Când țare arde și banii de la buget sunt pe terminate, Guvernul a alocat pentru teatre 143 milioane de lei. Teatrului „Victor Ion Popa” din Bârlad a primit aproape 0,9 milioane lei

În ceea ce privește suma de 854.835,86 lei, aceasta reprezintă doar o mică parte din fondurile aprobate de Executivul interimar în ședința de Guvern din 24 septembrie pentru sprijinirea instituțiilor publice de spectacole din subordinea autorităților administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale din județe, respectiv teatre, opere și filarmonici. În total, la nivel național, s-a alocat suma de aproape 143 milioane lei pentru 75 de teatre, opere, filarmonici și un ateneu din 50 de localități, care funcționează în subordinea autorităților locale din 34 de județe. „Sprijinim, prin această măsură, teatrele, operele și filarmonicile care nu beneficiază de finanțare de la stat și care sunt în subordinea autorităților publice locale”, a precizat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Potrivit acestuia, suma reprezintă 2% din impozitul pe venit încasat în perioada 1 iunie 2026 – 31 august 2026, pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea unităților administrativ-teritoriale solicitante din județele: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea. Fondurile au fost repartizate conform solicitărilor transmise către Ministerul Dezvoltării, până la data de 10 septembrie 2026, de către unitățile administrativ-teritoriale în subordinea cărora funcționează instituțiile publice de spectacole.
În 5 ani, Teatrul „Victor Ion Popa” Bârlad a primit peste 23,5 milioane de lei
Iată ce sume a primit Teatrul „Victor Ion Popa” Bârlad, în ultimii 5 ani:
- 6 octombrie 2021 – 1.919.000 lei;
- 15 decembrie 2021 – 1.502.000,78 lei;
- 26 august 2022 – 3.536.540 lei;
- 14 decembrie 2022 – 679.482 lei;
- 8 septembrie 2023 – 3.779.130,68 lei,
- 21 decembrie 2023 -1.208.869 lei;
- 28 august 2024 – 3.468.984,43 lei;
- 12 decembrie 2024 – 1.747.732,64 lei;
- 9 octombrie 2025 -1.872.960,78 lei;
- 18 decembrie 2025 – 2.304.066,80 lei;
- 12 iunie 2026 -1.536.027,29 lei.
Si daca nu primesc bani tot plangeti. Ba nu, ba da, ce vreti? Cat timp nu faceti nimic impotriva astea vampir de bani de la PSD nimic nu va schimbe!
Fără cultură viața e….. pustiu. așa cum este creierul autorului articolului.
Da, e friptă lumea pe teatru, nici nu mai încap 😁
Toată familia este angajata la muzeu, mama, tata, fiu și nora. Familia Mureșan. Nora viitoare directoarea. Asa e în România corupta.