Pentru cine nu-l cunoaște, David Ionuț Popa este consilierul de încredere maximă al președintelui Ciprian Trifan. Acesta s-a făcut remarcat de toată lumea acum câteva luni, când a luat apărarea unui presupus profesor abuzator și a acuzat puțin victima, adică eleva abuzată. S-a gândit domnul Ionuț Popa că asta nu e de ajuns și recent s-a oferit să mai urineze încă o dată împotriva vântului. Într-o postare făcută cu AI (ca să-și odihnească mintea), consilierul Ionuț i-a dat o limbă vânjoasă lui Dumitru Marin, profesorul care a fost dat afară din învățământ pentru slaba sa pregătire, același profesor ratat care pozează în om de cultură fără ca nimeni să-l bage în seamă. Noroc că l-a băgat Ionuț! Bravo, căpuț! Și dacă veni vorba de replicile pe care le dă acesta la fiecare articol scris de șeful său, iată ce a mai scris tipul: „președintele Solo are o relație foarte bună cu președintele”. Întrebăm atunci: cine l-a sunat pe președinte și l-a somat să se implice în organizarea acțiunii de la ITOV și i-a reproșat că și-a stricat relația cu toate instituțiile?
VOI:
I-ați adus mari foloase ui Marin pentru că se vede cine are cap și cine nu. Anonimii rămân proști sadea și jignitori, cei buni îi iau apărarea.
Cât de deștept e unul care n-a citit o carte, un ziar, o revistă? El exprimă ura, neștiința, prostia, gîdilându-l pe autorul măscărilor, negru șa chip și în pix. Care le e câștigul ? Că-i citește și Marin? Dar Marin rămâne în istoria Vasluiului, ei doar se scarpină de stejar să-și lepede păduchii de pe ei. Cum să-l jinești pe om dacă nu știi nimic despre el ?
Dl- Popa e demn de toată considerația.
Auzi Machidoane ?
VV, nu înțeleg de ce mă pomenești și de ce nu îți asumi identitatea? Ce ai de ascuns?
De altfel, în afară de măsura aprecierii scrisă asumat aici de domnul David-Ionuț Popa pe care, sincer, o apreciez, eu nu mai văd pe cineva care să facă asumat acest lucru.
Văd mult noroi, multă mizerie și nu îmi place! Oare de ce se întâmplă toate astea?
PS: Rămân la opinia că PREMIANȚII (mai ales cei din domeniul CULTURII) sunt repere pentru ceilalți,. Or, în acest caz, se vorbește despre o conduită publică care, probabIL, generează efecte nedemne de un județ care a dat României personalități precum Alexandru Ioan Cuza, Alexandru Vlahuță, Alexandru Philippide, Constantin Tănase etc, etc, etc…
Bossule anonim,
Îți spun sincer: în ultimii trei ani, la activitățile culturale din Vaslui la care am participat personal, l-am văzut pe profesorul Dumitru V. Marin prezent constant. Vorbim despre evenimente dedicate unor personalități și repere culturale precum Eminescu, Rășcanu, Iancu Lefter și multe altele.
Și atunci, sincer, despre ce vorbim?
Da, la 84, 85, 86 de ani, D. V. Marin era prezent. Nu doar că era prezent, dar lua cuvântul, intervenea, era documentat și vorbea la subiect.
Pe voi, presa, în ultimii trei ani, nu v-am văzut la aceste activități. Cu excepția celor de la Total TV — domnii Ionescu și Pleșu — și a domnului Trifu, pe care l-am mai întâlnit la câteva dintre ele.
Pe voi, cei de la Vremea Nouă, nu v-am văzut la niciun Eminescu, la niciun Rășcanu, la niciun Iancu Lefter.
Înțelegi unde bat?
Eu merg personal la astfel de evenimente și tocmai de aceea vorbesc din ceea ce am văzut, nu din ceea ce am citit pe Facebook.
Iar Marin era acolo. An după an. Activitate după activitate. La vârsta la care mulți dintre noi am avea nevoie de un fotoliu și de liniște, omul era în sală, lua cuvântul și ținea pasul cu subiectul.
Și atunci vă întreb ceva foarte simplu:
Vă imaginați ce făcea D. V. Marin la 30 de ani, dacă la 86 încă era acolo?
Gândiți și cu capul vostru și mai lăsați ura.
Pentru că adevărul este că Dumitru V. Marin a ajutat presa vasluiană vreme de zeci de ani. Mulți dintre cei care astăzi scriu despre el, îl ironizează sau îl denigrează au crescut profesional într-un mediu în care el a fost prezent și a întins o mână.
Cu excepțiile pe care le cunosc personal — domnul Trifu și domnul Timofticiuc — restul ați avut, într-un fel sau altul, șansa de a vă dezvolta profesional și prin colaborarea cu D. V. Marin.
Și poate că tocmai de aceea este atât de trist să vezi cum, după ani în care a fost partener al presei vasluiene, un om de 86 de ani ajunge astăzi să fie tratat ca o țintă.
Nu vă cer să-l iubiți.
Nu vă cer să fiți de acord cu el.
Nu vă cer nici măcar să-l apreciați.
Vă cer doar să nu uitați de unde ați plecat și cine a fost alături de voi atunci când aveați nevoie.
Pentru că memoria profesională ar trebui să fie mai lungă decât memoria unei polemici.
Și, până la urmă, dacă tot vorbim despre jurnalism și despre oameni care au făcut istorie în cultura Vasluiului, poate că înainte să judecăm un om de 86 de ani ar trebui să ne întrebăm fiecare:
noi unde am fost când el încă era acolo?
David-Ionuț Popa
David-Ionut Popa, te rugam, totusi sa nu murdarim conceptul de cultura cu un nume care nu are a face nimic cu literatura autentica, cultura autentica sau jurnaismul decent, sa spunem.
L-am avut pe D.V.Marin profesor la LMK. Doua saptamani pentru ca apoi a fost alungat din liceu. De ce? Simplu, pentru ca nu-si facea orele. Stiu ce ii poate capul ca profesor, a;adar.
La jurnalism, e limpede. E suficient sa ii citesti fituica unde pune diversi cetateni obedienti sa-i ridice ode. Despre scoala lui de jurnalism, sa ne scuteasca, a produs cei mai spagari ziaristi. Buna scoala le-a dat.
Despre zecile de carti scrise, haideti sa fim seriosi. Poate noi, astia micii, nu avem capacitatea de a-i intelege opera. Dar cum iti explici ca operele lui Marin nu au facut obiectul niciunui premiu de anvergura, nicio recunoastere in lumea scriitorilor de calibru.
De evenimente si premii de umplutura, nu mersi,Nu avem nevoie.
Cat despre empatia, legata de varsta.. da, de acord, dar un varstnic trebuie sa si fie demn de respect, ori DV Marin nu prea e!
Ar fi multe de spus, dar, din decenta, ma opres aici.
Are fata de ratat ! Este bun de politician !
Are fata de ratat ! Este bun de politician !
D. V. Marin/28.04.1941
Profesor, etnolog, Jurnalist, romancier, istoric, monografist, promotor în cultură, sport, politică, media.
Triplu RECORDMAN mondial.
Lumină revărsată în lume: 64 de cărți, ziare, reviste, televiziune, RADIO;
UNUL CONTRA MULTORA
Iar s-a scremut covidul machitor…
Zise scaiul…
Da ai mintea odihnita rău, tataie!
CÂND PAMFLETUL DEVINE ÎNLOCUITORUL JURNALISMULUI
Domnule Gelu Irimia,
Vă mărturisesc că, după ce am citit, nu atât articolul, cât mai ales direcția în care ați ales să duceți discuția, am rămas cu o întrebare simplă: unde s-a pierdut empatia?
Pentru că, dincolo de pamflet, de ironii și de personajele pe care le construiți în texte, vorbim despre un om. Un om de 86 de ani. Un om care, indiferent de opiniile pe care le poate avea cineva despre el, a dedicat zeci de ani promovării culturii și Vasluiului.
Iar aici apare o contradicție pe care nu pot să nu o observ.
Vă place să vorbiți despre asumare, transparență și responsabilitate. Foarte bine. Sunt valori importante.
Atunci poate ar fi timpul ca și textele publicate sub diferite personaje sau formule de tip „Marcel Bou” să fie asumate cu aceeași transparență pe care o solicitați celorlalți.
Dacă tot vorbim despre asumare, să dăm cărțile pe față.
Dar să revenim la fond.
Eu nu am ales să susțin un om pentru că mi-ar fi cerut cineva acest lucru și nici pentru că aș avea vreun interes personal. M-am poziționat public dintr-un motiv simplu: am considerat că un om care a făcut atât de mult pentru cultura locală merită, măcar în anumite momente, și solidaritatea comunității sale.
Și aici este poate cea mai interesantă parte.
Nu sunt singurul.
Au existat și alți oameni implicați în viața publică și culturală a Vasluiului care au ales să vorbească despre domnul Dumitru V. Marin. Inclusiv oameni care au făcut acest lucru public, în mediul online.
De ce acele intervenții nu vă deranjează?
De ce devine problematic tocmai atunci când un activist sau un cetățean se exprimă în favoarea unui om pe care dumneavoastră ați ales să-l criticați?
De când solidaritatea unui cetățean trebuie să primească aprobarea unei redacții?
Aici cred că este o confuzie fundamentală.
Un activist nu are obligația de a fi jurnalist.
Un cetățean nu are obligația de a fi editorialist.
Iar un om care se implică în comunitate nu trebuie să ceară voie nimănui pentru a spune public că apreciază un alt om.
Dacă vreți să vorbim despre vizibilitate în online, însă, atunci putem vorbi.
Dar poate ar fi mai sănătos ca presa să caute mai mult terenul și mai puțin fotoliul.
Sunt oameni care merg zi de zi prin comunitate. Oameni care participă la activități, discută cu cetățenii, văd problemele și cunosc oamenii despre care scriu.
Și există și jurnaliști care fac exact acest lucru. Îl dau chiar pe colegul dumneavoastră, Flavius, ca exemplu: este prezent, participă, observă.
Asta înseamnă să fii conectat la comunitate.
Pentru că jurnalismul nu se face exclusiv din fața unui ecran, după ce cauți pe Facebook cine a mai postat ceva.
Iar dacă tot am ajuns la cifre, poate ar trebui să fim puțin mai atenți când folosim cuvântul „nimeni”.
Când spuneți că „nimeni” nu apreciază munca lui Dumitru V. Marin, despre ce „nimeni” vorbim?
Despre cei peste 8.000 de oameni care s-au oprit să vadă sau să citească materialul despre el?
Despre zecile de reacții?
Despre oamenii care încă aleg să vorbească despre un om care a dedicat mai bine de jumătate de secol promovării Vasluiului?
Pentru că este foarte ușor să spui „nimeni” atunci când vrei să construiești o concluzie.
Mai greu este să te uiți la realitate.
Și poate tocmai aici este diferența dintre opinie și realitate.
O opinie poate fi ironică.
O opinie poate fi acidă.
O opinie poate fi chiar nedreaptă.
Dar când începi să prezinți opinia drept realitate, trebuie să fii pregătit să răspunzi și la întrebarea: pe ce te bazezi?
Mai există însă ceva care mi se pare cu adevărat trist.
Am observat în ultima perioadă că, în loc să vă concentrați exclusiv pe ceea ce ar trebui să fie rolul presei — instituții, administrație, probleme ale comunității, investigații, oameni și fapte — ați început să priviți cu tot mai multă atenție activitatea altor jurnaliști, activiști sau oameni care comunică public.
Inclusiv domnul Trifu a devenit subiect.
Asta ridică o întrebare legitimă:
Vreți să informați Vasluiul sau vreți să concurați cu Vasluiul pe Facebook?
Pentru că sunt două lucruri foarte diferite.
Iar dacă problema este audiența, soluția nu este să aruncați aluzii asupra celor care sunt activi în comunitate.
Soluția este să fiți profesioniști.
Mai prezenți.
Mai curioși.
Mai documentați.
Mai aproape de oameni.
Pentru că presa vasluiană nu are nevoie de războaie personale între oameni care ar trebui să fie, fiecare în felul său, parte din aceeași comunitate.
Are nevoie de jurnalism.
Cât despre Dumitru V. Marin, puteți să-l criticați. Aveți dreptul să nu fiți de acord cu el. Aveți dreptul chiar să-i contestați ideile, proiectele sau opiniile.
Dar există o diferență între a critica un om și a-l transforma într-o țintă permanentă.
Iar când ținta este un senior de 86 de ani, care a fost partener al presei vasluiene vreme de decenii, poate că înainte de următoarea glumă ar merita să ne întrebăm dacă nu cumva, undeva pe drum, condeiul a uitat de om.
Nu vă cer să-l apreciați pe Dumitru V. Marin.
Vă cer doar să vă amintiți că, înainte de a fi subiectul unui pamflet, este un om.
Iar înainte de a fi liderul unei redacții, un jurnalist este un om care are o responsabilitate enormă față de cuvintele pe care le pune în spațiul public.
Presa poate să lovească.
Presa poate să critice.
Presa poate să incomodeze.
Dar presa adevărată nu are nevoie să umilească pentru a fi puternică.
Iar dacă vreți să fiți liderii presei vasluiene, nu trebuie să ne demonstrați asta prin numărul de oameni pe care îi ironizați.
Demonstrați-ne prin nivelul jurnalismului pe care îl faceți.
OAMENII și PĂCATELE lor…
Când citești cum se bălăcăresc public OAMENI, care se mai consideră și de CULTURĂ, cum să mai ai pretenții de la cetățenii *obișnuiți* ai Vasluiului?
Cum să mai speri că vasluienii vor putea vota OAMENI DEMNI de o funcție publică dacă la adresa unor aleși locali, județeni și nu numai, limbajul folosit de OAMENI de presă, de cultură, este de tip suburban?
Cum să mai speri că OAMENI DEMNI din Vaslui vor mai DORI să se implice în politică și să candideze la o funcție publică dacă la adresa celorlalți limbajul folosit de OAMENI de presă, de cultură, este de tip suburban?
OVIDIULE,
îȚI APRECI9EZ DEMNITATEA. Dar unde-i măsura? Pui alături o mare peronalitate care a pus Vasluiul pe harta culturală a lumii, cu un purice care e mereu jignitor și nedrept. Presupun că vezi, dar, încă o dată… îi poți pune atături ?
OMUL dă măsura, deci VASLUIENII sunt cei care DAU MĂSURA.
Or, când știm că această măsură este dată de reprezentanții lor, aleși prin vot, cred că măsura prin care suntem judecați reprezintă rezultatul muncii tuturor celor care au contribuit în timp la VALORIZAREA MĂSURII.
E parțial adevărat
Omul da măsura, dar nu-i cinstit ca reprezentanții să hotărască de la sine fără un mecanism,vot,sondaj , din care să reiasă că asta este opinia oamenilor, că aici nu-i vorba de administrare și opinia oamenilor e crucială în asemenea situații, altfel este doar un circ
Pe de altă parte dacă s-ar face un mecanism să scoată în evidență opinia oamenilor e foarte posibil să iasă alții dar Marin nici atât nu iese ca preferat , nici măcar foștii lui angajați nu l-ar vota :))
Deci despre ce cetățean de onoare vorbim când nu-i apreciat de nimeni
Mai lasati-o cu oameni de cultură
La ce concursuri literare a participat și ce premii a luat ăsta? că si Becali a scris cărți dar numai om de cultură nu se poate numi
Valoarea unui scriitor de treburile astea este validata , nu de faptul că se consideră el mare scriitor iar megalomanul ăsta și-a făcut și statuie
Copile,
Asta înseamnă că n-ai citit vreo carte, dar nici dintre cele 70 ale profesorului. Știi că revista are 1311 colaboratori din 33 de țări ? De fapt ce știi despre el, că nu e vede. Te dai de partea huliganului în loc să treci alături de valoare. Păcat!
N-am citit că nu mă interesează biografiile , iar ca jurnalism să fim serioși, nu existați ca jurnalist de presă , dacă aveți ceva pe jurnalism e o mare gogoașă.
Dar ok că nu sunt eu sa dau verdicte, sa presupunem că ați scris ceva valoros, cine a cumpărat, câte cărți ați vândut? Parcă aș pune pariu că mai multe cărți a vândut Becali, cumpărate de curiozitate nu de valoarea lor
Căci cititorii trebuie sa aprecieze nu cățeii, ei dau valoare, numărul celor care apreciază, premiile la concursuri, etc. Nu eu sunt cel mai tare din parcare, hai să-mi fac și o statuie