Peste 5000 de vasluieni, un record al ultimilor ani, au asistat la parada de Ziua Națională
NUMEROȘI… Vasluiul nu a mai văzut atâta puhoi de lume la un loc cu ocazia Zilei Naționale de la defilările comuniste de 23 august. Peste 5.000 de vasluieni s-au înghesuit luni, în centrul orașului, pentru a participa la festivitățile de 1 Decembrie organizate de Primăria Municipiului Vaslui în parteneriat cu Consiliul Județean Vaslui.

Seara, salvată de aprinderea luminițelor
De la ora 17:00, în Piața Civică, orașul a trăit, din nou, emoția aprinderii luminilor de Crăciun, un moment care, an de an, adună mii de oameni în centrul orașului. Anul acesta, parcă mai mulți ca niciodată, vasluienii au venit la bradul împodobit în centrul penru a vedea spectacolul de lumini și culoare. Din păcate, organizatorii nu au pregătit un program variat, cu muzică pentru toate vârstele, și au optat, în continuare, pentru muzica populară, deși piața era plină de copii. Nici invitatul special al serii, Aurel Moldoveanu, nu a făcut cine știe ce furori în rândul copiilor, doar pe prezentatoarea evenimentului a încântat-o, pe motiv că în piesă „Ninge pe Moldova”, artistul a invocat strada Sărărie, unde prezentatoarea a locuit cât timp și-a făcut studiile la Iași. Una peste alta, cu micile nesincronizări, cu puținele momente „moarte”, evenimentul de ieri a fost unul de succes, obținând notă de trecere din partea vasluienilor.





Care a fost prezentatoarea?
Oi Vraiste si oi printisor de la DGASPC Vaslui..la finalul retragerii cu torte,se vede clar cum va umfla rasul..pai de ce au fost solicitati paznicii locali daca la urma va umfla rasul? Normal ar fi trebuit ca toate fortele sa se retraga cu tortele chiar in curtea cmj..asa ati pus paznicii locali sa faca acest lucru, ei fiind niste functionari ai primariei, deci la nivelul evenimentului, ei nici nu trebuiau sa fie in plutonul de defilare..apoi radeti si de ei..sa va fie rusine, inclusiv tie oi, cel care ai stat cu mainile sus pe masina cand ai fost la carja..cica beat..mars uratul dracului..te crezi un print..dar esti un lipitor de afise..un neica nimeni, ajuns printr.o conjunctura nefasta..sef peste fetili. Îti vine greata numai cand iti vede cineva mutra…
,,felicitări”,creierului luminat care a ales ora 15 pt defilare
Torțele au arătat precum luminițele de la capătul tunelului.O fi din cauza pretului gazului?
Gazolina-i de la moldoveni.
Foarte frumos! Dar ce ne facem cu acel înger de copil care a murit elecrocutat? Cine va raspunde? Trist foarte trist
Plătiți voi luminile astea🤦 mai ai 24 de zile până la Crăciun și voi aprindeți becu🤮🤮
ce prost poti sa fii! … comunistoid adevarat !