Preotul Paraschiv de la Parpanița, arestat după ce a violat o adolescentă de 15 ani și a încercat să violeze și o copilă de 13 ani

Preotul Paraschiv și-a anunțat enoriașii că va lipsi de la slujbe o perioadă
De-a lungul timpului, preotul s-a făcut remarcat în județul Vaslui tocmai pentru actele sale de binefacere, însă nimeni nu știa că ar fi și un agresor sexual în afara timpului pe care îl petrecea cu acești copii aici, la centru Zilele trecute a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii din Iași, apoi s-a ales și cu arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Întreaga comunitate este șocată, iar Episcopia Hușilor l-a oprit de la slujire pe durata cercetărilor. Numai că, la ultima slujbă pe care a ținut-o la biserica din Parpanița, preotul Paraschiv le-a spus enoriașilor că va lipsi o perioadă de timp dar, ca motiv, le-a spus că pleacă în concediu.
Preotul de la Parpanița a fost plasat în arest preventiv
La sfârșitul săptămânii trecute, preotul Paraschiva a fost arestat reținut de polițiștii ieșeni, cei care instrumenteză dosarul și dus apoi în fața unui judecător de drepturi și libertăți. „La data de 16 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului de Investigatii Criminale Iași au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 47 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală, viol săvârșit asupra unui minor, act sexual cu un minor. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că în luna iunie a.c, o minoră de 13 ani, iar în perioada decembrie 2023- august 2026, o minoră, de 15 ani, ar fi fost agresate sexual de către acesta. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior acesta a fost prezentat instanței de judecată care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, a transmis purtătorul de cuivânt al IPJ Iași.
Ce face alcoolul din on… In ce hal s-a putut degrada preotul asta in cativa ani!
Pleacă în concediu la pușcărie 🙈
Când crezi că s-au liniștit și ăștia pac iar una 😁😁😁
Dar cum de trebuie să-i prindă poliția, nu-i vede Dumnezeu? și câți o mai fi încă
Am vrut să scriu un comentariu exact că al tau, sunt o mulțime de cazuri că și asta ba chiar mai grave.Victimele nu au curaj să vorbească, de rușine, de frica.Daca stai bine și te gândești in toate domeniile avem călăi că și individul ăsta.Sa vă dau un alt exemplu: dați căutare pe internet să vedeți ce fac ” milițienii” acolo abuz, bătăi, violuri, crime, sinucideri…tot tacâmul.S-a ajuns prea departe cu răutatea oamenilor.Nici nu știi ce să mai spui.
Ce zici este adevărat. Am o prietena care mi-a zis ca este hartuita de câțiva ani de un popa din barlad de la armată. Are ordin de protecție împotriva lui scos de câteva luni. Nu se poate asa ceva,trebuie cineva care sa ia măsuri
Este cumva preotul care a primit bătaie de la soțul unei doamne pe care o hartuia? La biserică aia de pe deal Sf Andrei.
Dacă este el ,sa știi ca este adevărat.
PEDOFILII SĂ FIE ARESTAȚI.
Ce minune o făcut Sf. Parascheva: Că te-a luat unde îți este locul, nu in sutana.