APEL… Chiar dacă încă din 2011 vasluienii au avut posibilitatea să-și ridice cărțile de muncă de la sediul Inspectoratului de Muncă, peste 7000 de cetățeni încă nu au făcut acest lucru, nici după mai bine de 14 ani. Conform statisticilor ITM, în ianuarie 2026, inspectorii de muncă încă mai au, în fișete, 7.259 de carnete de muncă neridicate de titulari. Dintre acestea, 4.283 aparțin celor din municipiul Vaslui, 1.739 aparțin bârlădenilor și alte 1.237, hușenilor. Carnetele de muncă erau actul oficial în România care dovedea întreaga istorie profesională a unui angajat (vechime, funcție, salariu, studii, recompense), servind la calcularea pensiei și a altor drepturi, fiind un document personal ce se păstra la locul de muncă până la încetarea raportului de muncă, când se returna titularului pentru a fi completat la zi, un proces înlocuit acum de arhiva electronică a Casei de Pensii. Rolul acestor carnete era acela de a dovedi vechimea în muncă, vechimea în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate. Conținea și date despre retribuția tarifară și alte drepturi salariale. În plus, în carnetele de muncă se înscriau date despre pregătire școlară, profesională, starea civilă, recompense și condiții de muncă deosebite. Aceste date erau esențiale pentru calcularea stagiului de cotizare și a punctajului la pensie, conform legislației de la acea vreme. Începând cu 2007, s-a început un amplu proces de preluare a datelor din carnetele de muncă într-o arhivă electronică. Conform prevederilor legale, la data de 01.01.2011 a fost abrogat Decretul 92/1976 privind carnetul de muncă, iar prin Ordinul nr. 1083/2011 a fost aprobată procedura de lucru privind eliberarea carnetelor de muncă salariaților angajatorilor pentru care inspectoratele teritoriale de muncă păstrau și completau, respectiv certificau legalitatea înregistrărilor efectuate în carnetele de muncă. „Având în vedere numărul mare de carnete de muncă aflate în gestiunea Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui și neridicate de foștii salariați ai agenților economici din județul Vaslui, rugăm titularii, sau, după caz, împuterniciții acestora să se prezinte la sediul ITM Vaslui și la punctele de lucru ale inspectoratului din municipiile Bârlad și Huși, potrivit apartenenței teritoriale, în vederea ridicării carnetelor de muncă. Menționăm că potrivit legislației, vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se probează cu carnetul de muncă”, au transmis reprezentanții ITM Vaslui.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.