitru Richard (care a aderat în 1935). În anii urmãtori au mai intrat în partidul Totul pentru tarã si alti tineri vasluieni, precum Ioan Hanganu, Stefan Filote si Aristide Pãdure, etc.

Legionarii fãceau voluntariat în tabere de muncã

Miscarea Legionarã vasluianã a cãutat sã se extindã si prin recrutarea functionarilor publici locali. De exemplu, functionarul Gheorghe Dorneanu a avut ca misiune sã aducã membri în Garda de Fier din aparatul statului judetean, acesta a reusit sã atragã în miscare mai multi functionari (precum Vasile Apostolu, Nicolae Munteanu s.a.). În acelasi timp, liderii legionari puneau bazele unor structuri interne de instruire si disciplinã. Li s-a acordat importantã Frãtiilor de Cruce, programe de initiere cu puternic caracter religios si paramilitar, pentru care la Vaslui a fost trimis instructorul Gheorghe Istrate din comuna Mânjesti. Mai mult, în anii 1936-1937 s-au deschis si primele tabere de muncã legionarã pe raza judetului. Sub coordonarea lui Traian Ionitã si a lui Pivniceru, au fost organizate tabere: la Buhãesti, unde s-a început constructia unei biserici pe terenul donat de Th. Rîscanu fost proprietar de mosie, si la Moara Domneascã. Finantarea si transportul materialelor le erau asigurate de partidul legionar. În aceste tabere, participantii erau supusi unor reguli stricte si antrenamente militare. În paralel, la sfârsitul anilor ’30 se înfiintase si Serviciul de Ordine Legionar (SOL), un aparat paramilitar intern al Legiunii, care în judetul Vaslui era condus de Constantin Gheorghiescu.

Evenimente politice si conflicte la Vaslui

Activitatea politicã a legionarilor vasluieni a fost remarcatã în douã cicluri electorale importante. În 1931, candidaturile sustinute de Miscarea Legionarã nu au avut succes, desi au mobilizat un segment din electorat. În schimb, alegerile din decembrie 1937 le-au oferit legionarilor un prilej de confruntare cu autoritãtile locale. Pe 10 decembrie 1937, cu câteva zile înainte de vot, o echipã bine înarmatã de legionari („înarmati pânã în dinti”, dupã documente) a venit la Vaslui din Bucuresti pentru a tine mitinguri de campanie pentru partidul Totul pentru tarã. Prefectul liberal Ioan C. Pãdure a ordonat ca politisti si jandarmi sã le blocheze accesul în pietele orasului. S-a produs o busculadã, atunci când legionarii au încercat sã treacã de la Palatul Administrativ în str. Cãlugãreni, în care a fost rãnit grav comandantul jandarmeriei Vaslui D. Ursoi si sergentul de politie Mosneagu Vasile, ambii aflati pe baricade. Mai multi legionari participanti la incident au fost arestati si dusi la penitenciar, restul fiind pusi în libertate ulterior. Situatia s-a întors însã în defavoarea legionarilor în 1938. Sub regimul dictatorial al lui Carol II, toate partidele politice, inclusiv Totul pentru tarã, au fost interzise. În aprilie 1938 guvernul regal a ordonat crearea lagãrelor de muncã pentru legionari, iar la 1 august 1938 autoritãtile din judet au deschis un lagãr de muncã la Scoala Normalã din Vaslui. Acolo au fost întemnitati cadre legionare cunoscute: Constantin Pivniceru, Dumitru Stavãr, Constantin Vãjãianu si altii. În toamna lui 1938, cîtiva legionari din Vaslui (Dumitru Richard, Ioan Pavlov, Ion Hanganu, Ștefan Filote) au încercat sã trimitã informatii în lagãr. La 25 septembrie, colonelul Loghin Constantin, prefectul judetului, a organizat un eveniment de aviatie vis-a-vis de lagãrul de legionari, iar cei patru legionari amintiti anterior au tras cu prastia de la distantã foite cu mesaje în curtea lagãrului de muncã.

Legionarii sunt executati la Vaslui

La 21 septembrie 1939 este asasinat, de cãtre legionari, prim-ministrul Armand Cãlinescu. Asadar, regele Carol al II-lea cere represiuni dure contra legionarilor în toatã tara: executii si arestãri. La Vaslui sunt executati în ziua de 22 septembrie un numãr de 32 de membri legionari din toatã tara, în frunte cu Gheorghe N. Volocaru din Munteni de Jos. De asemenea, sunt cãutati pentru a fi executati si Constantin Pivniceru (eliberat din lagãr la 1 august 1939) si Ioan Pavlov. Iatã cum descrie episodul Nicolae Rosca în „Cronica unor violente politice”, publicatã prima datã la Madrid în 1960: „În lunca din fata clãdirii lagãrului Vaslui, în acea noapte de sânge si moarte, sunt dusi acesti camarazi, pe ultimul lor drum ce mai aveau de pãsit în aceastã lume si aceastã tarã, atât de iubitã de ei. Legati unul de altul cu funii de mâini, înconjurati de cei pusi sã-i pãzeascã sunt scosi din lagãrul înconjurat cu 2 rânduri de sârmã ghimpatã si dusi spre locul unde-i astepta moartea. Sublocotenentul Ginghitã care mânuia mitraliera începe sã-i rostogolescã de-a valma, unul peste altul. Lui Tudose Gheorghe (liderul tineretului universitar din Iasi) gloantele îi taie mâinile. Simtindu-se dezlegat de legãtura comunã, mai are puterea sã fugã. Dar unde? Din urmã îl ajung cãlãii. Îl împuscã din nou si apoi îl aruncã peste ceilalti camarazi. Vreme de 2 zile trupurile lor sunt lãsate în vãzul lumii. Dupã douã zile abia, cadavrele au fost îngropate în cimitirul din Vaslui”.

Legiunea la putere si „epurãrile„ din 1940

Dupã septembrie 1940, când legionarii au intrat la guvernare nationalã alãturi de Antonescu, organizatiile locale s-au reactivat. În aceste luni, Garda de Fier devenise instrumentul regimului „national-legionar” si îsi exercita autoritatea prin mijloace represive. Datele de arhivã din perioada octombrie-noiembrie 1940 aratã cã legionarii din Vaslui, coordonati de liderii Ioan Pavlov si Constantin Pivniceru si de echipe din Iasi si Husi, au declansat o campanie de teroare împotriva comunitãtii evreiesti din oras. Astfel, pe 18 octombrie 1940, politia legionarã vasluianã a fãcut prima perchezitie abuzivã la domiciliul unui cetãtean evreu, avocatul Aizic I. Fisher. Conform raportului, nu s-a gãsit niciun obiect subversiv, dar Fisher a fost totusi ridicat si dus la sediul Politiei Legionare, unde a fost obligat sã semneze declaratii pe care nu avea voie sã le citeascã în prealabil. Curtea martialã a arãtat apoi cã demersul a fost un „scenariu grosolan”, iar Fisher a fost achitat de orice vinã. În urmãtoarele zile, politia legionarã a arestat preventiv, sub pretextul unor cercetãri, toti tinerii evrei din Vaslui care se aflau pe stradã. La 22 octombrie 1940 a fost încarcerat un lot de opt evrei în frunte cu Alfred Candel, asupra cãrora comisarii legionari Richard, Țiglea si Zavloschi au exercitat interogatorii brutale în cãutarea unui motiv fals de arestare. În ziua de 24 octombrie 1940 se face deshumarea celor 32 de legionari ucisi la 22 septembrie, pentru a fi transportati cu trenul la Predeal, unde urma sã aibã loc o ceremonie. În noaptea de 24 octombrie 1940, opt dintre detinutii evrei au fost bãtuti cu cruzime în sediul politiei legionare de cãtre legionarii veniti de la Husi si Iasi. Arestatilor le-a fost smuls pãrul cu foarfece ruginite. Unul dintre cei bãtuti, Segal Zigu, s-a tãiat singur la încheieturi cu o lamã din disperare, fiind transportat la spitalul din oras la interventia lui Gheorghescu.

Magazinele evreiesti, jefuite si confiscate

Nu doar violenta fizicã a caracterizat actiunile legionarilor în aceastã perioadã, ci si jaful organizat. Sursele consemneazã cã scopul principal al perchezitiilor la magazinele evreiesti era însusirea banilor gãsiti în locuintele controlate. Orice sumã de bani descoperitã era confiscatã de echipa de cãutare si predatã, secretarului Alexandru Ștefãnescu, care o folosea pentru întretinerea cantinei legionare si a personalului politiei legionare. În plus, sub pretextul „controalelor de pret”, un alt procedeu de jaf a fost aplicat, conform arhivelor, nu mult înainte de sfârsitul anului 1940 oricare comerciant care avea mãcar un singur element „neconform” era sanctionat prin confiscarea întregii mãrfuri din magazie. Miulescu Ovidiu, un fost procuror, fãcea asa-zisul control la etichetã, iar dacã un comerciant avea o etichetã de preturi putin aplecatã spre stânga sau dreapta, îi confisca toatã marfa.

Jafuri organizate si confiscarea magazinelor evreiesti (ianuarie 1941)

ÎN FORTÃ…Necesitatea hrãnirii tinerilor legionari din tabere si cantine a dus la un plan extrem, în noaptea de 2 ianuarie 1941 a fost organizatã o întâlnire conspirativã la casa legionarului Ioan Ștefãnescu. La acea „consfãtuire” au participat aproape toti liderii vasluieni (avocatul Virgil Epure, seful Politiei de Stat Adrian Zavloschi, comandantul Gãrzii Legionare Virgil Rusu, Constantin Gheorghiescu s.a.). În cadrul acestei sedinte s-a stabilit ca în zilele urmãtoare sã fie preluate cu forta magazinele detinute de evrei în oras. Planul a fost pus imediat în aplicare. Pe 4 ianuarie 1941 primii doi evrei vizati, Gutman Strul si Pincu Goldstein, au fost chemati la sediul politiei legionare. Acolo li s-au înfãtisat acte de vânzare fictive, pregãtite în prealabil de avocati legionari, prin care îsi vindeau afacerile pe sume derizorii. Când comerciantii au refuzat sã accepte tranzactia, legionarii au început sã foloseascã violenta si intimidarea. Sub amenintarea armelor, cei doi au fost siliti sã semneze actele false si sã afirme ulterior în fata instantelor cã au vândut magazinul pentru acea sumã derizorie. În zilele urmãtoare, alti zeci de evrei au trecut prin aceeasi procedurã. În acest mod brut au fost ocupate aproximativ 18 magazine evreiesti din Vaslui în prima jumãtate a lunii ianuarie 1941.

Rebeliunea legionarã si sfârsitul Miscãrii în Vaslui

În paralel cu atacurile asupra populatiei civile, vasluienii lideri legionari au participat la tumultul politic national din ianuarie 1941. În ziua de 21 ianuarie 1941, Miscarea Legionarã a declansat o revoltã armatã împotriva guvernului Antonescu. La 19 ianuarie este trimis la Vaslui un delegat care sã pregãteascã rebeliunea, Petre Lupu. La Vaslui, comandantul garnizoanei, colonelul Vasile Dumitrescu, a contracarat imediat insurectia. Armata a ocupat rapid toate institutiile din oras, prefecturã, primãrie, politie cu trupe înarmate si mitraliere la intrãri. Legionarii vasluieni, luati prin surprindere, s-au trezit înconjurati si izolati în sediul lor. Mitralierele si tunurile erau tintite cãtre orice adunare legionarã, iar transporturile de arme ce veneau din localitãtile vecine (Pungesti, Codãesti) au fost interceptate de armata. Toate barierele de intrare în oras erau pãzite de tunurile armatei. Pânã pe 25 ianuarie, Rebeliunea Legionarã din Vaslui a fost complet înãbusitã. În urma înfrângerii, arhivele si registrele legionarilor au fost ridicate, iar liderii au fost internati temporar. Cei acuzati de abuzuri au fost judecati de Curtea Martialã a Diviziei 21 Infanterie Galati, însã aproape toti au fost eliberati la sfârsitul lunii martie 1941. În februarie 1941 au avut loc si perchezitii la domiciliile unora dintre legionari (de exemplu la locuinta socrului lui Ioan Pavlov), unde au fost descoperite arme de foc.

Finalul unui partid care a radicalizat România

DEZNODÃMÂNT…Pânã la urmã, înãbusirea rebeliunii si arestarea liderilor importanti, a însemnat si sfârsitul Miscãrii Legionare ca fortã la Vaslui. În martie 1941, doi dintre liderii, Ioan Pavlov si cumnatul sãu Constantin Pivniceru, au fost rechemati în serviciul de stat, au devenit „gãrzi” în subunitãtile Gãrzii Financiare din Vaslui. Cei mai multi alti legionari au rãmas în afara politicii oficiale, purtând rãspunderea anilor de teroare. În perioada 1941-1944, supravietuitorii legiunii din Vaslui au continuat uneori sã tinã legãtura în secret, dar nicio actiune publicã nu a mai avut loc. Practic, dupã rebeliune Miscarea Legionarã a fost dizolvatã. La nivel national, dupã esecul insurectiei si fuga liderilor la Viena/Berlin, Miscarea Legionarã a fost practic distrusã ca entitate politicã. Astfel s-a încheiat si la Vaslui un capitol întunecat al istoriei locale.