SCANDAL… Membrii a două familii din localitatea Toporăști, comuna Pungești, s-au încăierat la sfârșitul acestei săptămâni, ca urmare a unui conflic izbucnit între doi bărbați. Mai exact, un bărbat de 35 de ani dintr-una din tabere, a fost agresat de către un altul de 49 ani, din tabăra adversă. În urma agresiunii, membrii celor două familii s-au adunat pentru a-și regla conturile între ei. Au pus mâna pe pietre și au aruncat unii în alții. Ba mai mult, povestesc unii martori că unii dintre ei s-au înarmat cu tot ce le-a căzut în mână: bâte, furci, topoare, coase, un adevărat arsenal demn de o răscoală. Într-un final, cele două tabere s-au calmat, mai ales că, la fața locului au sosit și forțele de ordine. În schimb, scandalagiii s-au ales cu dosar penal. «La data de 25 august 2023, ora 21.16, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin112, cu privire la faptul faptul că, în aceeași zi, anterior apelului, în localitatea Toporăști, comuna Pungești, un bărbat în vârstă de 35 de ani ar fi fost agresat. În plângere a fost indicat și un prezumtiv autor, bărbat de 49 de ani, din aceeași localitate. Persoana vătămată nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale. În urma agresiunii, membrii familiilor persoanelor implicate ar fi încercat, reciproc, să se lovească cu pietre și ar fi proferat amenințări. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul sesizat, persoanele participante și dispunerea măsurilor legale. Cercetările sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui», a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Frumos, se certau de la politica.. ?