Ploile din ultimele zile, aur curat pentru agriculturã!

Conform datelor furnizate de Statia Meteo Vaslui, joi, 23 mai, cantitãtile de apã cãzute în judetul Vaslui au fost importante, situându-se totusi în media lunarã pentru aceastã perioadã. Îmbucurãtor a fost si faptul cã nu s-au semnalat cãderi de grindinã, care ar fi putut distruge culturile aflate în plin stadiu de dezvoltare a vegetatiei. La statia meteo Vaslui au fost înregistrate în total precipitatii de 42 l/mp, din care 17,2 l/mp în intervalul orar 18.30 – 19.30 si 13,40l/mp între orele 19.30 – 20.30, în timp ce la Bârlad, cantitatea totalã de precipitatii cãzute joi a fost de 26,20 l/mp, iar în zona de nord a judetului, la Negresti, doar 18,50 l/mp. Conform normei climatologice pentru judetul Vaslui, în luna mai cad de obicei circa 60,5l/mp precipitatii, în timp ce, în aprilie, desi norma climatologicã este de 43 l/mp, precipitatiile totale s-au situat la mai putin de o cincime din cantitatea respectivã. Pentru agricultorii vasluieni, aceste ploi, venite exact în perioada în care plantele aveau nevoie, culturile de toamnã fiind în stadiul de alungire a tulpinii si de formare a bobului, iar culturile înfiintate în aceastã primãvarã în plin stadiu de formare a vegetatiei, au fost „manã cereascã”, asa cum se exprima Ionel Bunea, directorul Directiei Agricole a judetului Vaslui. „În aceste zile, s-au înregistrat precipitatii de circa 23 l/mp în câmp, precipitatii care erau foarte necesare pentru culturile agricole. Aceste ploi asigurã, pe lângã refacerea rezervei de umiditate din sol, si un confort optim pentru dezvoltarea plantelor, atât la grâu si orz, aflat în faza cresterii internodului 3 – 4, cât, mai ales, la rapitã, aflat în faza dezvoltãrii pãstãii, sau la porumb si floarea-soarelui, aflate în plin stagiu de dezvoltare a vegetatiei. Pentru agricultura vasluianã, aceste ploi reprezintã o adevãratã manã cereascã, cu atât mai mult cu cât nu au fost însotite de fenomene atmosferice extreme, grindinã sau vânt foarte puternic”, a declarat Ionel Bunea, directorul DAJ Vaslui.