Rapid Brodoc s-a salvat de la retrogradare

Câștigătoare a play-out-ului din Seria 1 și fără alt obiectiv în acest final de campionat, Știința Miroslava a făcut act de prezență la Vaslui. Brodocul a deschis scorul prin Codruț Anghel, după o greșeală copilărească în defensiva Miroslavei, ca la juniori. Mocanu și compania au ținut motoarele pornite, iar Terry Desrues a marcat pentru 2-0, după un corner, pentru ca David Diaconu să ducă scorul la 3-0, la finalul unei acțiuni colective. Recitalul a continuat în repriza secundă, Eduard Ponea a înscris pentru 4-0, în timp ce puștiul Cristi Turcu a pus cireașa pe tort cu golul de 5-0. Rapid Brodoc și-a îndeplinit obiectivul și va continua pe cea de-a treia scenă fotbalistică a țării. În ultima etapă a campionatului, Brodocul joacă, în deplasare, cu Șomuz Fălticeni, sâmbătă, 27 mai.
Catalina îți rupeai piz*a prin Bârlad
Amarandei credea și-n stelele care cad.
Umblii cu pi*da din portieră în portieră
Când fraierul pleacă la frontieră
Sugi p**a într-un birou special
Că să stea prostul in postnatal