Primul român ajuns în China, un vasluian legendar? Povestea spectaculoasă a lui Nicolae Milescu Spătarul

AVENTURIERUL DIN VASLUI… Într-o vreme în care drumul de la Vaslui la Iași putea fi o încercare grea, un boier moldovean a ajuns până la porțile Chinei. Numele lui era Nicolae Milescu Spătarul, iar viața lui pare desprinsă mai degrabă dintr-un roman de aventuri: cărturar strălucit, diplomat abil, traducător, spion al informațiilor geografice, curtean ambițios și călător prin lumi pe care foarte puțini europeni le văzuseră cu ochii lor. Înainte de a porni spre Beijing, Milescu trecuse deja prin gloria și cruzimea politicii moldovenești. Fusese om de curte, mare spătar, apropiat de domnitori, dar și prins în jocuri de putere care l-au costat scump. Potrivit tradiției cronicarilor, pentru o încercare de complot împotriva domniei, un voievod al Moldovei a poruncit să i se taie nasul, pedeapsă cumplită, menită nu doar să-l mutileze, ci să-l facă nevrednic de domnie. De aici i-a rămas și porecla de „Cârnu”. Dar ceea ce pentru alții ar fi însemnat sfârșitul carierei, pentru Milescu a fost doar începutul pribegiei sale europene. A plecat din Moldova, a trecut prin Constantinopol, prin Germania, Suedia și Franța, a cunoscut diplomați, regi și patriarhi, apoi a ajuns la Moscova, în slujba țarului. Acolo, destinul i-a oferit marea aventură: misiunea diplomatică în China. În 1675, Nicolae Milescu Spătarul a pornit spre Beijing în fruntea unei solii rusești, traversând Siberia, fluviile înghețate, stepele nesfârșite, ținuturile cazacilor și hotarele nesigure ale Asiei. A văzut palate, ceremonii, drumuri, orașe, obiceiuri și rânduieli necunoscute lumii românești. Le-a descris cu atenția unui savant și cu uimirea unui om care înțelegea că intrase într-o civilizație uriașă. Din aventura sa s-au născut scrieri care aveau să-l așeze printre primii europeni ce au lăsat o descriere amplă a Chinei.

În secolul al XVII‑lea, când majoritatea oamenilor își petreceau viața în imediata vecinătate a locului de naștere, un boier din Vaslui a străbătut Europa, a cutreierat stepele Siberiei și a ajuns în inima hinei. Nicolae Milescu Spătarul a fost un erudit, diplomat și călător moldovean care a jucat un rol esențial în apropierea dintre lumea creștină și civilizația chineză. Născut în 1636 în zona Vasluiului, Milescu a învățat limbile clasice, a tradus Vechiul Testament în română și a devenit mare spătar în serviciul domnitorilor moldoveni. Cariera sa l‑a dus ulterior la Istanbul, Stockholm, Paris și Moscova, iar în 1675 a condus prima misiune rusă către Beijing pe ruta siberiană.

Originile și formarea unui erudit

Nicolae Milescu s‑a născut la 1 iunie 1636 în familia lui Gavril Sulgerul, la moșia Milești din ținutul Vasluiului. Tatăl său era un aromân refugiat din Peloponez, iar mama provenea dintr‑o familie moldovenească. Încă din copilărie a beneficiat de o educație aleasă: a studiat la Academia slavo‑greco‑latină de pe lângă mănăstirea „Trei Ierarhi” din Iași și apoi la Marea școală a Patriarhiei din Constantinopol, unde a dobândit cunoștințe de teologie, filosofie și mai multe limbi străine. Conform cronicilor, era vorbitor de română, latină, greacă (veche și modernă), slavonă, rusă, turcă, franceză, italiană și suedeză.

Mare spătar și diplomat moldovean

După întoarcerea în țară, Milescu a devenit grămătic (secretar) al domnului Gheorghe ștefan. Pentru meritele sale, a fost ridicat la rangul de mare spătar, de unde i‑a rămas supranumele de Spătarul. În această perioadă a tradus integral din greacă în română Vechiul Testament (1661‑1668), traducere folosită mai târziu de frații Greceanu la tipărirea primei Biblii românești. Milescu a reprezentat și Moldova la Poarta Otomană, deținând funcția de capuchehae (ambasador) în Constantinopol.

De la grămătic la mare spătar: omul de încredere al lui Gheorghe Ștefan și Gheorghe Ghica

Înainte de a deveni sol al țarului și călător spre China, Nicolae Milescu a fost un produs al curților domnești românești, unde cartea, diplomația și intriga mergeau adesea împreună. În Moldova, primul domn important pe care l-a servit a fost Gheorghe ștefan, la curtea căruia Milescu a lucrat ca grămătic, adică secretar domnesc, funcție care îl plasa aproape de cancelarie, de documente, de soli și de mecanismele puterii. Milescu a fost apoi spătar în serviciul lui Gheorghe Ghica, iar această trecere arată că el era un om folosit direct în administrație și în politica domnească. În vremea lui Gheorghe Ghica, cariera lui a urcat rapid: la numai 22 de ani, ajunsese vtori spătar, al doilea spătar în rang, iar în august 1659 a fost trimis, la porunca sultanului, în Transilvania, în fruntea unei armate de 1.000 de oameni. Milescu nu s-a remarcat printr-o bătălie spectaculoasă, ci prin prudență, a evitat drumul pe care știa că putea fi așteptat de adversari, semn că avea instinct politic și simț al supraviețuirii. După ce Gheorghe Ghica a fost mutat din Moldova pe tronul țării Românești, întreaga curte s-a deplasat la București, iar Milescu l-a urmat. Acolo, în decembrie 1659, a fost ridicat la rangul de vel spătar, adică mare spătar, titlu care avea să-i fixeze definitiv numele în istorie: Spătarul Milescu. În noul mediu bucureștean, nu s-a limitat la ceremonialul de curte; a studiat regiunea, oamenii, arhivele și diferențele dintre Moldova, țara Românească și Transilvania, ajungând să vadă în limba română un element comun al celor trei spații.

Favorit, cărturar, apoi pribeag: Milescu sub Ștefăniță Lupu și drumul spre exil

După plecarea lui Gheorghe Ghica din Moldova, la Iași a ajuns domn Ștefăniță Lupu, fiul lui Vasile Lupu. Milescu a revenit în Moldova și și-a reluat funcția de secretar în cancelaria domnească, bucurându-se de apropierea tânărului voievod. Imaginea sa era aceea a unui boier de mare rang: erudit, poliglot, elegant, obișnuit cu luxul curții și cu încrederea domnului. Cărturarul Ion Neculce, amintea că Milescu era „de la Vaslui”, „pre învățat și cărturar” și cunoscător de limbi precum elina, slavona, greaca și turca. În aceeași perioadă, el și-a continuat activitatea culturală, traducând din greacă în română „Carte cu multe întrebări foarte de folos pentru multe trebi ale credinței noastre”, lucrare importantă pentru limba română veche. Dar curtea domnească era un loc primejdios. Milescu a fost prins în suspiciuni și jocuri de putere, iar pedeapsa care i-a marcat legenda a fost tăierea cartilajului dintre nări. De aici i s-a tras porecla de Nicolae Cârnul. Chiar dacă medicii de la Berlin i-ar fi reparat mai târziu înfățișarea, stigmatul politic a rămas. După mazilirea lui Ghica și agravarea intrigilor de la curte, Milescu a intrat pe drumul pribegiei: întâi spre Germania, apoi spre Pomerania, unde l-a întâlnit la Stettin pe fostul său protector Gheorghe Ștefan, aflat în exil. Acesta l-a folosit din nou ca diplomat, trimițîndu-l cu scrisori către regele Franței, Ludovic al XIV-lea, într-o încercare de a obține sprijin pentru revenirea pe tronul Moldovei. Astfel, viața lui Milescu în spațiul românesc se încheie nu cu o retragere liniștită, ci cu o fugă dintr-o lume a domnilor schimbători.

Intrigi, exil și călătorii europene

Ambițiile politice ale lui Milescu l‑au adus în conflict cu domnii. În 1660 s‑a întors în Moldova, dar a fost acuzat de complot împotriva lui Ștefăniță Lupu și, ca pedeapsă, nasul i‑a fost crestat. Deși ulterior a fost vindecat, porecla „Cârnu” i‑a rămas. A urmat un lung exil în Europa: a plecat în Germania, Stettin și Stockholm, unde a pledat cauza fostului domnitor Gheorghe Ștefan. În Suedia a scris lucrarea „Enchiridion” și a solicitat sprijinul regelui Carol al XI‑lea pentru o coaliție anti‑otomană. A vizitat apoi Franța, unde a fost primit ca ambasador de Ludovic al XIV‑lea, fapt care i‑a sporit renumele diplomatic.

La curtea țarilor Ruși

În 1671, la recomandarea Patriarhului Dosithei al Ierusalimului, Milescu s‑a stabilit în Rusia, unde țarul Aleksei Mihailovici l‑a angajat la Departamentul Soliilor ca interpret pentru greacă, latină și română. El a scris aici lucrări de erudiție precum „Aritmologhion”, un manual moral în care faptele sunt ordonate numeric, „Vasiliologhion” – o cronologie a tuturor împăraților lumii, „Enchiridion ive Stella orientalis Occidentali splendens”, „Dicționar slavo‑grec‑latin”, „Genealogia marilor împărați și prinți ruși” și o „Cronică pe scurt a românilor”. Aceste lucrări au consolidat prestigiul Casei Romanov, argumentând că țarii erau urmașii legitimi ai împăraților romani și bizantini.

Misiunea către China – o aventură siberiană

În contextul conflictelor de frontieră dintre Rusia și China, țarul l‑a desemnat pe Milescu să conducă o misiune diplomatică la Beijing. Pe 3 martie 1675, el a pornit din Moscova la conducerea unei delegații de circa 150 de oameni. Spre deosebire de ambasadorii ruși anteriori, Milescu a ales ruta internă prin Siberia: a traversat Uralul până la Tobolsk și a continuat către fortăreața Nerchinsk, pe malul fluviului Nercea. Milescu a fost primul diplomat rus care a folosit ruta siberiană și cel dintâi care a furnizat curții țariste o descriere detaliată a geografiei rusești de la est de Urali, publicată mai târziu sub titlul Călătorie prin Siberia de la Tobolsk la Nerchinsk și la granița Chinei. În decembrie 1675 a ajuns la Nerchinsk, unde i s‑a alăturat cneazul cossac Ignatii Milovanov, primul european care traversase fluviul Amur. Delegația a intrat pe teritoriul chinez pe ruta Manciuriei. Misiunea a ajuns la Beijing la 25 mai 1675, iar împăratul Kangxi l‑a primit în audiență pe 25 iunie. Cronicile chineze menționează că la 22 iulie împăratul a oferit soliei un banchet oficial, iar la 1 septembrie 1676 delegația a părăsit capitala. Milescu a încercat să negocieze soluționarea incidentelor de graniță și deschiderea unor relații comerciale permanente. Deși misiunea nu a obținut un acord politic, ea a deschis calea pentru Tratatul de la Nerchinsk din 1689 și a furnizat Moscovei informații esențiale despre geografia și societatea chineză.

Însemnările de călătorie și contribuțiile științifice

Pe durata drumului prin Siberia, Milescu a folosit astrolabul pentru a măsura coordonatele unor așezări, iar notițele sale au fost valorificate ulterior de iezuiți în lucrările lor despre China. El a fost primul european care a descris detaliat Lacul Baikal și afluenții săi în călătoria către China; descrierea sa a evidențiat adâncimea impresionantă a lacului. În China a dialogat în latină cu astronomul iezuit Ferdinand Verbiest și a observat viața de curte. Milescu a transpus experiențele sale în trei lucrări majore: „Jurnal de călătorie în China”, „Descrierea Chinei” și „Raportul de stat al soliei lui N. Spătaru în China”. În Jurnal descrie traseul siberian și obișnuințele populațiilor întâlnite, iar în Descrierea Chinei (58 de capitole) prezintă istoria, provinciile, religia, știința, obiceiurile, agricultura, nunțile, mâncarea, Marele Zid și chiar țările învecinate, precum Coreea și Japonia. Istoricul Corneliu Bărbulescu apreciază că lucrarea este „o monografie exemplară” care combină date geografice și statistice cu descrierea culturii materiale și a instituțiilor sociale chineze.

Întoarcerea și ultimele realizări

După ce s‑a întors la Moscova în 1678, Milescu a continuat să servească țarilor Feodor III și Petru cel Mare. A participat la campaniile de la Azov (1695‑1696) și a contribuit la reformarea școlii superioare din Moscova, introducând studierea limbii latine și a științelor naturale. De asemenea, a obținut pentru mitropolitul Dosoftei o tiparniță completă cu litere chirilice de la Patriarhul Moscovei. Nicolae Milescu s‑a stins din viață la Moscova în 1708. Potrivit cronicarului Ion Neculce, țarul i‑a acordat o ceremonie funerară deosebită, semn că personalitatea sa era foarte prețuită. Mai târziu, urmașii săi au rusificat numele „Spătaru” în Mecinikov; unul dintre descendenți, Ilia Ilici Mecinikov, avea să primească Premiul Nobel pentru Medicină în 1908.

Moștenirea lăsată Vasluiului și lumii

Pentru Vaslui și Moldova, Milescu rămâne un model de erudiție. Biblioteca din Vaslui îi poartă numele, iar busturi ale sale se află în numeroase orașe din România și Republica Moldova. În prezent, străzi, licee și instituții științifice din București, Chișinău și alte localități îi comemorează numele. În 2008, UNESCO a marcat 300 de ani de la moartea lui, iar Banca Națională a României a emis o monedă de argint cu ocazia a 375 de ani de la nașterea sa. Milescu a fost un pionier al sinologiei europene (știință care se ocupă cu studiul istoriei, limbii și culturii chineze). Lucrările sale au deschis pentru prima dată o fereastră documentată către societatea și cultura chineză, iar traseul siberian pe care l‑a utilizat a devenit ruta clasică a ambasadelor rusești. Totodată, prin traducerile, dicționarele și genealogii pe care le‑a realizat, a influențat literatura românească și a contribuit la consolidarea statului rus. Biografia lui Nicolae Milescu Spătarul ne arată că un fiu al Vasluiului a putut să schimbe imaginea lumii.