PS Ignatie: „De multe ori, în spatele cuvintelor mestesugite, sub umbrela unei atitudini duhovnicesti, se poate ascunde gândul murdar”

MESAJ… În dupã-amiaza zilei de luni, 2 martie, Preasfintitul Pãrinte Episcop Ignatie a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfintite la Catedrala Episcopalã din Husi. Din soborul slujitorilor a fãcut parte si pãrintele secretar eparhial Alexandru Bahnar. În cadrul slujbei, Pãrintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Gavriil Asaftei, pe seama Mãnãstirii Bujoreni. În cuvântul adresat celor prezenti, Ierarhul Husilor a vorbit despre patima invidiei, care îi putem ucide sufleteste pe semenii nostri.

„În rânduiala acestei Liturghii, pe tot parcursul Postului Mare, se citesc pasaje din Cartea Facerea si din Pildele lui Solomon. Aceastã prezentã a textelor din cartea Facerea în cadrul Liturghiei Darurilor înainte sfintite, este un indiciu a unei rânduieli care exista în Biserica primarã. În acest rãstimp al Postului Mare, pânã în Sâmbãta Mare, ziua premergãtoare Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, erau pregãtiti catehumenii – cei care îsi exprimau dorinta de a primi botezul, de a deveni ai lui Hristos. Erau pecetluiti, în momentul în care îsi exprimau aceastã dorintã, cu semnul Sfintei Cruci pe frunte, prezentati în fata episcopului si apoi rânduiti ca sã participe la o serie de cateheze, de transmitere a credintei prin viu grai. Aceastã perioadã a catehumenatului sau a pregãtirii pentru a-L primi pe Hristos si pânã în momentul când erau botezati si apoi împãrtãsiti cu Trupul si Sângele Lui, era o perioadã de trei sau patru ani. În felul acesta ne-au rãmas mai multe tâlcuiri la Cartea Facerea, pentru cã episcopii erau direct implicati în cateheze si sãvârseau Taina Sfântului Botez pentru cei ce doreau sã-L primeascã pe Domnul. În felul acesta s-a statornicit în rânduiala Liturghiei Darurilor înainte sfintite, pe tot Parcursul Postului Mare, mai multe fragmente din Cartea Facerea”

Prima crimã din istoria umanitãtii, sãvârsitã de cãtre Cain asupra lui Abel, fratele sãu

„În aceastã searã a fost rânduit sã fie citit fragmentul din Cartea Facerea în care ni se vorbeste despre prima crimã din istoria umanitãtii, sãvârsitã de cãtre Cain asupra lui Abel, fratele sãu. Mobilul acestui gest necugetat, abominabil, sãvârsit de cãtre Cain fatã de Abel rezidã în invidie, într-o rãutate care nu mai putea fi opritã. Deducem acest lucru, cu maximã limpezime, din faptul cã imediat dupã ce Cain s-a întristat cã Dumnezeu nu s-a uitat la jertfa din roadele pãmântului, i Se adreseazã Domnul în felul acesta, parcã ajutându-l sau trezindu-i constiinta sã fie atent cã invidia, rãutatea fãrã margini poate sã îl aducã în punctul în care va sãvârsi un gest reprobabil din punct de vedere moral, un gest abominabil. Într-un fel, Dumnezeu îi dã un semnal de alarmã, sã se opreascã si sã se îndrepte, sã se cãiascã pentru atitudinea pe care o are, pentru invidia din sufletul sãu: „Pentru ce te-ai întristat si pentru ce s-a posomorât fata ta? Când faci bine, oare nu-ti este fata seninã? Iar de nu faci bine, pãcatul bate la usã si cautã sã te târascã, dar tu biruieste-l!”

Consecintele nefaste, dramatice care decurg din pãcatul invidiei

„În acest avertisment, Domnul îi aduce în fata constiintei lui Cain consecintele nefaste, dramatice care decurg din pãcatul invidiei, unul din pãcatele care se hrãneste, cum ne spune Sfântul Ioan Gurã de Aur, din faptele bune ale celor din jurul nostru. Cain nu a reusit sã-si potoleascã invidia si rãutatea. Nu a reusit sã se adânceascã în pocãintã, cugetând în sinea sa de ce Dumnezeu nu a vrut sã-i primeascã jertfa. Sfântul Ioan Gurã de Aur, în tâlcuirea sa la acest pasaj, ne spune asa de frumos cã „Dumnezeu se uitã întotdeauna la vointa omului”, la ce vrea omul, nu la ceea ce vedem noi în exterior. În cazul celor doi, Cain a adus jertfe din roadele pãmântului, iar Abel a adus jertfã din întâii nãscuti ai oilor sale si din ceea ce era cel mai bun, pentru cã se cuvine sã-I dãm lui Dumnezeu ceea ce este cel mai deosebit si mai de pret în ochii nostri, cu gând smerit si cu întreaga fiintã. Cain a adus asa, la modul întâmplãrii, din toate roadele pãmântului, nu a ales ceea ce era mai bun. Abel a adus ce era cel mai deosebit, nu cã ar astepta Dumnezeu din partea noastrã aceastã formã de atitudine, ci ca noi sã învãtãm sã fim recunoscãtori. Cain, în loc sã se cãiascã, a sãvârsit pãcatul îngrozitor al uciderii fratelui sãu. A fost primul fratricid din istoria umanitãtii.”

Preasfintia Sa a arãtat, pornind de la cuvintele Sfântului Ioan Gurã de Aur, cum invidia se converteste în fratricid:

„Acest fratricid se repetã duhovniceste ori de câte ori invidiem pe cei din jurul nostru, ori de câte ori ne comportãm cu rãutate, ca si cum celãlalt nu meritã sã se bucure de cele bune, sã prospere, nu meritã sã simtã satisfactia muncii sale. Acest prim fratricid din istoria umanitãtii are drept devizã ceea ce ne spune atât de sugestiv Sfântul Ioan Gurã de Aur, referindu-se la cuvântul lui Cain care i-a spus lui Abel „sã iesim la câmp”, si Abel împlineste cuvântul, dovadã cã era smerit fatã de fratele sãu cel mai mare.

Însã în spatele acestui îndemn, care poate pãrea nevinovat, se ascundea ceva miseleste si foarte murdar, asa cum, de multe ori, în spatele cuvintelor mestesugite, sub umbrela unei atitudini duhovnicesti, se poate ascunde gândul murdar al uciderii. Iar uciderea nu este nevoie sã fie neapãrat de naturã fizicã, ci existã si o ucidere sufleteascã. Însusi Domnul ne spune, în Predica de pe Munte, cã tot cel ce va zice „nebun” fratelui sãu este vrednic de osânda gheenei. El nu are în vedere o boalã clinicã, ci se referã la tot cel care-l desconsiderã pe aproapele sãu si crede cã nu ar fi în stare sã facã lucruri bune, frumoase si îl dispretuieste, murdãrindu-l, maculându-l prin calomnii. Acest cuvânt al lui Cain este sintetizat atât de frumos de Sfântul Ioan Gurã de Aur în urmãtoarele cuvinte – devizã a fiecãruia care se comportã si se cloneazã în ipostaza lui Cain, devenind un Cain: „Cuvintele sunt de frate, dar gândul de ucigas”. Adicã împachetãm foarte bine ceea ce dorim sã transmitem, dar miseleste îl strivim pe semenul nostru. Suntem ca un sarpe viclean care asteptãm sã fim luati în brate, ca mai apoi sã muscãm cu putere si sã înveninãm sufletul celui care este lângã noi”

„Când omul se manifestã în rãutatea lui, este mai sãlbatic decât animalele”

„Aceste cuvinte ale lui Cain, care spune „sã iesim la câmp” sunt de frate, dar gândul este de ucigas. Acest gând de ucigas este nãscut si hrãnit din rãutatea care nu mai avea niciun fel de stavilã în fata nimãnui. Unii încearcã sã motiveze cã rãutatea are o anumitã ratiune, în sensul cã atunci când cineva ne rãneste profund si ne deposedeazã de ceea ce ne este cel mai drag si cu care ne identificãm ca oameni, noi iesim la atac. Adesea se motiveazã acest lucru. Dar este total gresit, pentru cã în fata lui Dumnezeu asemenea iesiri nu au în spatele lor decât multã rãutate.Tot Sfântul Ioan Gurã de Aur ne spune cã atunci „când omul se manifestã în rãutatea lui, este mai sãlbatic decât animalele”. Nu-l mai putem recunoaste în nimic din ceea ce face el, când este obsedat în a fi rãu si în a se rãzbuna. Asa cum s-a comportat Cain fatã de fratele sãu, Abel.

Sfântul Ioan Gurã de Aur descrie astfel starea celui care este cuprins de rãutate, înveninat de rãutate:

„Atât de sãlbatic este omul când e pornit spre rãu. Dupã cum este mare si de pret omul, fiinta aceasta cuvântãtoare, mai ales când este pornit spre sãvârsirea virtutii, tot asa este crud ca animalele sãlbatice când înclinã spre rãu. Iar când s-a sãlbãticit ca fiarele, fiinta aceasta blândã si cugetãtoare întrece cu mult în sãlbãticie animalele sãlbatice.” Probabil cã toti am avut experiente de felul acesta, când am fost martorii unei dezlãntuiri a rãutãtii, care am simtit cã ne-a zdrobit si desfiintat ca oameni. Ceea ce este foarte trist este cã multi îsi justificã rãutatea exact ca si Cain. În sensul cã sub umbrela unui îndemn bun, a unei preocupãri bune, stã un gând ucigas sau, cum se exprimã Sfântul Ioan Gurã de Aur, „cuvintele sunt de frate dar gândul este de ucigas”, pãrintele Episcop Ignatie