I-a luat foc casa de la un aparat de gătit improvizat

Astăzi, 15 septembrie 2026, în jurul orei 10.40, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Murgeni, aparținând Detașamentului de Pompieri Bârlad, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Berezeni, comuna Berezeni. La locul intervenției s-au deplasat o autospecială de stingere și patru militari. În sprijinul pompierilor au intervenit și forțe ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Berezeni, precum și un echipaj EPA Huși.
„La sosirea echipajelor de intervenție, proprietara locuinței, o femeie în vârstă de 89 de ani, prezenta ușoare arsuri la nivelul unui membru superior. Aceasta a primit îngrijiri medicale la fața locului, însă a refuzat transportul la spital. În urma incendiului au ars două camere de locuit și aproximativ 10 metri pătrați din acoperiș. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să salveze restul locuinței și să limiteze extinderea flăcărilor”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. Potrivit acestora, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost utilizarea unui aparat de gătit improvizat.