Pesediștilor vasluieni le-a fost frică să-și asume campania „Ajunge. Până aici. Momentul Adevărului”
EȘEC RĂSUNĂTOR... Campania inițiată de PSD a avut reacția contrară. În loc de susținere, liderii PSD s-au ales cu o mulțime de „cuvinte dulci” și amintiri mai vechi sau mai noi, așa cum este și acest colaj distribuit pe rețelele sociale. Poate de aceea, în județul Vaslui niciunul nu a avut curajul să apară asumat, cu nume și fotografie lângă mesajul transmis de la centru.
CASCADORII RÂSULUI… Ceea ce s-a dorit a fi o campanie viguroasă de imagine, s-a dovedit un hohot de râs național. Pentru votul programat astăzi, a fost inițiată o mișcare coordonată în mediul online în care fiecare membru important din PSD a apărut într-o postare șablon cu același mesaj, însoțită de numele și fotografia sa electorală. Doar că, în loc de admirația și susținere necondiționată, membrii marcanți PSD s-au ales cu o mulțime de hohote de râs și mesaje prin care li s-a amintit, în principal, realizările pesediste penale, precum celebra cutie de pantofi sau portbagajul lui Dumitru Buzatu. Poate de aceea, în județul Vaslui, niciun membru PSD de vază (parlamentar sau primar de municipiu) nu a avut curajul să-și asume mesajul venit de la centru. Dar Ciprian Trifan, șeful CJ Vaslui, a distribuit postarea fără să o personalizeze. De amintit că Partidul Social Democrat a anunțat că va decide luni, prin vot, dacă își menține sau nu sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan. Conform președintelui organizației județene Adrian Solomon, decizia luată în unanimitate a fost ca delegații vasluieni să voteze pentru retragerea sprijinului politic al premierului. De menționat că declarația am primit-o aseară târziu așa că aceasta nu a mai fost prinsă în ediția tipărită.
Cu trei zile înainte de votul de astăzi, social democrații au demarat campania online „Ajunge. Până aici. Momentul adevărului”. Așa cum au remarcat atât cetățenii fără pregătire specială în domeniu, dar și analiștii cu experiență în campanii politice, mișcarea a avut un efect de bumerang. În loc de aprecieri și susținere necondiționată, pesediștii care și-au asumat mesajul și-au luat un val de „ură națională”. Nu știu cine a avut ideea genială a campaniei demarată de PSD în online „Ajunge. Până aici. Momentul adevărului”, dar ăla ar trebui premiat de adversarii PSD-ului. Grafica ca grafica, e chestie de gusturi, dar mesajul parcă e venit din subconștientul conducerii „v-am mințit până acum, dar de acum încolo…”, a remarcat analistul politic Cristian Hrițuc. Criticile au venit inclusiv din interiorul partidului. „Deci nu este un moment al adevărului, este un moment al minciunii. Conducerea PSD încearcă să-i manipuleze pe cei 5 mii de oameni, să spunem aici conducerea partidului, pentru că sunt consilieri locali, județeni, primari, președinți de consilii județene, parlamentari și așa mai departe. În aceste crize multiple, să creezi și o criză politică nu este deloc de dorit. Românii vor avea de suferit, și înainte să te gândești la partid, trebuie să te gândești la țară. Din păcate, conducerea partidului, în frunte cu domnii Sorin Grindeanu și Claudiu Manda, nu gândește așa și încearcă din răsputeri să-l dea pe Ilie Bolojan jos, nu să iasă de la guvernare. Dar intră într-o capcană și s-ar putea să piardă și ei, pierde și partidul, dar pierde și țara, din păcate”, a declarat primarul din Buzău (încă PSD), Constantin Toma pentru Europa FM.
Singurul care și-a asumat mesajul în județul Vaslui a fost Ciprian Trifan

Adrian Solomon: Vot unanim pentru retragerea sprijinului lui Bolojan din partea pesediștilor vasluieni

Claudiu Manda: „Dincolo de ce vedem de 2 zile pe Facebook, cu boți, tiriboți, ostrogoți, roboți, nu vă fie frică, Ilie Sărăcie pică”

Bolojan și metafora cu șobolanii din cămară. Unii erau roșii, dar de cei galbeni nu s-a pomenit nimic

DECLARAȚIE CURAJOASĂ… Chiar în perioada de grație dată de PSD lui Bolojan, acesta a ieșit din „neutralitate” și a făcut mai multe afirmații care au încins spiritele și mai rău. Acesta a spus că, deși a acționat „cu frâna de mână” în multe situații, a încercat să expună și să corecteze mecanismele prin care se pierd bani publici, inclusiv rețele conectate politic și instituțional. El a descris metaforic aceste practici ca pe niște „rozătoare” care consumă resursele statului, explicând că rolul său a fost să „aprindă lumina” și să scoată la vedere problemele. “Ce am făcut, practic, deși de multe ori cu frâna de mână? Am pus reflectoarele pe aceste zone, am căutat să schimb legislații și să corectez lucrurile și aceste zone sunt conectate trans-politic și trans-instituțional la oameni care au susținut aceste lucruri.Și, foarte plastic, gândiți-vă că în «cămara aceea pe care o mai are gospodarul», atunci când deschizi ușa, vezi că ai niște șoricei, niște șobolani, un fel de rozătoare care îți rod acele «alimente». și, metaforic, am aprins becurile cât se poate de clar. Nu e rostul meu, dar asta am încercat: să fac lumină acolo, dar am o experiență în administrație și astfel am înțeles un lucru foarte important”, a afirmat Ilie Bolojan într-un interviu la Radio România Actualitați.
Psd = dezastrul tarii- asta nu aduce avantaj ca celelalte partide sunt mai bune. Grindeanu e cea mai proasta alegere.
Nu sunt nici pesedist, nici liberal și nici extremist (SOS+POT+AUR), cu atât mai puțin userist, însă materialul semnat de domnul G.I. lasă mult de dorit, seamănă mai mult cu uralele multor scurtcircuitați din galeriile de fotbal.
Iar s-a scăpat pe el covidul…
Părerea mea este că după evenimentele din decembrie 1989 s-a dorit capitalism în România prin trecerea proprietății din domeniul statului în mâini private.
Iată, la mai bine de 35 de ani (nu 20…25 cât „profețea” Silviu Brucan 🤡) avem CAPITALISM în România pentru că s-a folosit ca instrument POLITICU, statul român finanțând din plin (deci tot pe banii cetățenilor…). Unii politicieni mai lacomi decât alții au fost băgați prin pușcării doar de ochii lumii. Spun asta pentru că nimeni nu le-a confiscat total averile, ci doar parțial. Mulți dintre ei sunt astăzi bine și chiar își permit să dea lecții „politice” altora…..😡.
Ce este de făcut acum? Părerea mea este că trebuie să ne RESETĂM. Să schimbăm modul de a face politică pornind de la 💰💰💰, adică de la FINANȚAREA PARTIDELOR. Acum noul capitalist român trebuie sa își pună la „bătaie”, dar la vedere și in mod asumat, averile dobândite, iar românii să iasă MASIV la VOT și să aleagă proiectul politic pus în joc.
Alegerile ANTICIPATE pot fi și ele un instrument de reglaj și trebuie apelat la el ori de cate ori alegerea a fost proastă, iar criza politica devine profundă. Nu trebuie să ne punem problema costurilor și să ne sperie. Da, costuri vor fi, în schiimb formula trebuie refăcută astfel:
➡️ cheltuieli ale statului doar pentru organizarea alegerilor;
➡️cheltuieli private pentru propaganda de promovare a proiectelor politice.
👉De altfel, obrazul subțire cu cheltuială se tine, deci DEMOCRAȚIA COSTĂ. Hai să ii dăm VALOARE!
VOTUL, nu pistolul la brâu cum poate mai cred unele minți zburdalnice, este SOLUȚIA!
🇷🇴 🇷🇴 🇷🇴 🇷🇴 P L A N Romania 🇷🇴 🇷🇴 🇷🇴 🇷🇴
Înțelegând că un program politic este un instrument în evoluție, ce necesită inevitabil ajustări și actualizări periodice funcție de evoluțiile interne și internaționale, vă invit la implicare și la consultarea completă a programul nostru politic pe site-ul P L A N România 👇👇👇
https://planromania.ro/program/programul-complet/
Programul există de la înființarea partidului (anul 2023) și am candidat cu el la alegerile parlamentare din anul 2024 în circumscripția electorală a județului Vaslui.
Pentru cei care traiesc pe partea nevazuta a Lunii si comenteaza fiind rupti de realitate: https://www.euronews.ro/articole/constantin-toma-bolojan-este-un-tip-corect-spre-deosebire-de-grindeanu-sa-incerci-sa-salvezi-tara-intr-o-situatie-disperata-asta-incearca-ilie-bolojan-sa-faca-acum
Constantin Toma este un membru PSD curajos si intreg la minte.
Toma este singurul psd-ist cu creier!
Dupa cum arata, capul lui Trifan e bun de pus sperietoare de ciori intr-un par in lanul de porumb. Pentru ca oricum in el nu are nici un gram de creier. Daca mai pui si capul lui Solomon, mare cat o ciutura, ai asigurat record de productie la hectar.
Da, ajunge ,dispareti cu totul din politica, nu doar de la guvernare ! Asta ar trebuie sa faceti.
UN GRUP INFRACTIONAL ORGANIZAT o adunătură de HOȚI & C***E acum s-au făcut auriști nu că ceilalți sunt buni ! Hai cu urlatul și scuipatul
Daca ies de la guvernare, sunt terminati. Ii uraste toata lumea, n-au inteles nimic din ultimile alegeri. Atat pro rusii cat si votantii pro vest ii urasc pe PSDisti. Va creste si mai mult AUR in sondaje, o gramada de PSD-isti se vor ingramadi in partidul ratacitilor AUR, vor castiga urmatoarele alegeri, vor distruge tara si vor da vina mereu pe cei dinainte sau vor gasi alti vinovati . Nu ne facem bine niciodata. Sa nu spuneti ca nu v-am spus! Saracia se tine scai de romani, dar ne-o si meritam. Dupa ce a distrus economia Ciolacu a castigat in stil mare la Buzau. Asa ca sa nu ne mai plangem. Muncim mai mult, mai citim o carte, invatam sa ne purtam mai frumos si votam cu cap. Doar asa avem vreo sansa.
👏
Sunteți de râsul curcilor a-ți uitat cum l-ați dat jos pe grindeanu ? Prin moțiunea de cenzură , tot așa pentru binele poporului de care va doare undeva mai la vale, de unde era grindeanu prim ministru? De la PSD nenorociților, cine a inițiat moțiunea de cenzură, tot PSD, cine a votato? Tot PSD,huo răpănoși nenorociți ce sunteți, mincinoși ordinari.
Esti mai prost decat un copil de clasa a IV a. Mergi la scola, analfabetule!
Ciprian Trifan adevaratul presedinte al PSD vaslui!!!
Are o privire inteligenta de zici că a furat slănina vreunei babe din pod 😂
Eu credeam că e Buzatu! A, am uitat că este in arest la domiciliu pentru mită !
Hoțul strigă hoții, PSD cel care a vândut țara pe bucăți începând cu țițeiului și gazele naturale și terminând cu fabricile construite de poporul român rușine nordiștilor, asta va mai rămas de făcut să dați cu Romania de pământ sub falsa mască a grijii față de popor de care va doare undeva și mai la vale SUNTEȚI RUȘINEA NAȚIONALĂ, și poporul nu va uita asta, vă așteptăm la vot.
Bravo domnule Trifan!
Inca o data ati aratat demnitatea si verticalitatea dumneavoastra.
Asta arata ca sunteti racordat la problemele reale ale oamenilor, cetatenii din Vaslui.
Felicitari! Sunteti singurul care a avut acest curaj, desi, culmea, era sarcina de partid.
Colegii dumneavoastra din partid pe o parte, arata INDIFERENTA fata de oameni, dar si INDISCIPLINA de partid.
Rusine lor!!!
Dacă esti pesedisto-aurist, te-ntelegem! Îți aperi kuru’! Poate ești singurul care pune o pâine pe masă, dar dacă ești non.politic, dar îți imaginezi ca ce fac huliganii ăștia din capul partidului…e spre binele poporului…..e grav, înseamnă că ai fractura de creier! Ei își apară doar privilegiile și milioanele de euro palmați, bașca arata și un dispreț maxim fata de oamenii de jos din propriul partid….ceva de genul: ” săracilor, votati-ne ca noi sa fim miliardari, iar voi….puricii de serviciu în continuare!”
Si daca te uiti la USR – PNL, e si mai rau…..suntem vai si amar de noi
Dar dvs , d-le super-jurnalist impartial (?), in ce gașcă jucați? Nu că nu s-ar vedea, dar desi Zorro purta mască noi știam cam ce hram purta. Dvs. la al cui h(r)am trageți? Articolele dvs sunt unilateral documentate, partinice si, cu scuze pentru vorbă rea, de cele mai multe ori răuvoitoare…
Trifan, AFARA!!!! NU TE AJUTA NICI FATA, NICI…. NIMIC!!!! Îmi creste tensiunea de draci, Doamne iarta-ma- n astă ZI!! Ne-ati scurs de vlaga, de energie, de viata!! Apar banditii mumificati de manda, grindeanu și care dumnezeirea mamii lor de hoți mai sunt pe acolo și ne spun cum vor ei sa-l dea jos pe Bolojan ca să nu sufere oamenii de sărăcie!!! Huo!! Rușine!! Suferim din cauza a tot ce ati făcut voi prost și hoțește pana acum, nu din cauza lui Bolojan care încearcă sa mai dreagă lucrurile.!!! Nu va ajunge cât ați dosit????? Ala de la ITM apare cu lamborghini de 300.000 euro, altul cu ceas de 200.000 euro, unul cu portbagajul plin de bani, altul cu DOAR un kkt dd valiza de 6000 EURO, de parca nu tot 2 chiloți îți pui în el!!!!! Hotul ala șef la Delta …el se numea, el se premia!!! Nu mai putem!!!! Mi-e greu sa fiu lucida și coerenta din cauza nadufului din suflet!!! Ce mai vreți sa ne faceți??? Sa băgați, voi psd, iar tara în criza politica și economica și IAR SA FIM TRAUMATIZATI DE GRIJI?????
CE VRETI DE LA VIATA NOASTRA, FIINTELOR FARA SUFLET?????
Ba … neinformatule (ca sa nu zic sltfel), ala de la ITM cu Lamborghini era recomandat de liberalii, de Alexe de la Iași.
Taci dacă nu stii!
Pai….și ce, crezi ca uscaturi bezmetice nu sunt în fiecare partid???? Trebuie dați jos șnapanii prăduitori, indiferent de partid!! Nu ma interesează partidul, ma interesează ca un BUGETAR șef de trib SA NU FIE MILIARDAR pe spinarea poolimii sclavagiste !!! Și totuși…….din ce partid face parte ministrul muncii de INCA nu l-a demis pe lamboghernist??
Esti prost facut gramada si neinformat daca nu stii ca seful de la ITM Iasi, ala de se ducea cu lamborghini Urus, la serviciul din Bucuresti unde fusese numit interimar, a fost demis inca de saptamana trecuta.
I-auzi!! Io zic sa te mai informezi tu, nu de alta, da’ pici de prostănac! Mai „culturalizeaza-te” nițeluș, apoi combate-ma! Hai, nu fi tâmp răutăcios!
Ești cu sorcova!