VESTE BUNÃ… Dupã sase ani de stat în bordei, fãrã acte de identitate, fãrã luminã sau cãldurã, chiar si atunci când iernile au fost cumplite, viata huseanului Mihai Gabãrã, 46 de ani, a cunoscut câteva schimbãri, de când oamenii cu suflet bun au aflat cã îsi duce viata mai greu decât un câine, locuind într-o… groapã! Dupã ce doctorul Nelu Tãtaru nu a ezitat sã ajungã la bordeiul lui pentru a-i îngriji un umãr rãnit, mai multi oameni si-au manifestat dorinta de a-l ajuta. De lãudat este faptul cã o huseancã i-a dat o sperantã omului din bordei, spunându-i cã, gratie unor contributii ale altor oameni de bine, s-ar putea ca, pânã în toamnã, sã îi fie ridicatã o cãmãrutã.
Husenii când vor, pot schimba destine! S-a mai întâmplat ca dupã publicarea unor cazuri dificile, interventia semenilor sã fie atât de importantã, încât situatii grele de viatã sã fie rezolvate asa cum poate nici institutiile abilitate nu reuseau sã o facã. De data aceasta, în cazul huseanului Mihai Gabãrã, primul lucru bun care i s-a întâmplat dupã ce s-a aflat de situatia sa a fost faptul cã, în sfârsit, i s-a fãcut o carte de identitate, deocamdatã provizorie, întrucât nu are un domiciliu stabil. “Sunt foarte bucuros. Nimic nu poti sã faci fãrã sã ai acte. Cu cartea de identitate am putut sã deschid mai multe usi. Imediat dupã ce am apãrut în ziar, au venit politistii si mi-au spus cã pot avea si eu buletin, cum se zice, chiar dacã nu am un domiciliu al meu. Le multumesc. M-au ajutat”, spune Mihai Gabãrã. Omul recunoaste cã nu îsi tine acasã documentul, cãci, în bordeiul strãjuit de o usã improvizatã din scânduri putrezite, nu ar fi în sigurantã. Un alt lucru bun care i s-a întâmplat ulterior publicãrii povestii sale a fost acela cã, datoritã doctorului Nelu Tãtaru, acesta a beneficiat de investigatii medicale complete, în urma cãrora, ce-i drept, si-a descoperit afectiuni de care nu stia. “M-am dus la domnul doctor la spital, fãrã sã îl anunt si, când m-a vãzut, mi-a spus cã trebuie sã îmi facã toate analizele. S-a purtat frumos cu mine. Nu uit niciodatã cum a venit dumnealui chiar aici, la bordei, când a auzit cã mi-am rupt umãrul, dar nu vin la spital, cã nu am bani, buletin si nici haine bune, de stat internat. Dânsul m-a ajutat mult, mai ales cã mi s-a fãcut un ajutor social”, a mai spus omul. Într-adevãr, pentru urmãtoarele trei luni, omul va beneficia si de un mic ajutor social.
Oamenii cu suflet bun vor sã îi ridice o cãmãrutã, pânã în toamnã!
Cea mai bunã veste pentru Mihai Gabãrã a venit de la o doamnã care lucreazã la CEC Husi, spun el. “M-a vãzut în ziar o doamnã, Jora o cheamã, care lucreazã la CEC. Si-a adus aminte cã a fost colegã de clasã cu un frate de-al meu. I-a pãrut rãu de mine, cãci si-a amintit de familia noastrã. A venit aici doamna, împreunã cu sotul, mi-au adus mâncare, haine si chiar câteva farfurii, ca sã am si eu, în bordei. Mi-a spus încã ceva important: cã, alãturi de alte persoane, vrea sã construiascã o cãmãrutã aici, ca sã nu mã mai prindã iarna în aceastã groapã. Nu mi-a venit sã cred, dar m-am bucurat mult. Existã oameni cu suflet mare. Îi multumesc doamnei Jora si Dumnezeu sã îi dea sãnãtate!”, spune Mihai, stergându-si ochii de lacrimi.
Reactii împãrtite, în fata cazului lui Mihai Gabãrã!
Nu au fost însã doar oameni care au empatizat cu situatia grea a celui care trãieste, viu fiind, într-un fel de… mormânt! Au fost si unii care l-au judecat, l-au vorbit urât, cãutând sã îl înjoseascã si mai mult în fata celor care încercau sã îl ajute. “Au fost si oameni foarte rãi. Unii au iesit înaintea domnului doctor Tãtaru, când a venit sã mã vadã, ca sã îi cearã sã nu mã ajute, cã as fi rãu si betiv. M-au durut aceste vorbe, cãci stiu oamenii de treabã de aici, cã niciodatã n-am avut nimic cu acei vecini. Am aici oameni precum familia Liliana si Liviu Anghel sau Palade Iulian, care mã ajutã întotdeauna. Ei stiu cum sunt, cã îmi vãd de necazurile mele. Dar asa sunt unii oameni, câteodatã! Dacã vãd cã vrei sã te ridici un pic de la pãmânt, nu stiu cum sã facã sã îti dea în cap”, spune Mihai Gabãrã, huseanul care, neavând din copilãrie o casã a lui, a umblat pribeag prin lume pânã acum sase ani, când oamenii de pe “Dric”, la care se tocmise sã pascã vacile, i-au fãcut un bordei în pãmânt, ca, totusi, sã nu mai doarmã sub cerul liber.
